Arashi mi-a pasat o leapsa despre carti, pe care am promis c-o voi prelua.
Promisiunea e promisiune 😛
Leapsa consta in a spune “O înșiruire de 10 lucruri care îmi plac la o carte – chestii de formă, nu de fond” am citat din Arashi 😛
Postarea mea va fi mai scurta 😛
1.Coperta. Cand iau o carte imi place sa fie copertata, frumos legata, deoarece acest lucru ii confera un plus de eleganta.Acum nu as vrea sa se creada ca nu citesc si alt tip de carti…
Daca cartea este legata si in piele, acest lucru ii confera un aer de sobrietate, de ceva rar sau scump.
2.Supracoperta. Daca o carte o supracoperta, acest lucru ii confera un farmec aparte.Imi plac supracopetile ilustrate si lucioase, cu o grafica inspirata care sa reuseasca sa imi transmita ceva, un mesaj despre continut.
3.Mirosul.Imi place cand simt mirosul specific cartilor vechi.Este o senzatie ciudata care te face sa te gandesti la istoria exemplarului pe care il tii in mana,prin cate generatii cu povestile lor a trecut aceea carte de la data publicarii ei si pana in momentul in care a ajuns la tine.
Pe de alta parte imi place si mirosul de nou, de cerneala proaspata…
4.Prima litera.Imi place ca prima litera din capitole sa fie una stilizata, sa aibe o grafica frumoasa.Treaba asta mi se trage de la cartile lui Opa scrise cu litere gotice, in care prima litera era mereu stilizata.
5.Ilustratile.Cartea sa aibe pe anumite pagini ilustratii, fie desenate, fie reproduceri de tablouri sau harti.Cred ca de la Jules Verne mi se trage si de la “Colt Alb”,editia in germana din 1932.
6.Semnul de carte.Imi plac cartile, care au acel smur din matase prins de cotor,ca semn de carte. Este practicc si util, nu pierzi semnul de carte evitandu-se indoirea cartii sau lasarea ei in diverse pozitionari prin care se incearca mentinerea acesteia la o anumita pagina, fapt care face rau unui exemplar de carte.
7.Titlurile concise.Imi plac cartile care au titluri scurte, usor de retinut.Imi plac titlurile care pot surprinde cat mai bine subiectul intregului roman sau al cartii respective.
8 Seriile.Imi place ideea ca anumite personaje sa apara in mai multe carti, chiar daca aparitiile acestora sunt episodice,si cand mai multe carti care pot fi citite ca fiind de sine statatoare sa aibe totusi o legatura, actiunea sa aiba o anumita continuitate in alt roman, ca actiune secundara.
Seriile fac ca un roman sa nu se termine brusc iar personajele sa nu fie intalnite intr-o singura carte, este o idee geniala sa te reintalnesti cu un personaj dintr-un roman care ti-a placut.
9.Dedicatia scriitouluiImi place cand o carte are o dedicatie a autorului sau, facandu-m sa inteleg prin ce stare trecea scriitorul in perioada cand a scris cartea, cine l-a sprijinit, ajutat sau l-a inspirat.
10.Senzatia cartii in mana.Cand tin o carte in mana, ma simt bine iar senzatie este greu de descris, este senzatia ca ai in mana o mica comoara sau mai mare.Ma si imaginez tinand in mana un manuscris rar, cred ca as fi emotionat iar mana mi-ar tremura….Cand primesc o carte noua imi place sa o iau in mana, sa-mi trec palmele peste coperti, peste pagini, pe care le rasfoiesc cu grija.Cand rasfoiesc o carte veche senzatia este mai placuta, deoarece vechimea o face mai valoroasa, facand din ea un punct de reper pentru noile editii.
PS.Imi plac cartile in general, mici ,mari, de buzunar, normale, toate au farmec si personalitate ,daca se ppoate spune astfel.Tinand o carte in mana ma simt bine, am sentimentul ca mai adaug ceva cunoastere creierasului meu si imi imbogayesc vocabularul.
