York implineste astazi 7 ani 😛
De cinci ani este la noi si se bucura de un trai decent, iar noi ne distram de ghidusiile lui.
Ma bucur ca pasii mi-au fost purtati in targul de animale, in august 2005, si ca am acceptat oferta de a-l lua acasa, spre a-i tine de urat mamei mele.
Povestea lui e simpla: cumparat cu 180 de euro , in ideea de a fi vandut mai departe la o suma mai mare, fapt care nu a reusit , a fost silit sa indure bataile stapanului furios ca-l are pe cap, bataile celorlalti caini mai mari decat el, foamea, si privarea de miscare.
Norocul lui (si al meu) a fost ca doamna care il avea, si care ma avea ca client la accesorii canine, m-a intrebat daca nu doresc sa il iau. Mi-a explicat ca sotul ei se poarta urat cu catelul si mi l-a oferit gratuit, doar ca sa scape de inca o gura de hranit.
Eram in dubiu, nu stiam care va fi reactia acasa, dar m-am uitat la el , l-am mangaiat si cand i-am vazut mutrita m-am fost hotarat sa il fac membru in “haita”mea.
La inceput a fost greu, era extrem de sperios, tresarea la orice zgomot, se ferea de catei , de oameni, nu stia sa isi faca nevoile ca lumea, deoarece labutele din spate ii erau aproape atrofiate de cat statuse doar in cusca.
Cu blandete si rabdare a inceput sa se deschida ca o floare, personalitatea sa a prins contur, iar acum este micul Alpha dog din casa.
O adora pe mama mea, este “umbra” ei , iar pe noi ceilalti membri ai” haitei”, ne iubeste si ne respecta, dar altfel.
Astazi trebuie sa ii cumpar ceva ca sa simta sarbatoarea 😛
Reafirm si anul accesta, familia mea si cu mine suntem mai atipici, mai “dusi”, poate parea o tampenie pentru multa lume sa tii cont de ziua de nastere a catelului tau, dar , acum, el este membru cu drepturi depline ale acestei familii sarite de pe ax.
Nu pot spune decat : “La multi ani, York !! Smechere sa imi traiesti ani multi si fericiti.”
PS. Cum nimic nu e intamplator, va veni un amic de-al meu la noi ,a carei fetita este fana a celor doi patrupezi si mai ales al sarbatoritului 😛
Cateva poze cu Ghita ( stiu pe cineva care se va bucura 😛 )
Enjoy it 😛
*ceilalÈ›i, *să È›ii cont, *ax ? axă :P, *cum nimic nu e …
Hihi, la mulÈ›i ani cățelului tău 🙂 De ce să fie o tâmpenie, cartim … dacă aÈ™a v-aÈ›i obiÈ™nuit voi, who cares what the others have to say ? Din nefericire, mama mea nu mă lasă cu animale în casă, dar m-am bucurat întotdeauna de câini ( È™i pisici ) la bunici. 😀 Eu chiar cred că animalele-s ceva special la casa omului. Să-È›i trăiască !
La multi ani ,Yorkie…viata lunga si frumoasa
La multi ani frumusete! Sa fi sanatos si adu-i aminte lui tati sa te pupe din partea noastra (9 la numar :P).
Ce nasuc maroniu are, l-ai pupa non-stop.
De acum sa fi atent la semnele de batranete si sa il treci pe hrana light senior cand observi ceva schimbat.
Uite aici un articol care te-ar putea ajuta :).
La multi ani , Yorkie….as vrea sa imparti cadourile si cu Junior! ha ha
Salutari si viata lunga din partea lui Rocky si Jessika! Sa aveti numai bucurii cu totii!
La mulÅ£i ani să fie sănătos! Nu e caraghios să îi serbezi ziua de naÅŸtere, cel puÅ£in pentru cei care au ÅŸi ei în familie asemenea fiinÅ£e. Åži noi îl sărbătorim pe moÅŸneguÅ£ul nostru, pe 5 aprilie împlineÅŸte 16 ani !
Hi, Cartim.
Thanks a lot for including my photoblog in your blogroll. Thanks for the friendship also. Glad to be part of the RAINBOW network wherein we can share more photos and stories.
All the best. Cheers for a lifetime of friendship.
La multi ani, sa creasca mare si sanatos :*.
La multi ani!york si sa ajunga la new york!
Ha ! Sa fie tot asa de sanatos si cuminte!
Juni e seful!
Apropo,cati anisori face juni?
O zi buna si mai calda tuturor!
se poate spune ca e un barbat … matur! 😉
Sa va traiasca si sa va umple sufletele de bucurie multi ani de aici inainte!
Mortal catelul… Nu-i stiam istoria…
La multi ani si sa va bucurati de el in continuare! 🙂
Oare si in realitate este asa de frumos ca in poze? 🙂
La multi ani!!!! si e tare frumusel cu "esarfa" la gat 🙂
Nu pot decat sa va multumesc pentru urari si sa le transmit sarbatoritului 😛
@Miscellaneous, multuemesc , sa tii ca problema cu mama care nu lasa aimale in casa am avut-o si eu, asta pana cand am pastrat un motan gasit 😛 de regula tactica este sa spui "Nu-l tinem decat o saptamana," iar dupa o saptamana iti garatez ca nu te va lasa ea sa il dai afara 😛
Eu stateam in dubiu pentru ca mai aveam unul acasa si nu stiam cum se vor intelege.
