Iata ce mi-a marturisit o colega zilele trecute:

“Mi-am petrecut copilarie mai mult prin spitale fiind un copil foarte sensibil si bolnavicios. Raceam repede, ma duceau parintii sa ma tratez de una si colectam toti microbii posibili din spital.
Iubeam medicii care se purtau uman cu copilasii ca mine. Imi amintesc de clipa aceea cand a venit sora mea mai mare la mine si mi-a adus suc si prajituri cu ciocolata nestiind ca nu aveam voie la astfel de bunatati.
A venit doctorul in vizita si eu l-am intrebat:
-Domnule doctor, imi dati voie sa iau si eu o gurita de suc si una de prajitura fiindca mi-a adus sora mea si mor de pofta?
A zambit si s-a facut ca nu ma aude, iar eu am repetat intrebarea, apoi s-a intorsc cu seriozitate catre mine, fara sa ma ignore si tratandu-ma cu aceeasi deferenta cu care tratezi un pacient adult:
-Da, domnisoara, va dau voie sa luati numai o gurita din amandoua! Dar aveti grija, nimic mai mult!
Mi se spunea de atunci ca promit sa fiu o frumusete si sa fur multe inimi, dar eu imi alesesem modelul: doctorul de copii care alina durerile celor mici si le da impresia ca este fratele lor mai mare sau un prieten bun. Tot din vremea spitalizarilor mele dese imi amintesc si de doctorul care mi-a inspirat atata incredere, incat cand a venit la vizita, i-am spus (pe atunci eram prea mica sa detin notiuni elementare de politete):
-Domnule doctor, astea (si am aratat cu degetul catre asistente) imi fac injectii si ma doare!
-Lasa, ma, ca le cert eu, mi-a raspuns zambind in timp ca m-a mangaiat pe crestetul balai!
Asa am crescut cu gandul sa devin medic. In primul an am luat pe locurile cu taxa, dar parintii mi-au explicat ca nu se poate sa ma ajute. Cea mai mare dorinta a mea de a ajunge doctor nu se lega nici de statutul social, nici de partea financiara, ci de implicarea in salvarea de vieti si sansa de a-i trata omeneste pe copiii care se nasteau bolnavi sau se imbolnaveau in timp.
Se intelege ca am acceptat bucuroasa sa lucrez intr-un studio videochat Bucuresti, in cel mai luxos si cunoscut dintre ele.
Programul flexibil mi-a permis sa fiu o studenta model si sa am mereu note mari. In timpul facultatii m-am imbracat tot timpul elegant si mi-am permis sa imi cumpar toate cursurile.
Din cei 5 000 de dolari pe luna mi-am pus si bani in cont ca la sfarsitul facultatii sa imi cumpar o locuinta intr-o zona rezidentiala departe de viata agitata a orasului.
Nu m-am simtit o clipa folosita si nimeni nu m-a umilit, dimpotriva clientii m-au respectat si mi-au redat încrederea în forțele proprii.
Imi desfasor activitatea intr-un lux orbitor, mi se respecta intimitatea si confidentialitatea, mi-am perfectionat cunostintele de psihologie si de limba engleza.
Nimeni nu va sti vreodata unde a lucrat doamna doctor inainte de a fi pediatru.

Spun asta din cauza mentalitatilor care sunt legate de acesta profesie, nu din convingere personala.

It's only fair to share...Share on Facebook
Facebook
Share on Google+
Google+
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin