In preajma Sarbatorilor Pascale ni se difuseaza, in fiecare an, una din ecranizarile inspirate din viata lui Iisus.
Am vazut aproape toate aceste ecranizari; unele in care personajul central, Iisus, era mai credibil si mai aproape de ceea ce imi imaginam despre Mantuitor, iar altele,in care mi se parea ca alegerea regizorala nu corespundea cu ceea ce transmitea mesajul biblic,sau pur si simplu, actorul nu reusea sa intre in pielea personajului.
Amintesc doar cateva productii care incearca sa redea acest subiect : “The Greatest Story Ever Told” – o megaproductie din 1965 cu Max von Sydow in rolul principal, “The Last Temptation of the Christ” cu Willem Dafoe,realizat in 1988, pana la mai recentul”The Passion of the Christ”, cu James Caviezel in rolul principal si cu Maia Morgenstern, interpretand rolul Fecioarei Mariei.
Dintre toate, mi s-a parut, ca cel care a surprins cel mai bine viata si atmosfera acelei vremi a fost “Jesus of Nazareth” (1977), o miniserie de 6 ore dar care sub bagheta lui Franco Zeffirelli a fost cea mai reusita din toate punctele de vedere.
Robert Powell a reusit sa il interpreteze pe Iisus atat de credibil, incat te lasa purtat cu usurinta in atmosfera de inceput a Crestinatatii.Beneficiind de contributia unor nume sonore ale cinematografiei, de la Lawrence OLivier la James Masson, Olivia Hussey la Michael York, de la Anne Bancroft la Christopher Plummer, Ian McShane sau James Farentino si de decorul autentic, salbatic si mirific in acelas timp, te transpun in ceea ce ai citit in Biblie.
Faptul ca aceasta ecranizare a lui Zeffirelli este atat de amanuntita este rezultatul unei doocumentari profunde a regizorului , care la un moment dat, pentru o mai buna intelegere a faptelor, si-a luat consultanti de la Vatican.
Prima data cand am vazut aceasta ecranizare a fost in 1987, pe video-ul din casa.Am stat 6 ore si m-am uitat fascinat la film.M-a impresionat intr-atat, incat, a doua zi,l-am revazut.
Era ca si cum Biblia se deschisese si in loc de cuvinte , vedeam imagini.
Vazusem “Ben-Hur” si “The Ten Commandments”, dar le privisem cu curiozitate si nici una din aceste megaproductii nu reusise sa ma impresioneze.
Da, era despre religie, atingeau subictul si povestea lui Iisus sau a Vechiului Testament, dar nu au reusit sa isi croiesca drum spre sufletul meu, sa ma impresioneze.
Desi filmul este reluat , si poate unii s-au saturat a-l viziona, in momentul in care ma uit mai mult de 3 minute , atmosfera ma cuprinde si il pot revedea.
Poate ca ceea ce este impresionant la film , pe langa pleiada de actori , este modul in care Zeffirelli reuseste sa scoata in evidenta ochii personajului central.
De la nevinovatia inceputurilor si pana la pasiunea cu care isi desavarseste opera pentru care a fost trimis pe Pamant,totul este realizat magistral.
Cred ca este cea mai resuita ecranizare a unei teme biblice.
Poate ca realizarea atat de fidela , poate fi un “ghid” pentru aceia care nu au citit Cartea.
PS. Voi care ecranizare o considerati cea mai adecvata de un astfel de subiect? Care actor?
30
Si eu cred ca cel mai reusit film a fost cel in care a jucat Powell;daca vrei sa te gandesti la film, automat iti apare in imagine acest actor,care si-a intrat atat de profund in rol (nu stiu cat adevar sau fabulatie,dar, dupa acest rol se spunea ca ar fi avut probleme psihice).Intamplator, am vazut la TV azi, ca un grup de actori,printre care si Maia Morgenstern, ar fi parcurs acel Drum al Crucii,intr-un cartier bucurestean.
Blue Eyes, aceea este o legenda urbana, nu stiu de ce ay scornit-o dar mereu cand cineva face o treaba buna , unii se gasesc sa scorneasca tampenii.
Poate era o idee lansata de vechiul regim pentru a vedea ce decadent e Occidentul…pana si actorii inebunesc…
Blue Eyes , chiar ai dreptate, uneori cand te gandesti la film primul lucru care iti vine in gand sunt ochii aceia expresivi si imaginea lui Powell.
Champ are dreptate, omul nu a patit nimic, e casatorit si are 2 copii dar joaca mai mult in seriale.Se pare ca acel rol si-a lasat amprenta pe cariera sa , nemagasind altul pe masura acestuia , ca si complexitate.
Este cea mai buna ecranizare in care ete prezentat Iisus, iar Robert Powell face un rol de exceptie.
Cum aminteai si tu , filmul are o distributie remarcabila, iar Zeffirelli stim cat de complex este ca regizor.
Da , ai dreptate , cu Zeffirelli si atentia sa la detalii. Este un maestru al transpunerii pe ecran al unor piese si opere deosebite: Romeo si Julieta, Othelo..
Si mie mis-a parut cea mai buna ecranizare , e si detailata.
E nevoie de un har divin ca sa realizezi o lucrare in care sa apara Iisus. Si cred ca filmul a avut asupra lui Zeffirelli o binecuvantare de a iesit atat de emotionant si puternic.Fara efecte speciale ci simplu si sincer, asa cum a fost si viata lui Isus pe Pamant.
Cartim, iti doresc atat tie cat si cititorilor tai Paste Fericit alaturi de cei dragi !
Multumesc Alex 😛 Si eu iti doresc tie un Paste Fericit !!
Da, ai dreptate, a fost un film fara efecte speciale, ssi a sueprins simplitatea din acel taram seosebit de arid ..
Si mesajul a fost unul puternic.
Exact asa am simtit si eu cand am vazut filmul; parca ai vb in locul meu… Imi place si filmul “Un copil pe nume Isus “(italian)tot de prin anii 70-8o,dar nu stiu distributia.Doar Fecioara Maria adulta, fiind Irene Papas(asa imi face impresia).
Se spune ca Zeffirelli ar fi vrut sa il distribuie pe Al Pacino in rolul Issus, iar Robert Powell ar fi trebuit sa joace rolul lui Iuda, dar l-au atras ochii actorului si l-a imbracat si machiat pentru rol.
Efectul a fost socant: costumierele si oamenii de pe platou mai ca nu au inceput sa se inchine, au ramas izbiti de asemanare si astfel Powell a facut acest rol.
Cred ca nimeni nu contesta astazi decizia luiZeffirelli de a pune u actor necunoscut si de a renunta la marele Pacino….