@Henning, Multumesc frumos , ii transmit printr-o mangaiere 😛
@Anyta, stiam ca tu te vei bucura daca pun mai multe poze, cat despre manacare avem deja mancare light Pro Plan Purina.Il poi mangaia si pe nasusucul maroniu 😛 multumesc pentru articol:P
Daliana , ei impart totul, de la jucarii pana la mancare, le transmit urarile de la prietenii lor patrupezi virtuali 😛
@Zina. stiu ca posesorii de animalute percep altfel aceste comportamente considerate excentrice de altii 😛 Sanatate si veteranului tau , si tu ai teckel ca si Daliana 😛
@Rizalenio, you are my Friend and your Phototo Travel blog is great with wonderful pistures . Tahnk you for joing us in Rainbow network 😛
Zozo multumesc 😛
ZenoLa New York , nu stiu daca am sa ajung eu , dar la Berlin si Budapesta a fost 😛 a vizitat si Castelul de la Sans Souci , asa ca este un catel "umblat " 😛 Junior va face 10 ani in iunie dar sef nu mai e de multa vreme.
@Coolnewz , da, e matur , multam 😛
Gabriela iti multumesc pentru urarile calde .Cred ca ne bucram reciprooc.
Karla da este o figura de proportii , face niste chestii de iti sta mintea in loc 😛 L-a pus la puct pe Junior , nu il lasa sa se apropie de mama mea , il mai si bate de gelozie, rar dar se intampla si asemenea evenimente. Poveste lui are o parte buna 😛
Freseodesign in realitate este mai frumusel , nu reusesc sa ii surprind mutrita ca nu ii place sa faca poze , fuge si se ascunde cand vede aparatul foto 😛 noi ii spunem "Brad Pitt" datorita culorii blanitei de cap . are o coama aurie 😛
Oana multumesc , esarfa a fost pusa pentru pozele de Craciun , nu gaseam caciulitele de Mossi atunci le-am pus esarfe.
Apropo , pe Facebook avem poze si un englez mi-a atras atentia cum de am pus esarfa scotiana unui catel irlandez 😛
Acum mi-am dat seama cat de aproape este ziua lui York de cea a Lilei :P. Ea e nascuta pe 10, adica joi, dar face doar un anisor :).
Legat de papica.. De care este? Pentru senior sau pentru adult? Te intreb pentru ca si Sara mamanca tot Purina Pro Plan Adult Light si vreau sa stiu daca se comporta bine la ea :).
Crede-mă că am încercat tactica È™i nu merge :)) 😛 Dar mulÈ›umesc oricum de sfat !
Ha ,bravo lui daca a ajuns asa departe!
Aici ceva dragut!
scp_Catelul_.pps (512KB)
@Anyta Da , Pro Plan Adult Light este si cu peste si de pasare, ceacu somoon costa cam mult dar vad ca si cea de pasare e okay 😛 Blana ca lumea, digestie usoara si recomanandata de crescatoarea unde ii tundem.
@Miscellaneous, cine stie, poate am folosit tactici de mannipulare mai bine 😛 acum nu percepe viata fara un animalut. Mai incearca "Daca vrei cu adevart, poti " spunea o reclama si pare reala, oricum iti doresc Bafta , poate reusesti 😛
@ Zeno, pps-urile trebuie gazduite de u site specializat petru a putea fi vizualizate 😛 MUltumesc oricum.
Veterinarul mi le-a recomandat mie :).
Cel de la pet-shop mi-a zis ca sunt cu miel si orez, dar au miros de peste :P.
Ii plac destul de tare si sunt foarte bune pentru ea. Pentru blanita oricum primeste o data pe saptamana cate un ou fiert. Este sterilizata si sunt 100% sigura ca a avut puiuti. A luat foarte repede in greutate: de la 9 kg in noiembrie la aproape 14 in ianuarie-februarie. Are tendinta de ingrasare si noroc cu cei de la Purina cu light pentru adult. Nu as fi vrut sa o trec de acum pe mancare pentru batrani…
Ce a primit sarbatoritul de ziua lui? ;;)
LA MULTI ANI! YORK; ai primit multe felicitari,ca o adevarata vedeta ;esti o scumpete si stii sa pozezi.
@Anyta, sarbatoritul a primit cateva oase antistres si un Denta Stick 😛 , incet doresc sa ii feresc de produsele Pedrigree, nu le face bine, are prea multi coloranti.
@Blue Eyes , multumesc frumos, de pozat nu prea stiu sa pozez , inca ma feresc de aparatul de fotografiat , nu imi place blitzul, ma ascund cand il vad pe amicul meu cu el in mana 😛 Junior e vedeta , lui ii place sa faca poze 😛