Leapsa poate fi preluata de Zina,Alice si de Brontozaurel(daca vrea) 😛
Later editPostarea initiala a continut foarte multe greseli, fiind scrisa cand subsemnatul avea 39, temperatura.
Acum e okay, si-a revenit si a facut corectarea..
30
De copertile de lemn ce parere ai? 🙂
Cartile cu coperti din carton tare, cu dungulite orizontale galben portocalii pe coperta, cu poza colorata pe coperta in fata si poze alb-negru in paginile cartii si cu lista cu toate cele 40 de carti din colectie pe coperta in spate?
Da, acelea sunt , de la ele mi se trage 😛
Taica Freud avea mare dreptate, totul se trage din copilarie …
Le-ai mai prins si tu?
Da 😛
Atunci e bine, nu ma smt ciudat fata de tine 😛
Copertile de lemn mi se par putin prea grele, prea sunt “arme albe” pentru capul unora 😛 iti spun unul care avea o colega de banca cu penar din lemn si capul meu a primit cateva lovituri zdravene…
Hmm .. interesant ce spui.
Pe mine cel ami mult ma atrage la o carte descrierea. Cu cat lasa mai putine de inteles cu atat vreau mai mult sa o citesc. Ce pot spune .. am o fire prea curioasa :D.
Da ce spui asta o ceva interesant, dar Arashi cred ca a pornit leapsa aceasta cu ce iti place cand ai deja cartea…”chestii de formă, nu de fond” cum spune ea 😛
Ce spun aici este cum mi-ar place sa fie fiecare carte …
Pai cum sa preiau eu leapsa asta, daca tu ai scris tot ce as fi avut de spus ?… De parca ai fi fost in capul meu… Pana si litera aia de inceput… Nu stii cat am cautat pe net un set de astfel de litere pentru povestirile de la Lecturi ! 😀
Bine ca mi-ai spus, Zina, imi pune si imaginatia la incercaresi pot gasesc plugin-ul de care ai nevoie…
Ma bucur ca avem aceleasi gusturi gusturi in detalile pe care dorim sa le aibe o carte 😛
Vorba unui coleg: Pozee sa aibaaa…
Culmea, desi nu-mi dau mereu seama, si eu sunt atras de detaliile mai putin subtile ale cartilor citite.
Krosfire, cred ca toti suntem atrasi de aceste aspecte mai putin evidente deoarece atrag ochiul si iti dau un confort psihic asta pe langa un continut bun pe cartea il ofera.
Poze, da, am spus ca de la Jules Verne mi se trage 😛
“Later editPostarea initiala a continut foarte multe greseli, fiind scrisa cand autor avea 39, temperatura.
Acum e okay, si-a revenit si a facut corectile…”
1. Regret febra dumitale – insanatosire grabnica!
2. Cu scuzele de rigoare: nu stiu la CE temperatura ai ajuns intre timp, da’ “corectile” pot continua** pana la remedierea (quasi)completa a greselilor (fara sa fie neaparat necesar de luat in considerare simplele erori de tastare care nu au influenta asupra intelegerii si aprecierii scriiturii, gen “y” in loc de “t”)…
** Daca ar fi util, imi ofer serviciile pt corectura… (Daca “autor” n-ar fi mentionat corectarea greselilor m-as fi facut si eu ca nu le-am vazut.)
N-ar fi rau Victor sa am pe cineva care sa faca acest lucru, eu nu mi le vad ….dar mai trec o data la corectare , acum fiind mai bine cu sanatatea.
Ai dreptate mai trebuie sa corectez cateva cuvinte si exprimari, multumesc pentru ca mi-ai atras atentia.
Multumesc frumos pentru urarea de insanatosire 😛
Cumulez cele scrise de Arashi cu ale tale si subscriu! Si da, parca litera aceea de inceput, pe care eu am intalnit-o in carti de basme si mai ales in 1001 de nopti, are un farmec deosebit.
Da este deosebita si da un aumit farmec, aduce a manuscris, iar ilustratile sunt de asemenea fermecatioare 😛
Însănătoșire grabnică și mulțumesc de preluare 😀
Am „prins” și eu prin casă edițiile alea de Jules Verne, dar nu m-am înțeles prea bine cu individul. Probabil pentru că ni se cereau ca lecturi de vacanță / suplimentare / obligatorii la școală. Mereu citeam orice altceva, dar nu alea 😀
Multumesc Arashi 😛
Noua ni se cereau Sadoveanu , Bogza si alte chestii si exact ca si tine nu am citit ce mi se spunea, mergeam cu lecturi conspectate precum :Winnetou, Insula misterioasa, Cei trei muschetaricu seria ei, toate romanele de capa si spada care imi cadeau in mana….
Ideea este ca nu ma puteau acuza ca nu am citit sau conspectat…dar nici o data ceea ce doreau ei, iar pentu acest lucrru mi s-a scazut nota la purtare 😛
Una dintre cartile mele preferate incepand din copilaria ceva mai mare (cam de pe la inceputul gimnaziului) a fost (si continua sa fie)… “Fratii Jderi” ai lui Sadoveanu – asta CU EXCEPTIA vacantei mari din clasa (parca) a XI-a cand am avut-o ca lectura obligatorie si cand N-AM PUTUT-O “INGHITI” NICICUM! (Bineinteles, DUPA ce trecusera lectiile despre Sadoveanu am re-recitit-o cu cea mai mare placere…) La ora actuala nu mai este (pt mine) in “top 10”, dar CU CERTITUDINE mai este in “top 100” (cam in prima jumatate).
Cat despre Jules Verne… din-cand-in-cand INCA il mai recitesc foarte cu drag (fie vreo creatie “in integrum”, fie doar fragmente), ba inca am avut surpriza sa constat cu cata placere am recitit (dupa mai bine de un sfert de veac, si “vazand-o cu alti ochi”, adica intelegand-o la un alt nivel) si “Robinson Crusoe” al lui Defoe.
Da, ai dreptate in legatura cu acei “alti”ochi”, am recitit si “Winnetou” si trilogia lui Sienkiewicz “Prin foc si sabie”, “Potopul si “Pan Wołodyjowski” si am gasit alte semnificatii care imi scapasera la prima citire..
Eram mai copil , nu ca as fi acum prea matur, dar s-a mai adaugat putina intelepciune sau experienta, si am fost mai atent la detalii.
Sadoveanu este un scriitor complex, dar nu as putea spune de ce imi displace.Am citit “Fratii Jderi”, dar mai mult nu am reusit, m-am impotmolit la “Neamul Soimarestilor” desi l-am invatat ca pe apa, ca il aveam materie de examen…cred ca de asta nu il am la inima pe Sadoveanu , mi-a fost impus…
Eu am avut bafta (cu Sadoveanu – si nu numai) ca “am apucat” sa imi placa inainte de a-mi fi fost impus. (Deh, daca se apucase maica-mea sa ma invete alfabetul de la trei ani si abecedarul de la patru, incat de pe la cinci ani imi citeam singur basmele – Creanga, Ispirescu, Fratii Grimm, Andersen etc – si la 12 ani citisem deja “Spartacus”, “Faraonul”, “Pe Donul linistit” etc si “devoram” cu furie Dumas, Verne, Sadoveanu si colectia interbelica “15 lei” (!) – ca sa nu mai pomenesc de Eminescu, Arghezi, Cosbuc, Topirceanu…)
Fain asa 😛
Am invatat literele doar un pic mai dereme decat normal, dar ciudat a fost ca majoritatea romanelor citite ulterior mi-au fost povestite sub forma de basme….Cand am inceput sa citesc persista intrebarea “De unde stiu subiectul cu atatea detalii?” si astfel mi-am dat seama ca Opa al meu nu pierduse timpul…. 😛 😛
Ai avut bafta (hm!) cu asa un “opa” – “ai mei” n-avusesera niciunul – nici dintre parinti, nici dintre bunici, nici dintre unchi/matusi/veri – pricepere, timp, energie, dispozitie si bunavointa (toate deodata!) ca sa mi le prezinte in acest fel, asa ca maica-mea se vazuse nevoita sa substituie cu aceasta metoda mai “economicoasa” pt familie – iar rezultatul l-am expus in comentariul precedent: am ajuns un maniac al lecturii, citeam IN MEDIE – MACAR 300 pagini (una-doua carti) pe zi (incluzand in acea medie si zilele cand eram bolnav, si zilele de vacanta, cu joaca, strand, mare, munte, sarbatori, filme etc). De