Ieri s-au implinit 132 de ani de la nasterea lui George Enescu.
Nu voi scrie despre biografia aa, nici despre faptul ca era un fabulos violonist si un deosebit de talentat pianist,un pedagog de exceptie, sau un compozitor de exceptie,am sa incerc sa descriu lucruri mai putin cunoscute din ultimii sai ani de viata.
Enescu a reusit sa plece din tara in 1946.A plecat cu un pasaport diplomatic semnat de Petru Groza, prevazand ce va urma in tara.Yehudi Menuhin, elevul sau, devenit un celebru si apreciat violonist, ii intermediase azilul politic in Statele Unite.A stat trei luni in State si neputandu-se adapta la viata de acolo, s-a stabilit la Paris.Si-a impus acest autoexil din cauza regimului instalat dupa 1944 in Romania.
A locuit pe strada in Rue de Clichy, la nr. 26.impreuna cu sotia sa, Maruca Rosetti Printesa Cantacuzino, intr-o casuta modesta.Isi petrecea timpul muncind, predand vioara si din concerte ,ca solist sau dirijor.
Cat a putut concerta, putem spune despre Enescu ca era multumit.Din pacate sanatatea i se subrezise.Avea spondiloza iar aceasta avansa, iar uneori abia putea merge singur ci doar sprijinit de prieteni avand dureri cumplite.Fiind un om educat, de lume i-a fost mai usor sa se adapteze in Parisul acelor ani, fiind cunoscut dar acest lucru nu putea compensa dorul de tara.
Era inconjurat de prieteni si invatecei,compozitorul Marcel Mihalovici,violonistul Yehudi Menuhin,violonistul Serge Blanc, pianistul roman Georges Boskoff.Tinea o stransa corespondenta cu maestrul Jora, cu care se si inrudea, de altfel, si cu compozitorul Mihail Andricu.
Cum un rau nu vine niciodata singur, in 1950, la Londra, in timpul unui concert, a facut un accident cerebral si a cazut de pe podium. Cei prezenti i-au telefonat imediat lui Yehudi Menuhin, care a inchiriat rapid un avion ca sa-l duca la Paris.A fost singura oara cand a zburat cu avionul. Nu mai putea vorbi, dar ca sa-i faca pe ceilalti sa inteleaga ca are inca mintea intreaga, a fluierat temele lucrarii lui Bach pe care tocmai o dirijase. A fost internat la Paris, intr-o clinica unde a fost reanimat. De atunci, sanatatea lui s-a degradat vizibil, luna de luna, pana in iulie 1954, cand, in timpul unei lectii, a fost victima unui atac cerebral devastator, care i-a paralizat corpul pe jumatate. Se afla in apartamentul din Rue de Clichy. Umorul nu l-a parasit insa nici in ultima clipa. Vrand sa comunice cu prietenul sau devotat care venise in vizita, compozitorul Marcel Mihalovici, i-a scris pe o bucatica de hartie: “Mi s-a intamplat azi. Dadeam o lectie. Am simtit ceva in bratul stang. Am fugit si m-am intins pe pat. Si iata, s-a terminat cu mine. Nu mai pot vorbi. Cu atat mai bine, voi spune mai putine prostii”.
Yehudi Menuhin si ceilanti apropiati la care a aderat si Regina Elisabeta a Belgiei,l-au mutat intr-o camera din hotelul de patru stele,proaspat renovat de trei romani, Hotel Atala, unde i-au amplasat si un pian.personalul calificat iar ccheltuielile de intretinere au fost platite de Menuhin si Regina Belgiei.
A fost lucid pana in ultima clipa, murind singur in noaptea de 4 mai 1955.
La vestea mortii marelui compozitor, autoritatile romane s-au prezentat sa ii ridice trupul neinsufletit pentu a-l aduce in tara.Prietenii si sotia s-au impotrivit spunand ca Enescu nu agrea regimul totalitar din tara natala, acesta fiind si motivul exilului autoimpus. De frica unui furt al trupului neinsufletit al maestrului, autoritatiile franceze au inconjurat hotelul Atala cu politisti si jandarmi.
