In copilarie am fost mai intotdeaune un copil de oras.Neavand bunici la tara, acestia au avut grija sa duca cu masina intr-unul din satele din apropierea Timisoarei lasandu-ma la niste rude indepartate.

In acel sat am vazut cum se coace painea pe vatra si ce gust are aceasta.Tot acolo am invatat ce inseamna sa nu cunosti o limba ca sa ceri de mancare.Desi aveam urechile ca ale unui elefant de foame nestiind limba nu ma baga nimeni in seama.Pemtru cei de acolo eram un paria iar eu ma
simteam ca um gunoi.

Dupa doua saptamani stiam sa vorbesc maghiara ca un urmas al lui Atila (desi doar a 10-a parte din mine se putea mandri cu un astfel de stramos).

Ce nu face omul de foame??

Acolo am mers la pescuit intrand prima data cu cizmele de cauciuc in raul Timis pentru a prinde peste cu plasa, am vazut prima bufnita….
Ce imi placea foarte mult in aceasta peioada era sa merg cu caruta dupa paine pentru porci.Aduceam cu Joska-baci paine semi din care mereu gustam deoarece era calda.De la brutarie pana la moara unde lasam cativa saci de grau si porumb era o veselie.Joska-baci canta la chitara veche iar eu calaream armasarul murg pe nume Roby. De atunci am inceput sa iubesc caii , sa ajut la grajd si sa invat sa calaresc.

Intr-o logica fireasca, Joska si cu mine ne opream la liziera padurii si faceam un foc de tabara (nu chiar ata de mare) , la care el isi prajea carnea sau pestele primit la pachet, in timp ce eu scoteam din rucsac branza, untul si sunca.Stia acest om sa faca un festin culinar pe ritm de csardas 😛

Deoarece avea interdictie la fumat, imi sparsesem pusculita si ii cumoarasem “Carpati”.La fiecare drum avea doua tigari, pachetul fiind la mine stiam sigur ca ma va lua cu el in “expeditie”.

cai

Ne intalneam la aceeasi ora,in fiecare zi cand fumosul ceas al Bisericii Catolice batea cinci gonguri.

Leganat de caruta mai dormeam trei ore sub patura,ocrotit de privirile balnde ale unui carutas ce recita deopotriva Petőfi Sándor cat si Eminescu ….