regula acasa dupaamiaza citeam “in particular” iar lectiile le rememoram in pauza dinaintea orei (dupa ce initial le invatasem ascultand “cu o jumatate de ureche” predarea din ora precedenta) si-apoi in ora cam citeam iarasi (vesnic aveam la mine mai multe carti de lectura – mai multe de obicei decat manualele) – DE ACEEA (desi ma situam ca nivel al cunostintelor in primul sfert dintre elevii unei clase bune) notele obtinute ma situau uneori aproape de ultimul sfert. Norocul meu ca (atata vreme cat promovam si cat le puteam dovedi – practic – faptul ca AM cunostintele respective) parintii mei nu se “formalizau” pt vreun 4 (sau mai multi, sau chiar si pt vreun ocazional 1!), nici pt medii de 5 – 6. (“Pe vremea mea” media generala de pe parcursul studiilor nu avea nici o relevanta pt promovarea intr-o categorie superioara de invatamant, la toate nivelurile se promova prin examen sau prin concurs).
Hm! Io-te, dom’le, cat de… locvace (de-a dreptul logoreic) devin cand “zgârma” (scormoneste) cineva printr-un subiect care-mi “merge la suflet”… Deh, ca bosorogii… 😛 😀
Ehe :P, si eu citeam in ora 😛 dar ca si tine eram atent la predare si avand o memorie buna , acasa faceam doar tema scrisa iar in pauza dinaintea orei asimilam atat cat sa iau nota mare 😛
Ai mei nu cereau note mari, nu le pasa nici lor cata vreme nu faceam prostii dar am reusit sa ma mentin printre primii zece…
Am fost un copil firav si se pare ca recomandarea de a nu ma forta sa invat inainte de vreme anumite lucruri a venitt din partea unui medic , dar degeaba cata vreme la mine in casa se vorbeau trei limbi si le invatasem pe toate , cred ca efortul era deja facut.
Opa al meu a bagat in mine de toate, de la literatura la istorie, stiinte ale naturii si muzica. Omul fusese avocat si a avut grija sa imi inoculeze cateva principii si sa puna temelia culturii generale.Tin minte ca mama mea , a venit sa imi citeasca “Capra cu trei iezi” si recunoscand cartulia i-am spus:” Mami,demult nu ma mai intereseaza asa ceva, povesteste-mi de evadarea lui Edmond Dantes .” Saraca nu stia , de ce imi placea sa petrec atat de mult timp cu bunicul meu .S-a apucat sa imi povesteasca , in mare doar ca pe mie imi placea varianta extinsa a povestii , asa ca i-a cedat locul lui Opa .
Victor mi-a placut ceea ce ai povestit 😛
“Ai mei” din pacate nu aveau niciunul educatie atat de inalta (nici formala, nici informala): bunicu’-meu “avea” 4 clase si “Scoala de Arte si Meserii”, bunica TOT 4 CLASE – lucru rar pt o femeie (provenita de la tara) in perioada antebelica; maica-mea – “intelectuala” familiei – se putea lauda ca “avea bacalaureatul”, lucru foarte rar in perioada interbelica printre femeile provenite din familii modeste dpdv socio-economic; “avea liceul” si taica-meu, dar fara sa-si fi dat bacalaureatul si fara dragul de a invata – si a citi – al maica-mii (pacat ca maica-mea nu prea avusese timpul, puterile, ocazia, mijloacele materiale etc pt a fi putut citi atat cat si-ar fi dorit); matusi-mea s-a oprit (si maritat) dupa gimnaziu, unchi-meu dupa NU STIU cate clase (plus – si el – Scoala de Arte si Meserii), varu-meu (cu MULTI ani mai mare decat mine – mi-ar fi putut fi unchi) “a facut” postliceala de telecomunicatii (si ii placea tehnica dar n-avea drag de “carte”)…
In concluzie, cultura generala eu mi-am format-o singur si cu (cam prea) putine indrumari, ceea ce a avut (si are) drept urmare faptul ca – desi cultura generala imi este de foarte mare intindere – ea imi este cam “mancata de molii” (are lacune serioase, chiar daca pe o mare parte dintre ele le pot masca ocolindu-le) si este si cam lipsita de profunzime (cu exceptia unor – cam putine – domenii limitate, stiu CATE CEVA despre mai-orice – dar cam prea putin, incomplet, disparat si in general neinchegat intr-un sistem bine structurat).
