Astazi am cautat ceva in biblioteca si, ca de obicei , am dat peste altceva.
Am dat peste o carte despre istoria celui de-al II-lea Razboi Mondial scrisa in germana si intitulata “Der zeite Weltkrieg” in care autorul reda pas cu pas evolutia cumplitului conflict care a zguduit planeta la mijlocul secolului XX.Cartea are numeroase fotografii fiind editata prin 1960 iar filele cartii au un miros de vechi. Paginile tiparite impecabile, au prins mirosul specific cartilor de arhiva.
Am rasfoit putin cartea pana am dat peste o fotografie a unor soldati germani in jurul unui Panzer (tanc) si gandul m-a purtat in anii copilariei cand Oma imi povestea despre bunicul meu biologic si de fratele acestuia inrolati la una din divizile de tanuri ale armatei germane.
Acest gand m-a facut sa ma uit in biblioteca si sa caut cartea de rugaciuni a strabunicii mele pe ale carui coperti erau notate evenimenente din familie (nasteri, casatrii, decese), datand de prin 1820.
Am luat in mana cartulia si cu emotie am deschis-o, avand nenumarate flashback-uri.
Pe una din pagini am gasit urmatoarele randuri:
“8 Mai 1945.
Mein Sohn, Adalbert, vermisst in den Krieg.”
In traducere suna cam asa: “8 Mai 1945.Fiul meu, Adalbert, a fost dat disparut in Razboi.”
Imi amintesc cum mi-am vazut bunica intr-o zi privind acea propozitie din micuta carte cu filele ingalbenite.Era ceva ciudat la ea,ofta iar ochii aveau licariri ciudate.
– Ce s-a intamplat ,Oma?
– Citeam ce a scris strabunica ta…Stii, la ora aceea ambii ei baietii erau in situatii disperate, dar ea continua sa spere.Isi sterse o lacrima si continua sa povesteasca , eliberandu-se parca, de o povara ce o apasa.De sotul meu , am aflat de la un vecin ca reusise sa evadeze din Siberia.A fost luat prizonier cand era in covalescenta intr-un spital pe teritoriul Iugoslaviei.Fusese ranit de un glont care-i ii patrunsese in plaman…Am ajuns la el , am stat cu el trei zile, iar la o saptamana de la plecarea mea, venisera rusii si vandalizasera totul in oras, iar la spital , nu a contat daca erau pacienti sau personal al spitalului, i-au luat prizonieri pe toti, chiar si pe cei muribunzi.Cat despre fratele sau, el era in Divizia VI de tancuri… a fost dat disparut,strabunica ta a primit scrisoarea inainte de sfarsitul Razboiului.Ea a sperat pana in ultima clipa a vietii ca Adalbert a scapat si ca se asezase undeva prin Germania, mai ales ca multi camarazi ai lui erau convinsi ca il mai vazusera dupa asa-zisa disparitie.Intreaga familie asteptam un semn de la el care nu a mai venit.
O vedeam caum retraieste acele zile .Credeam ca se va opri , dar a continuat ceea ce era nefiesc pentru firea ei introvertita.Taceam malc asteptand sa continuie.
– Cand bunicul tau a revenit din Siberia era noapte.In carciuma pe care o detineau parintii lui se distrau rusii. Aruncau cu sticle si pahare pe jos, cantau ,mai trageau cate un foc de arma si apoi radeau.Nu aveau maniere , erau nespalati, doar “Albii” se comportau civilizat.
– Albii?
– Da, cei care aveau radacini aristocrate sau care erau intelectuali…Se certau intre ei pe teme politico – ideologice.”Albii” aveau idei pro-tariste, monarhice, in timp ce “Rosii” erau cu Lenin, Stalin…Aveam doi rusi cu pareri divergente in gazda.A fost noricul nostru ca acestia se certau cand bunicul tau a batut in geam. Era slab , bolnav, extenuat, l-am tras in casa pe geam si l-am urcat in pod.Copiilor nu le-am spus ca acela era tatal lor…
– Adica tata nu a stiut?
– Nici tatal si nici matusa ta nu au stiut ca omul adapostit in pod era tatal lor.Nu puteam risca atat timp cat in casa aveam doi rusi.Aveau respect doar pentru strabunica ta, le amintea de mama lor iar fata de strabunicul tau aveau o oarecare teama deoarece ii sfida.Le spunea : ” Nu mai aveti ce sa imi luati, mi-ati omorat doi fii, nu mai am ce pierde.”Incepusera sa ii respecte durerea si astfel ii respectau autoritatea, cand intervenea , rareori, in certurile dintre ei.
– Cu tine cum se comportau?
– Rau, aveam noroc cu tatal si cu matusa ta, iar socrii mei aveau grija sa nu ma expuna prea mult.Bunicul tau a stat un an in pood ….Au fost vremuri grele.Cand nu voi mai fi promite-mi ca ai sa pastrezi aceasta carticica, in ea se afla istoria familiei inceputa in Stateele Unite .Ai grija de ea.
– Si? ?? Si?
– Ajunge pentru azi, alta data poate iti mai povestesc.
– Bine ,Oma.
Am mai prins-o de cateva ori in toane bune pentru a afla cat mai multe despre trecutul familiei melle.
Ziua capitularii Germaniei, a Victoriei, nu a avut un efect prea mare pe teren, dimpotriva.Oricum , bine ca s-a terminat desi totul se putea incheia cu cel putin doi ani inainte…Se pare ca nimeni nu a dorit acest lucru cu adevarat…Dorinta a fost la nivel de cetatean, dar nu la nivel politic.
30
Interesanta si induiosatoare povestea ta. Ai povestit-o fara sa o romantezi.
Si bunicii mei au suferit de pe urma rusilor…Bine ca a trecut.
:Povestile famililor noaste se intrepatrund.Sa speram ca voi putea sa scriu ce am inceput…
Fara cuvinte. Razboiul a semanat durerea in sufletele tuturor: plecati pe front sau ramasi acasa. Generatii intregi au simtit aceasta durere. O simt inca. Nu poti ignora ceea ce ti-a fost furat. Viata se poveste acum altfel ;inainte si dupa razboi. Ce a fost mai greu? Cine a suferit mai mult? Cine poate spune? Ca si bunica ta nici bunicii mei din pacate nu mi-au vorbit prea mult despre anii de rzboi si de dupa. Au murit inainte de schimbarea de regim si nu am mai avut cui pune intrebari. Biblia familiei este nepretuita.
Da, ai dreptate Roxana, Razboiul a lasat urme care inca nu s-au cicatrizat.Din fericire am fostt destul de insistent , si astfel am aflat foarte multe lucruri despre trecutul familiei mele.Am inceput sa scriu o varianta “romantica” a acestor povestiri, dar am ramas doar la primul capitol https://www.cartim.ro/poveste-de-demult/
Poate am nevoie de putina incurajare, nu stiu, ca sa continui…
Foarte impresionant ! Biblia aceea este o comoară pentru tine. Cred că este și un sprijin și un îndemn ca să scrii mai departe ceea ce ai început. Succes !
Da,este sprijin in momente grele.
Este unul din cele mai vechi obievcte din casa.
Si eu am mai aflat cateva intamplari din timpul razboiului de la mama mea si stiu ca nu a fost deloc ca in filmele pe care le-am vazut in copilarie…
Da, lucrurile erau altfel decat au fost prezentate in media.
Nu ii apar pe germani dar cele mai mari daune au fost facute de rusi…stiu din mai multe locuri acest lucru …
Frumoasa povestirea ta Cartim;stiu ca prin cramele bunicilor au trecut si rusi si nemti,dar am stat prea putin impreuna sa-mi povesteasca.La fel si parintii.Asteptam continuarea.
Eu am avut noroc ca mi s-a povestit despre aceea perioada, de fapt , intrebam mereu despre ce s-a intamplat atunci .
Am ajuns sa imi contrazic invatatorul 😛
O postare desprinsa parca din filele unui roman !
Esti norocos pentru ca ai avut bunicii pe care i-ai avut …
Da, sunt cateva povestiri car puse cap la cap ar face un roman bunicel.
Cat despre bunici, sunt constient ca am avut noroc cu ei….Pacat ca nu am pus intrebarile pe care le-as pune azi …
Daa, nepretiute amintiri ! Eu am ,de la strabunicii mei un album cu fotografii, incepand de la 19oo…,cu coperti din placute de fildes, cu figuri si momente pana in 1947,istorie veche si dureroasa.
Sa continui neaparat, ai un fel sensibil, dar si realist de a rescrie istoria !Esti un om fericit,pentru ca ai un ”trecut” !
Multumesc Naica :p Vorbele tale m-au uns la suuflet, vo inccccerca sa rescriu isoria asa cum mi-a fost povestita …