Acum doi ani,urcam cu masina spre Cota 1400.

Drumul prin padurea intunecata avea sa imi produca o surpriza.Dupa una din serpetine, am ramas inmarmurit.

Pe drum, venea agale un urs brun “adolescent”.Masinile opreau si il fotografiau, ii aruncau biscuiti, sau sticle de cola pe jumatate pline.Saracutul mananca , si incerca sa bea lichidul dulce din sticla.

Cand am ajuns in dreptul lui l-am fotografiat nu pentru ca il priveam ca pe o curiozitate,doar eram pe “terenul” lui, ci pentru ca mi-am dat seama ca alta sansa sa imi iasa un urs brun in cale, nu am sa mai am,.Nu puteam sta prea mult din cauza patrupezilor care ar fi inceput sa latre,…In acele cateva secunde l-am privit in ochi si m-am simtit neputincios ca nu il pot ajuta.

Avea ochii de culoarea alunului, blanzi si nedumeriti, ii era foame, se simtea nesigur, si se pierduse de mama lui…sau poate nu, nu am sa stiu niciodata.

Din pacate pentru noi, avem aceasta specie care ne populeaza padurile iar noi nu avem grija de ea, lasam ursii sa ramana infometati fara a le acorda o minima asistenta…Nu avem un program de monitorizare si protectie, nu le stim numarul, practic, nu ne pasa…Nu stim sa pretuim ceea ce Natura ne-a oferit cu darnicie.

Din lacomie taiem padurile , le distrugem habitatul , practic, nu-i meritam.

Am ajuns sa ni se deschida ochii de strainii care vin si fac documentare despre ultimul ecosistem inca nedistrus de civilizatia umana…

In loc sa ne ingrijoram, noi ne mandrim si spunem “Woaww, Wild Carpathia, este despre noi…au sa vina aia sa ne viziteze”In loc sa vedem semnalele de alarma trase , ne gandim tot la bani….

Mda…scuze dar a iesit la suprafata ecologistul din mine…sau frustratul…..decideti voi!

Fotografiile cu micul ursulet iesit din barlog in cautare de hrana: