Legenda spune ca traiau odinioara, intr-un castel ca din basme doi copii de rege: un baiat și o fata. La nastere, cei doi copii primisera de la Zana Buna cateva daruri: frumusete, intelepciune si cumintenie. Anii treceau iar cei doi copilasi cresteau alaturi de animalutele lor dragi cu care se jucau prin gradinile pline de flori ale castelului.
Cum viata nu este intotdeauna roz, cand cei doi copilasi au implinit 10 ani, un necaz s-a abatut asupra regatului pe care-l pastoreau.Regatul de poveste s-a transformat intr-unul de jale….
O boala ciudata lovise regatul:oamenii adormeau si nu se mai puteau trezi, ramaneau blocati intr-un somn adanc………
Boala nu a crutat nici familia regala astfel ca intr-o dimineata, frumoasa printesa nu s-a mai trezit ramnand adormita.
Sfasiat de durere si dorind sa isi salveze sora si supusii, Printul a plecat in lumea mare ca sa gaseasca un leac in vederea eradicarii bolii care-i afectase familia si regatul . A colindat mari şi ţari, dar in zadar… nimeni nu a stiut sa ii dea un sfat desprre leacul acestei boli.A fost la intelepti, la Magi, tamaduitori, negasind nimic ce ar fi putut sa ii fie de folos….
Deznadajduit si neputincios, fiul imparatului incepu sa planga. Si planse zile şi nopţi intregi. Dupa un timp in jurul lui au inceput sa creasca nişte plante pe care nimeni nu le mai vazuse pana atunci: aveau frunzele destul de late si nite tulpiniţe delicate, pe care se insirau, ca nişte margeluşe albe, floricele de o deosebita gingasie. Dar ce uimea cel mai tare la aceste flori, era mirosul lor patrunzator ,deosebit de placut.
Impresionat de gingasia si mirosul florilor , Printul se opri din plans, culese un bucheţel cu gand sa-l duca la capataiul surioarei lui.
Se apropie de pat, puse buchetelul şi privea la chipul frumos al tinerei prinţese.
Deodata fata trase aer adanc in piept si deschise ochii, intreband:
– De unde vine acest miros dumnezeiesc?
Printul, fericit si uimit, ii intinse buchetelul de flori si zise:
– Acestea sunt lacrimile mele de durere. Zana Buna mi-a ascultat ruga neintrerupta si ti-a redat firul vietii.
De atunci acele flori s-au numit lacramioare. Oamenii le-au plantat in gradinile lor ca sa-si bucure ochii si sufletul.
30
Ce faina e legenda!
Lacramioarele sunt tare gingase!
Numai de bine! 🙂
Si au un miros deosebit 😛
Numai bine, Diana 🙂
Nu stiam legenda. Imi sunt tare dragi aceste flori. Intodeauna mi-au fost aprope de suflet.