Despre ceainic si despre oala cu lapte am amintiri dureroase.
Pe piciorul stang am tras oala cu lapte iar pe piciorul drept am reusit sa trag un ceainic plin cu apa fiarta.
Nu imi aduc aminte daca m-a durut, ce imi amintesc este socul de pe fetele celor din familie si apoi ingrijirile medicale.
Pe de alta parte, la noi in casa ceaiul se bea la aceeasi ora dupa un ritual neschimbat ani de zile. Opa alegea ceaiul, de regula ceai negru, dintr-o cutie metalica frumoasa si eleganta pe care scria cu auriu “Ceylon Tea”.Scotea cestiile de portelan din dulap si le aseza pe masa de pe terasa sau in bucatarie.Misiunea mea era sa pun biscuiti intr-un vas si sa ma asigur ca este zahar suficient in zaharnita.
Intr-o canita speciala aflata intr-un colt al mesei era laptele.Dupa ce facea infuzia turna continutul in ceainicul din portelan. Mireasma ceaiului se raspandea in casa.Tacticos turna ceaiul de culoarea taunului in cesti.Uneori aveam musafiri la ceai , alteori eram doar noi ai casei.La ceai se dscutau evenimente, se discuta despre carti sau piese de teatru, barfe mondene din revistele germane, doamnele schimbau informatii despre modele de tricotat…Era o atmosfera pasnica , rupta din cotidianul zilei, o ora desprinsa dn alt veac sau de pe alt meridian.
Era placut sa simti aburii de ceai gadilandu-ti narile.Ceaiul trebuia baut cu inghitituri mici si savurat.Il combinai cu cate un biscuit.Totul se facea calm, relaxat, de parca timpul se oprise in loc.
Intregul ritual tinea o ora.Mie imi placea aceasta ora deoarece puteam asculta tot ce se vorbea acolo, si atat de interesante erau subiectele abordate.Dupa fiecare ora de ceai ieseam mai bogat intelectual, mai puneam o caramida culturii mele generale.
Incerc sa pastrez ceva din aceest obicei.Poate nu cu aatata pompa dar pastrand in linii mari obiceiiul.Nu beau ceai negru ci de fructe,iar ora de ceai e mai scurta.Ca deh, timpul este mai pretios iar viata idilica de atunci a devenit mult mai dinamica.
Au mai scris pe aceasta tema:
30
La noi in familie nu ceaiul, ci laptele a fost mereu la loc de cinste. In fiecare dimineata, cana de lapte, sa crestem mari cu oasele tari.
Tare mi-ar fi plăcut să fi avut parte de astfel de întâlniri la un ceai… 🙂
Cât de frumos spus: ”o oră desprinsă din alt veac” ! E o oră prețioasă, păcat că orele nu prea ne stau la dispoziție…
Numai bine, Eddie !
Da, ceaiul reprezinta o veriga de legatura cu secolul trecut si secolele anterioare globalizarii.
Savoarea lui nu poate fi egalata de pliculetele cu Ness sau bauturile carbogazoase ce ruineaza sanatatea celor ce au devenit dependenti de ele.
Apropo de ceremonii 🙂 … cred ca stii ca japonezii au o complicata si fascinanta ceremonie a ceaiului.
Dragii mei, draga d.le diriginte :), ce intalnire frumoasa la ora de ceai!
Televizorul, bata-l vina, ne-a cam rupt de obiceiurile idilice! Incapatanatii trebuie sa tina de traditii, fie ce-o fi!
Clubului ii urez viata inspirata, iar voua, tuturor, sa va fie bine in anul care tocmai a inceput. Pe aici se spune ca poti face urari pana la sfarsitul lunii ianuarie! 🙂
Multumesc celui care m-a asezat in tabel. Eu nu am indraznit pentru ca am scris mai tarziu …
o imbratisare… electronica 🙂