Vezi ca in textul publicat “s-a pierdut” informatia despre A CUI evadare dorisesi sa-ti povesteasca “Opa” (a lui Edmond Dantes).
Da, “pica bine” din-cand-in-cand sa ai la indemana cate un abate Faria (ca sa evadezi din temnita Chateau d’If unde deja de MULTI ani te aruncase – fara judecata – procurorul Villefort, fiul conspiratorului Noiret) mai ales daca zisul abate ar mai si avea informatii despre vreo pestera care adaposteste comori inimaginabile, si in special daca (atunci cand scapi de la inec taind sacul lestat in care erai “inmormantat” in mare) ai avea la indemana si cate vreun Jacoppo cu luntrea lui – daca nu chiar vreun armator Morrel cu flota lui, chiar daca aceasta flota comerciala ar fi constituita din unicul vas “Faraonul” – ca sa nu mai fii nevoit sa inoti pana la insula.
Hm! N-as fi crezut ca dupa mai mult de un sfert de veac de la cea mai recenta lecturare (de catre mine) a cartii sa-mi fi ramas atat de vii in minte atatea detalii din “Contele de Monte Cristo”. (Citind numele eroului mi-au “fulgerat” prin minte MULT mai multe amanunte decat am mentionat aici fara sa-mi fi “aruncat privirile” “peste” carte)…
De regula cartile care ne plac neraman in minte,iar “Contele de Monte Cristo”este un roman reusit.Are si Jules Verne o varianta pe tema lui Monte Cristo, “Mathias Sandorf”, candva foloseam cifrul acela pentru a trimite mesaje prietenilor sau chiar mamei mele 😛
“Ai mei” lucrau mult si ma lasau mult timp cu bunicii, mama mea lucra la Teatrul de Papusi, tatal meu era cu sportul, iar mie imi placea mult compania lui Opa.Locuiam in aceeasi casa,dar eu faceam gesturi de genul “Ma mut la bunici”…adica in loc sa intru pe usa intram la una plasata cu 4-5 metri mai incolo.
Copiii de varsta mea ma plictiseau, aveam prieteni mai mari decat mine cu 8-10 ani care la randul lor ma bombardau cu diverse cunostinte….dar locul in care ma simteam cel mai bine era la gura sobei sau la umbra nucului din curte unde mi se spuneau povesti si mi se raspundea la intrebari.De multe ori ne adunam cate cinci copii in jurul lui Opa sa il ascultam….
Au fost vremuri frumoase din acest punct de vedere ….
O carte este frumoasa prin insusi existenta ei, fiind un izvor de sentimente, trairi, stari sufletesti. . . Felicitari, frumos articol:)
…prin insĂsi existenta ei… (O existenta – doua existente => subst. fem.; v. si http://dexonline.ro/definitie/existenta )
Sper ca s-a inteles mesajul, scz pt gramatica, suntem oameni!
De inteles, s-a inteles,a fost un typo 😛
Ai un blog sau un site cu ceva trafic ? Te-ai saturat de cei cativa centi din AdSense ? Publica un anunt pe BURSA BLOG10 si monetizeaza-ti munca. In plus, poti vinde domenii, articole sau poti pune la bataie colaborari cu alti bloggari sau sa lansezi propuneri de link exchange. Vino si da un anunt !
http://www.blog10.eu
Total de acord cu punctele 3, 6, 10! 🙂
Multumesc , Missysparrow 😛
Bun venit pe blog !