Ziua Îndrăgostiților bate la ușă și te numeri printre acele persoane norocoase care și-au găsit jumătatea, așa că vrei să marchezi acest moment aparte cu un cadou pe măsură. Dar, din păcate, stai ceva mai slab la capitolul inspirație. Parcă se simte nevoia de ceva mai mult decât un buchet de flori și o cutie de bomboane de ciocolată – pentru femei și o cană cu mesaj – pentru bărbați. De aceea, am decis să îți venim în ajutor și să îți oferim câteva sugestii de cadouri de Valentine’s Day, atât pentru El, cât și pentru Ea. Te poți inspira din sugestiile noastre, sau poți studia oferta de cadouri de Ziua Indragostitilor de aici.

Lumânări personalizate

De regulă reprezentantele sexului frumos se laudă cu romatismul lor, iar Sf. Valentin sau Dragobetele sunt motive bune pentru a-i demonstra, la rândul tău, că și tu ești un romantic incurabil. Cu un set de lumânări parfumate, pe care le poți personaliza chiar tu, vei reuși să o impresionezi.

Decorațiuni ”inimoase”

Un cadou de Ziua Îndrăgostiților perfect este unul creat chiar de tine. Așa că poți printa mai multe inimioare, de diferite mărimi, pe care să le lipești în camera ei, ca o surpriză atunci când ajunge acasă. Sau decorează cu ele o ramă foto, și iată cum un obiect banal se transform într-unul cu adevărat special.

Lenjerie intimă sexy

De fapt, dacă stai și analizezi bine, este de fapt un cadou de Ziua Îndrăgostiților de care te poți bucura și tu. Alege piese frumoase, iar nu vulgare, și ai grijă să nimerești bine mărimea și culoarea potrivită. Nu-ți face griji, va adora cadoul.

Pentru Ea

Într-un magazin de cadouri online este imposibil să nu găsești o ofertă bogată. De aceea, dacă și tu ești în căutarea de cadouri de Valentine’s Day pentru Ea, acea femeie specială din viața ta, avem unele recomandări.

Pentru El

Deși de regulă femeile sunt cele care primesc cadouri, și chiar le face plăcere, nu trebuie să uităm că este o sărbătoare a Iubirii, așa că avem nevoie și de ceva cadouri de Ziua Îndrăgostiților și pentru ei, bărbații. Așa că, să începem.

Portofel

Nu, nu este deloc un cadou banal, mai ales dacă alegi unul de bună calitate, cu multe compartimente, în care să își organizeze bine actele, banii și cardurile. Util, dar și plăcut, în același timp.

Jocuri sociale

Sunt preferatele bărbaților, deoarece pot fi folosite fie la o petrecere, în grupul vostru de prieteni, sau pentru o seară în doi. Un set de poker, o tablă de șah, mahjong și deja ai găsit cadoul perfect.

Accesorii sportive

Bărbații adoră sportul, așa că nu dai greșit cu ceva accesorii legate de acest domeniu: un autograf al jucătorului favorit, echipament sportiv, o brățară fitness și altele asemănătoare. Trebuie doar să reții bine că pentru ei sportul nu este doar mișcare fizică, este și pasiune… uneori dusă la extreme.

Ceva haios

Dacă partenerul tău este o persoană cu un simț al umorului bine dezvoltat, atunci cu siguranță nu dai greș cu un cadou haios: un clopoțel pentru sex, un set de tricouri personalizate, un breloc cu un mesaj aparte, doar pentru el și tot așa. Ce zici, încerci?

Cadoul perfect este cel oferit din inimă

La final, chiar dacă sună oarecum ca un clișeu, trebuie să știi că nu există cadoul perfect. Indiferent spre ce îți îndrepți atenția, este important să fie dăruit din inimă, iar partenerul tău să simtă acest lucru. Chiar și un simplu ”te iubesc” și ”lasă-mă pe mine în seara asta să spăl vasele” poate fi mai pe placul lui/ei decât cine știe ce dar scump, dar lipsit de sentimente!