George Enescu se odihneste alaturi de sotia sa Maruca, in cimitirul “Pere Lachaise”, pe aceeasi “stradela” cu Georges Bizet.
Pe placa lui scrie: Georges Enesco, Compositeur, Membre de l’Institut. Commandeur De La Legion D’Honneur. 1881-1955.
Din pacate, nici o mentiune ca a fost roman!
Acest articol se inscrie in seria de articole dedicate lui George Enescu lasata de amicul nostru, Calin Hera.
Bibliografie: Viorel Cosma -“Enescu azi”
30
Tocmai am vizitat Palatul Cantacuzino din Bucuresti, palat in care se afla amenajat Muzeul George Enescu. Asa zisa “casa memoriala” se afla in fundul curtii, in fosta casa a servitorilor.
Am intrebat-o pe ghida de serviciu de ce a fost amenajata casa acolo si asa am aflat ca marele compozitor a locuit efectiv in acea casuta modesta.
In palat e expus un pian, cateva tablouri, partituri muzicale si alte obiecte.
Desi palatul are o arhitectura de toata frumusetea mie mi-a lasat impresia ca nu e prea bine intretinut.
Oricum, se merita vizitat!
Am facut mai multe fotografii si cred ca intr-o zi le voi posta totusi pe blog.
Da, este adevarat, Enescu cat a locuit in Palatul Cantacuzino a preferat incaperile din spate , ale servitorile.Nu-i placea somptuozitatea palatului, incaperile mari, nu s-a simtit in largul sau.
Acela era locul in care Maruca dadea balurile si receptiile.
Camerele din spate erau mai linistite si mai propice creatiei si se pliau pe personalitatea maestrului.
Si totusi in acele camere modeste am descoperit doua tablouri interesante 😉
Faptul ca nu scrie pe mormint ca a fost roman nu inseamna mare lucru.
Cei care l-au iubit si respectat stiau asta .
Am vazut citeva interviuri ale lui Menuhin, iar acesta de fiecare data aminteste cu lacrimi in ochi de romanul Enescu, ca despre omul care l-a facut ceea ce este.
Probabil turistul american care habar n-are nici de Bize, nici de Enescu sau altii nu va sti ca a fost roman , iar cei care n-au nevoie de precizare.
Multumesc pentru rememorare prin acest articol !
Ai dreptate, nu conteaza ca nu sctie nationalitatea, este bine ca in acel cimitir sta pe aleea centrala alaturi de alte genii ale muzicii sau poeziei.
Cel care era suparat din aceasta cauza a fost Viorel Cosma….
Cu placere , oricand gasesc ceva interesant, Fosile 😛
Frumos articol, care atrage atenţia asupra unor detalii din viaţa lui Enescu. Mi-ar fi plăcut să scrii şi un PA, adică un text de 500 de semne (80-90 de cuvinte), ca să poţi intra în concurs.
Oricum, voi propune ca una din temele concursului să fie o poveste din povestea scrisă de tine aici, pentru că sunt multe lucruri definitorii.
Mulţumesc.
Multumesc mult Calin 😛
Cred ca sunt eu de vina, se parea ca am inteles 600 de litere si nu de semne.
😛 Oricum, mi-ar fi fost foarte greu sa scriu despre aceste detalii in mai putin de 85 de cuvinte…
Cred că ai înţeles 600 de cuvinte 🙂
Încerci şi cu 80 de cuvinte?
Nu stiu daca reusesc , Calin 😛
Este un defect profesional , acela de a fi foarte explicit si atunci este nevoie de mai multe cuvinte 😛
Interesant articolul; chiar daca avem impresia ca stim totul despre el, tot mai aflam cate ceva interesant.Multumim Cartim.
Mereu exista ceva ascuns, ceva de descoperiy…Acesta este farmecul istoricului , al cercetatorului din arhive….
