Nu stiu cum functioneaza iertarea la femei.

Stiu ca, unele, se lasa bombardate cu caduri constand in diverse obiecte , de la bijuterii, la flori.

Nu am facut o statistica dar am remarcat ca florile au un efect magic asupra unora.

De regula, cand mergeam in Berlin, unchiul meu ma scoatea in oras. Bantuiam cu el magazinele cu profil electronic si IT de unde cumparam diverse programe (nu accepta varianta romaneasca a torentelor): antivirus, Office, versiuni de Windows si alte accesorii(imprimante, monitoare, si alte componente.Mie mi se rupea sufletul de cati bani cheltuia, dar totul pornea de la cate o afirmatie de-a mea:”Stii ar fi bine daca ai avea…” El o lua de buna si orice incercare de a-l convinge ca nu are nevoie ,ca se poate si fara, esua.

Stia ca imi facea placere sa merg la astfel de cumparaturi si ca oricum as fi vizitat acele magazine fara sa iau nimic, ci doar pentru vizualiza in mod fizic exponatele, mai ales ca magazinele erau enorme.

Dupa ce petreceam cate 4 ore la cumparaturi, lasam totul in portbagajul masinii si mergeam la cate un restaurant.

Mi se parea cudat ca inainte de a merge la restaurant, unchiul meu se oprea la o florarie unde era client vechi, si lua cate doua-trei cosuri de flori. Lasa acolo contravaloarea a jumatate din costul imprimantei.

Caram ditamai cosurile de flori si le lasam in masina.

La restaurant omul comanda ce isi dorea si ce-mi doream ,iar de regula,ramaneam cate 4-5 ore si palavrageam vrute si nevrute, de la politica la sport, de la arta la noutati in cinematografie.

Ne prindea ora 3-4 noaptea si inca nu reuseam sa epuizam subiectele de discutie.

Nu prea era fair ca el bea bere Berliner Kindlm, iar eu bere fara alcool si ma gandeam cu groaza la ce vor spune cele lasate acasa.

Unchiul Friedrich nu avea nici un stress de acest gen.Imi spunea: “Lasa ca va fi bine, ai sa vezi!”

Omul nu prea avea parteneri de discutie, prietenii lui erau stabiliti in vestul Germaniei, matusa avea alte preocupari, asa ca ii intelegeam dorinta de comunicare.

Venea si momentul in care plecam spre casa.

Eram plini de pachete, cutii de tot felul, un fel de Mos Craciun.Friedrich ma lasa sa intru primul in casa si va dati seama ce iesea…

Pe trei voci se auzeau intrebarile : “Unde ati fost pana acum?? La ora asta se vine acasa??” Incercam sa dau explicatiile avand bratele pline de cutii iar ele continuau: “V-am sunat, sunteti iresponsabili…” si alte apelative.Trei caini sareau de bucurie ca am ajuns acasa…Nebunie….

Cand intra unchiul Friedrich cu florile, intrebarile se opreau iar doamenle deveneau mai dragute, zambitoare chiar.

Cand trecea surpriza veneau pe rand sa ma intrebe cat au costat florile, iar eu ma limitam sa ridic din umeri si sa il iau pe “Nu stiu” in brate.

Cateva mostre din florile cumparate…

Cate mese sau pervaze erau in casa, toate erau pline de flori 😛

A doua zi, unchiul imi spunea zambind pe sub mustata deasa: “Ai vazut?” In sinea mea gandeam altceva…” Luam o placa video de ultima generatie cu banii de flori,iar cu cei de la restaurant, imi schimbam intreaga unitate 😛 Fiecare cu stolurile lui …”

Poate imi spuneti si parerea voastra legata de flori , fie ca le primiti , fie ca le daruiti…

Postarea se adreseaza si rubricii “Life in Pictures”