De-a lungul vieții, profesorul Alexandru Pesamosca a influențat destinele a zeci de mii de copii, dar și ale studenților cărora „le-a pus bisturiul în mână”. La 14 martie se împlinesc 91 de ani de la nașterea sa, motiv pentru care i-am rugat pe câțiva dintre foștii săi elevi, pacienți, membri ai familiei sau apropiați să ne împărtășească poveștile și amintirile lor legate de „tata Pesi”.
A operat şi în străinătate (China, Franţa, Italia, Republica Moldova, etc.), dobândind prestigiu internaţional în domeniul chirurgiei pediatrice dinainte de 1989. În anul 1993, a devenit membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din Bucureşti.
A început să rămână în spital din 1984, pentru a fi aproape de copiii pe care-i opera. Din 1999, de când a murit soţia sa (de la care a avut doi fii, ambii decedaţi), a locuit într-o rezervă de 10 metri pătraţi a Spitalului ”Marie Curie”, unde se afla toată averea lui de-o viaţă – sute de cărţi, studii de medicină, teze de doctorat, registre, diplome, suveniruri, fotografii, scrisori, discuri de pick-up. În cămăruţa aceea consulta, mânca şi
dormea.
Chirurgul Alexandru Pesamosca a operat copii din China, Franţa, Italia, Republica Moldova şi a fost autorul unor intervenţii chirurgicale în premieră mondială. De pildă, a operat o fetiţă de 9 ani care făcea pe ea tot timpul, deoarece se născuse fără sfinctere la anus şi la uretere. Doctorul a prelevat din pulpa fetiţei mănunchiuri de fibre musculare, pe care le-a înnodat şi le-a prins în dreptul anusului şi în dreptul ureterelor.
A construit cu mâna lui ceea ce natura uitase să facă.
Un alt caz unic este acela al unui puşti de 7 ani, pe nume Radu, care avea esofagul plin de atât de multe formaţiuni tumorale benigne, încât se putea sufoca în orice moment în somn. Doctorul a căutat prin biblioteci, dar nu a găsit în nici o carte de specialitate un precedent. Văzând lacrimile din ochii părinţilor, profesorul a acceptat să-l opereze, deşi ştia că bâjbâie într-un teritoriu necunoscut. Tot ce-a putut să facă înainte de-a intra în sala de operaţii, a fost să se roage la iconiţa de pe peretele biroului său
Într-un interviu acordat revistei AS în 2009, profesorul Pesamosca a descris ce s-a întâmplat în timpul acelei intervenţii chirurgicale: „Poate că sunt teatral sau patetic, dar în momentul în care l-am deschis am simţit aşa, ceva ca un fior venit de deasupra mea, ca o mângâiere caldă pe creştet. Ce putea să fie chestia asta dacă nu o influenţă divină, o inspiraţie providenţială? Dumnezeu mi-a dat atunci forţa să iau poate cea mai grea hotărâre din viaţa mea. I-am înlăturat tot organul bolnav şi-am început să reconstruiesc altul, dintr-un cadru de colon. Adică i-am luat un segment de colon din care i-am făcut un esofag nou-nouţ. Totul într-o singură operaţie. Aşa ceva nu s-a mai făcut niciodată. Şi n-o spun deloc cu mândrie, ci dimpotrivă, cu o mare smerenie, pentru că operaţia asta a fost opera lui Dumnezeu. Eu n-am fost decât instrumentul lui”.
30
Intr-o tara normala la cap, unui astfel de om trebuia sa i se ofere alte conditii de viata, tocmai pentru
a putea avea grija de pacientii sai.
Ar fi bine sa mai existe medici ca el.
Multumesc pentru articol, Eddie!
Sanatate si numai bine!
Da, asa ar trebui…din pacate azi nu mai exista dedicatie ……
Un Medic in adevaratul sens al cuvantului.
Da, asa este………din pacate azi nu se mai nasc…………