Sa nu ne uitam geniile, nu numai prin sforaitoare, deloc elocvente, discursuri in mass-media, ci aprofundand complexa personalitate a patriotului, a omului,artistului si profesorului George Enescu.Multumesc pentru reamintire !
Personalitatea lui Enescu a fost puternica pe toate planurile.
Viata personala este demna de un roman iar cariera este a unui geniu.
Placerea este a mea , Naica 😛
Interesant articolul,mereu aflam cate ceva interesant.Multumesc!
O zi buna!
Multumesc, ma bucur ca ti-a placut 😛
Foarte interesant articolul tau.Aduce multe informatii de care nu stiam.
Multumesc ca le-ai impartasit cu noi.
PS, Viorel Cosma e tatal lui Vladimir Cosma??
Nu este fiul lui, Vlaimir Cosma este nascut la Bucuresti in 1964 , si a emigrat in Franta, devenind mare compozitor de muzica d film, s-ar putea sa fie ceva rude dar nu am gasit nici o legatura de rudenie.
Am avut privilegiul sa vizitez cimitirul Pere Lachaise si sa curat de frunze mormantul lui George Enescu. E foarte simplu, modest, arata cu totul altfel decat impunatoarele cavouri din jur si tocmai de aceea atrage atentia atunci cand parcurgi aleea.
Un destin trist, as spune, tinand seama si de suferintele prin care a trecut pana cand sa o aiba pe printesa Maruca de sotie. Aici este cate ceva despre asta, precum si fotografia Marucai:
http://www.lecturirecenzate.ro/2011/07/povesti-de-bucuresti-5/
Ce sentimente deosebit trebuie sa fi avut. NU am ajuns acolo cand am fost in Paris, din pacate. Data viitoare.
Stiu povestea vietii Marucai, din pacate a ales sa se razbune pe singurul om care a iubit-o cu adevarat.
Am rememorat odata cu povestea scrisa de tine aici ceea ce mai stiam si eu despre marele Enescu care face o la fel de mare cinste Romaniei. De copil fusesem impresionata de povestea trista a parintilor sai devastati de moartea unui lung sir de sapte copii…si m-am intristat ingrozitor, tin minte.
Cat despre povestea lui de dragoste…in felul sau de-a iubi, ma regasesc pe mine. Ceea ce mi-l face pe Enescu si mai drag, si mai apropiat inimii mele.
Foarte frumoasa postare. Felicitari pentru gandul minunat, acesta de a omagia printr-un frumos articol viata si creatia sa.
🙂 Totusi, de ce n-ai incercat un scurt articol de 80-90 de cuvinte, asa cum zice Calin? Cred ca se putea concentra textul.
O duminica placuta in continuare!
P.S.- Am citit de dimineata dar mi s-a intamplat ceva…sa zic amuzant. In fine, bine ca am reusit sa postez comm-ul.
Multi ne regasim in povetea vietii lui enescu, intr-un mod sau altul….
Pot scrie un articol scurt dar nu mi se potriveste, ma simt ca atunci cand imi faceam tema la romana doar ca sa fie facuta si nu pentru a primi laude de la profesoara mea.Intr-un text scurt nu pot reda nimic din sentimentele mele despre personajul descris.
Am lamurit pe blogul meu ce scrisesem la P.S…
Am vazut… Bafta multa !!! 😛
Cateva detalii pe care nu le stiam. Multumesc.
Cred ca se impun cateva precizari:
1. George Enescu a locuit la 26 Rue de Clichy incă din inainte de primul război mondial. Casa era apropiata de gara St. Lazare, dar şi de şcoala de muzică, lucru care convenea artistului, mereu plecat în concerte. În perioada 1895-1915 Enescu a avut o activitate muzicala în Paris, Franţa şi vestul Europei extrem de intensă.
