Cu cateii la plimbare

Frigul s-a asternut asupra orasului.Umezeala iti intra in oase iar intunericul care se lasa repede te face sa simti o moleseala si sa picotesti….Imi privesc motanul razgaiat si ochii lui galbeni parca ma indeamna : “Dormi, ce te framanti de ce o sa zica lumea?”

In camera ma asteapta micul Denis, Bichonul Havanez si umbra mea, care se ghemuieste langa mine pe coltar.Iau telecomanda si ma uit la un episod “Cezar si cainii”.Catelul devine deosebit de atent, ciuleste din urechi, parca ar intelege mesajul dresorului …..

Mergem afara .Junior paseste greu cu caruciorul sau, anii incep sa il apese iar vremea asta nu ii place deloc, Denis zglobiu si saltaret pare ca nu ii pasa….Trecem pe langa o fetita care se opreste si spune:

– Buni, uite un catel in carucior!
– Da, e bolnavior sarucutul….
– Pot sa-l mangai? ma intreba ea.
– Da, sigur.

A inceput sa ii smotoceasca pe amandoi ceea ce i-a incantat.

– Pot sa iti spun “tu”?
– Da, desigur 🙂 imi poti spune oricum dar nu “nenea” sau “baci”
🙂
I-am facut semn bunicii ca e okay si sa nu se mai incrunte la copila…

– Cand ii duci in casa ii speli pe labute, nu?
– Da, asa fac.
– Inseamna ca bolnaviorul este castigat.
– Cum asa?
– Pai, are doar doua labute de spalat.
– Da, ai dreptate, la acest lucru nu m-am gandit 🙂
– E frumos din partea ta ca ai grija de el.
– Este un membru al familiei, trebuie sa am grija de el.

Bunica care tacuse pana atunci a spus:

– Sa ai parte de sanatate!!
– Multumesc, doamna.

De cate ori iesim la plimbare,Denis este admirat aducand zambete iar Junior este privit cu curiozitate si compasiune.

Cei mai multi oameni ma intreaba ce a patit…Pentru a nu mai explica ce a patitit raspund;

– A avut un accident.
– Saracul.Are un stapan bun….Sa iti dea D-zeu sanatate! Daca era altcineva nu s-ar fi chinuit cu el…

Nu consider ca fac ceva deosebit, cred ca procedez normal.Este catelul meu de aproape 15 ani consider ca este absolut firesc sa il ajut , sa il ingrijesc.

Acum ne pregatim de Craciun 🙂