Sunt enervat si ma simt neindreptatit.
Am fost “golan”.Sut mandru de asta.Singurul lucru pe care mi-l reprosez este faptul ca nu l-am ascultat pe Traian Orban sa raman alaturi de dansul ,zi si noapte, in acele zile….Eram prea increzator de cee ce castigasem in Decembrie….Si totusi, la vederea figurii lui Ion Iliescu imi vine sa sparg monitorul (ceea ce ar fi pacat).
Am acumulat o furie care cu trecerea timpului creste .Nu-i pot ierta ca dupa ce ne-a furat startul ne-a aruncat cu inca 20 de ani in urma.
Ceea ce am considerat o extensie a ceea ce s-a intamplat in Decembrie ’89,manifestarea din Piata Universitatii si cele mai importante orase ale tarii numita si Golaniada a fost cea mai importanta si mai pasnica manifestare anticomunista post ’89, a fost un fenomen, o stare de spirit….
Dupa inabusirea sangeroasa a acesteia am ramas cu un gust amar.Aveam intentia foarte clara de a parasi tara, simteam ca orice as face nu pot schimba nimic…Mentalitatea ramasese aceeasi , oameni ca Ratiu, Corneliu Coposu,Petre Tutea, Neagu Djuvara, regele Mihai , erau considerati elemente nesanatoase, burghezi care nu mancasera salam cu soia (de parca Coposu,Tutea mancasera icre negre cu Securitatea pe cap si dupa ani de detentie)….
Dupa ce am vazut cum a fost reprimata libertate de exprimare , am nutrit pentru ceea ce reprezenta Statul , dezgust,dezamagire,furie si disret.
La cateva luni dupa evenimentele din 13-15 iunie din Bucuresti
, m-a chemat bunicul meu la el sa ii rezolv ceva in capitala.
Al meu bunic era un barbat emancipat la cei 80 de ani pe care ii purta ca pe un fulg….Era o combinatie stranie intre un burghez autentic si”omul nou” , avea o viclenie ciudata pe care nu o intelegeam deoarece fusesem crescut nemteste , adica sa spun ce gandesc, sa fac cum ma taie capul…
Dupa discutii indelungi in contradictoriu din care bunicul meu a concis:
– Ai devenit barbat.Parca ai trecut printr-un razboi….
– Nu am ajuns la Moscova dar am fost sub stare de asediu timp de o saptamana la Timisoara…
– Ati fost niste eroi!!
– Atunci imi spuneai ca sunt “huligan” dupa cum acum cateva luni ma faceai “golan”…
Mergand cu el pe strada ne-am intalnit cu vecinul care de cate ori fusesem in vacanta acolo ma facea provincial.De data aceasta m-a intampinat cu:
– Oho, Timisoara!! Bine ai venit!Care e atmosfera in orasul de pe Bega?
– Buna , stiti cum se spune…
– Da, “Azi in Timisoara , maine in toata tara!”Felicitari pentru Proclamatie si pentru punctul 8..
– Nu e opera mea dar sunt printre semnatari.
– Sa iti traiasca nepotul, coane Dutu!!De mic promitea…
– Stiu, zise bunicul.
Pentru prima data nu isi ascundea mandria de a ma avea nepot.
Am fost si am respirat aerul din Piata Universitatii.Piata plina cu tarabe cu carti, discuri, pastra urmele evenimentelor petrecute cu cateva luni in urma.Exista o alta stare, parca te simteai alfel, liber de constrangeri, locul emanand un aer boem.
Mi-am cumparat niste carti iar pe o taraba am vazut un disc dublu de vinil pe care scria mare “Jos comunismul!” pe el fiind toate cantecele si poeziile din timpul Golaniadei.Le-am cumparat fara sa ezit.
Vanzatorul de la taraba si-a dat seama ca nu sunt de prin partea locului si a intrebat:
– Nu sunteti din Bucuresti,nu?
– Nu, sunt din Timisoara.
– Asta da golan !
– Si huliggan, i-am raspuns eu zambind.
Nu am sa postez clipul cu ororile pe care le cunoastem toti, ci am sa postez ca un remember “Imnul Golanilor” interpretat de Cristi Paturca , piesa ce imi inspira o anunita stare de spirit care se apropie cu aceea de libertate….
M-au trecut fiori citind…
Pentru cei care am prins , fie si putin , din aceea perioada , amintiri de genul acesteia ne vor bantui pana la sfarsitul vietii….