Unul din admiratorii şi prietenii săi a fost un domn Andre Benac care locuia cu familia sa în apropierea casei în care locuia Enescu, care duminica lua masa la familia Benac. Mr. Benac a încredinţat apartamentul lui George Enescu, să locuiască în el fără nicio cheltuială pe toată durata vieţii sale, drept răsplată pentru muzica extraordinară cu care românul încânta Parisul!
2. Cu banii câştigaţi în unele din turneele americane Enescu a achiziţionat în Franţa o vilă “Les Cytises” la Bellevue, în Seine et Oise. Vila a fost achizionata prin prietenii sai din Paris deoarece lui GE nu-i placea sa aiba de a face cu administratia, el nu intrase în cladiri administrative decat în ministerele din Romania, în sediile unor guverne sau ale unor case regale! Totul (taxe, impozite, formalităţi, paşapoarte), era rezovat de impresarii, avocaţii ori prietenii sai.
3. În perioada august – noiembrie 1919 Enescu şi Maruca au locuit la Laussane unde au îndeplinit formalităţile de casatorie civilă. Ea divortase la începutul lui 1919 de Mişu Cantacuzino dar deoarece plecase în Elveţia şi nu efectuase o procedură de transcriere, necesară după divorţ, la întoarcerea în România, în 1920, a aflat că trebuia reluată procedura de divorţ, deoarece termenul de transcriere se prescrisese. Prin urmare erau casatoriti civil in Elvetia dar nu în România , unde Misu C. a trebui să oprească o nouă căsătorie deoarece ar fi devenit bigam! Datorita fobiei lui Enescu fata de primării unde se oficiau casatoriile, ei s-au casatorit si in Romania abia peste 18 ani, în 1937. În toti acesti ani familia Cantacuzino s-au opus din rasputeri acestei casatorii, chir fiica Marucă, deoarece ea isi pierde rangul de printesa. In realitata acesta ramura a Cantacuzinilor nu avea nimic de a face cu familia princiara Cantacuzino, provenită din Bizant.
4. Maruca a avut o serioasa afecţiune neurologică pentru care a urmat în anul 1934 patru luni de terapie roentgen la coloana, iar in 1935 a fost internata la Viena. Enescu a cheltuit bani seriosi din castigurile sale.
5. Referitor la autoexil!
In 1939 Enescu incheiase un contract cu americanii pentru 3 ani de concerte in turneu. Din cauza razboiului a amanat. In 1946 a venit Menuhin la Bucuresti si a transmis ca e asteptat in America. In 1946 Enescu cu Maruca au avut un turneu in URSS, foarte bine primit si extrem de rasunator. Enescu a concertat cu Oistrah si s-a reintilnit cu Prorkofiev.
După plecare lui Menuhin, pe cind işi pregătea plecarea în SUA Enescu a fost vizitat la Teţcani chiar de Petru Groza care l-a rugat să plece în America împreună cu Mihai Ralea care conducea o delegaţie românească care alcătuia personalul viitoarei ambasade, cele două ţări reluînd chir în acel moment relaţiile diplomatice întrerupte de război. Enescu a fost de acord, a plecat cu nava Ardealul şi a deschis stagiunea dirijând in 2 concerete la NY numai lucrări româneşti.
Când Enescu a plecat se ştia că revine în trei ani, când se spera să fie inaugurat un nou local al Operei , cu piesa Oedipe.
În 1949 când s-a întors la Paris, Enescu a scris lui Groza că nu se va întoarce curând în România pentru că e bolnav şi pentru că va urma un tratament.
6. Când era bolnav , în 1954, Groza a dispus sa fie remişi de BNR în Franţa toţii banii lui Enescu din drepturile de autor din conturile de la CEC, pentru a-şi plăti tratamentele.
7. Din banii săi Enescu câştigaţi în SUA a trimis bani în 1946 şi 1947 pentru ţăranii din judeţul Botoşani afectat de seceta din 1946.
8. Cererea românilor de a prelua corpul lui GE era indreptăţită deoarece prin testament Enescu precizase ca ultime dorinţe, încă din 1946, să fie înmormântat în România la Teţcani…