Cand trecem prin Centrul Vechi al orasului Timisoara, nu putem sa nu remarcam statuia ce se inalta dintre straturile de flori aflata la mijlocul distantei dintre Catedrala Mitropolitana si Opera.

Este vorba de “Lupoaica cu pui”, reprezentand o lupoaica alaptand doi copii, pe Romulus si Remus, intemeietorii Romei, care dupa cum spune legenda, au fost gasiti abandonati si hraniti de o lupoaica.

Monumetul este o copie fidela a celebrei “Lupa Capitolina” din Roma.

Monumentul din Timisoara este un cadou al orasului Roma, facut la recomandarea lui Benito Mussolini.

Amplasata pe o coloana de 4,96 metri, “Lupoaica”, a fost dezvelita intr-un cadru festiv la 23 Aprilie 1926 , in prezenta a 10.000 de persoane in fruntea carora s-au aflat dr. Samuil Sagovici, primarul Timisoarei, Vasile Goldis, ministrul cultelor, Grigore Trancu-Iasi, ministrul muncii,si a unei delegatii italiene reprezentand statul italian.

Predarea s-a facut de catre consulul italian,d-nul Codecca.

In urma Dictatului de la Viena,din 1940, care hotarase alipirea Transilvaniei de Ungaria, “Lupoaica ” din Timisara a fost pusa la adapost pentru protectia ei, din cauza manifestantilor care doreau distrugerea ei.

Cu toate ca statuia reprezinta latinitatea poporilui nostru, nu pot sa nu ma mir ca ea fost lasata la vedere in timpul comunismului.

Sau, poate, se miza pe ignoranta, nu era multa lume care sa stie cum,cand, de ce, sau de unde,si mai ales de la cine provenea statuia….

Cateva imagini cu “Lupoaica” :

Sursa

PS. Spre rusinea mea, ajung in Centrul orasului doar dupa masa si mereu am soarele in fata, astfel ca nu am reusit pana acum sa o fotografiez din fata.

Cum in tara exista mai multe statui cu faimoasa “lupoaica”, cred ca acesta are o semnificatie deosebita , fiind si cel mai vechi monument de asemenea natura din tara…

Prezenta “Lupoaicei” in oras, ma facea, ca Centrul sa imi placa si mai mult, cand eram copil.Tot de atunci stiam de origiinea ei si a multora din cladirile care se afla acolo. Probabil ca Opa al meu, a mizat pe memoria mea cand mi-a povestit despre fiecare dintre aceste cladiri.

De cate ori ma ducea la Teatru sau Opera, mereu trebuia sa astepte pama ma uitam la”Lipoaica” raspunzand la aceleasi intrebari si pana imi faceam damblaua la “Pesti”.Era un ritual care l-a invatat pe bunicul meu, ca era mai bine daca plecam cu o ora inainte de acasa 😛

Acest articol se adreseaza si rubricii Life in Pistures.