Acum o saptamana am fost invitat de un prieten sa vizonam impreuna meciul de fotbal Ajax Amesterdam – Steaua.
Desi nu mai sunt un fan al fotbalului, nu am putut sa imi refuz prietenul care este un infocat admirator al sportului rege.Cunoaste jucatori, merge la meciuri , in tara si peste hotare, pentru a le vedea live. Traieste pentru fotbal.
Ajuns in fata usii apartamentului, am sunat. Am stat, am asteptat…nimic.Cand am dat sa plec, l-am vazut urcand cate doua trepte deodata.
– Ce faci omule??Unde ai fost?
– Sa pariez….la pariuri sportive, zambi el incurcat.
– Sa pariezi ce?
– Meciul.
– Si ce ai pariat?
– Ca vor pierde.
Am intrat in apartament. Pe masuta din sufragerie, zacea un teanc de ziare sportive cu paragrafe intregi subliniate cu markere de diverse culori.Alaturi era un caiet cu notite si un laptop deschis.
– Si de unde iti iei ponturile pentru pariurile sportive pe care le faci?
– Citesc presa scrisa si cea din online, ma informez cu lucrurile care mi se par importante; ce jucatori vori fi aliniati pe teren , jucatorii in forma , cei care au avut accidentari, declaratiile antrenorilor, arbitri, si nu in ultiimul rand locul unde se desfasoara meciul.
-Si din declaratiile antrenorilor iti poti da seama de starea echipei?
-Da, iti dau un exemplu: Reghecampf a declarat ca nu garanteaza calificarea cu Ajax deoarece are doi jucatori accidentati ,dar ca va face tot ce va depinde de el ca sa reuseasca…Ceea ce inseamna ca nu este sigur pe el.La antrenorii romani, de regula, daca declara: “Vom invinge , ii vom snopii in bataie pe aia, vom marca cel putin trei goluri” , inseamna ca vor face un meci egal.
– Tu ai fi bun sa faci predictii pentru pariuri sportive….
– Eh, nici chiar asa , mai gresesc si eu…Nu ai de unde sa stii ce se intampla pe teren , relatiile dintre jucatori, inspiratia de moment, doar stii, ca si tatal tau a jucat fotbal…
– Da, dar pe vemea aceea fotbalul era inca pur, nu devenise o afacere…
– Este adevarat, era mai predictibil decat acum, mai frumos.Se juca pentru spectocol, in timp ce acum a devenit pragmatic. Putini mai jaca un fotbal-spectacol.
– Cum ai ajuns sa pariezi?
– Pentu mine pariurile sunt un hobby, imi place sa stiu totul despre fenomenul fotbalistic.Uneori ma pun in pielea antrenorilor si ma gandesc ce as face eu in locul lor….Imi folosesc flerul, pun informtiile cap la cap , calculez la rece probabilitatile luand in calcul toti factorii. Ma mai insel , dar de cele mai multe ori imi iese….
– Da, ca acum, spusei eu vazund al doilea gol intrat in poarta Stelei.
Mi-am lasat prietenul trist.Preferase sa nu aiba dreptate, sa nu castige la pariuri, si echipa favorita sa fi castigat.Nimic nu e mai rau decat un suporter dezamagit….
Astazi m-a sunat sa imi spuna ce schimbari ar face el la echipa, pe cine ar trimite pe teren in prima repriza , cand ar face schimbarile. Vorbea inflacarat, bucuros ca il asculta cineva, desi nu prea pricepeam ce imi comunica il aprobam doar ca sa ii fac placere.
Sa mai amintesc ca are biletul cumparat pentru meciul retur ce se va desfasura pe Arena Nationala?
30
Sotul meu pariaza destul de des pe meciurile de fotbal. Chiar aseara parea suparat ca din patru meciuri de pe bilet, el pieduse cota cea mai mica. :))
Se mai intampla 😛 Mie daca imi dai un bilet din acela , ma uit ca pisoiul in calendar nestiind ce sa fac cu el 😛
Este vorba de cine cred eu?? 😛 Cunostinta noastra comuna??
😛 😛 😛 L-ai facut vedeta fara sa stie ca obsesia lui este cel putin curioasa 😛
Da, de el este votba :p Vedeta? Nu trebuie sa stie ca am scris despre el ca i se urca la cap 😛
Habar n-am de fotbal si de pariuri 🙂 Citesc si parca e in chineza pentru mine. :))
Nu te teme , nici eu nu sunt departe de a considera pariurile la fel de inaccesibila ca limba chineza 😛
Presupun ca returul l-a mai inseninat pe prietenul tau 🙂
Oho si inca cum !! m-a sunat de pe stadion sa imi zica ca incep loviturile de la 11 m , abia mai avea voce si aceea era acoperita de vuietul de pe stadion 😛
“…nu am putut sa imi refuz prietenul…”
DE CE?
EU consider ca (daca-mi sunt intr-adevar prieteni) opinia prietenilor este la fel de importanta ca si a mea – dar NU – MAI importanta (cel putin nu PT MINE).
Daca prietenul meu nu vrea sa priceapa ca pe mine nu ma intereseaza, pe mine DE CE sa ma intereseze faptul ca el este pasionat? EU – NU sunt…
“- Si ce ai pariat?
– Ca vor pierde.”
Lasand deoparte faptul ca NU ai precizat CINE “va pierde” (si deducand acest lucru, poate in mod gresit), modul sau de a proceda este cat se poate de rational: daca echipa pe care o sustine castiga, va fi atat de bucuros incat nu mai conteaza pierderea financiara. Daca echipa “lui” pierde, are cel putin consolarea unui castig pecuniar.
“…pe vemea aceea fotbalul era inca pur, nu devenise o afacere…”
Acelasi lucru il aud de cand eram eu copil (de peste o juma’ de veac), incat am ajuns la concluzia ca afirmatia este la fel de neadevarata pt vremea copilariei mele cat este si pt acum, sau (invers socotind) ca este la fel de adevarata acum cat va fi si cand vor imbatrani copiii mei.
“Se juca pentru spectocol…”
Nu stiu daca SCOPUL pt care se juca era acesta, da’ macar ESTE adevarat faptul ca inainte fotbalul era mai… fantezist, mai spectaculos, nu atat de… exact, de matematic, cum e acum (nu stiu in ce masura este si mai eficace).
“Vorbea inflacarat, bucuros ca il asculta cineva […] il aprobam doar ca sa ii fac placere.”
El te asculta cu tot atata… atentie (ca sa nu scriu nici “entuziasm”, nici “resemnare”) atunci cand vorbesti DUMNEATA despre subiecte care LUI ii sunt indiferente?
Suntem prieteni de mici, ii stiu pasiunea si daca nu l-am refuza este pentru ca nu am vazyt de nulta vreme un meci cu vreun amic, ci doar singur.
Cand sunt in anumite cercuri ma pliezi pe ceea ce preocupa pe majoritatea, niciodata nu vorbesc despre mine, meseria mea sau pasiunile mele. De cele mai mult ori , imi face placere sa observ si sa vad bucuria simpla a unor prieteni,imi place ca fiind printre ei uit de tot ce ma preocupa.
Sunt un om caruia ii place sa faca pe placul celorlaqnt, deoarece nu stiu cand ii pot pierde.Viata m-a invatat ca nu e bine sa fiu mandru si orgolios, sa imi impun punctu de vedere suparandu-i…Viata e prea scurta si am pierdut fiinta dragi fara sa pot sa le imbunez pentru ca au trecut in nefiinta….
Nu ma astept ca lumea sa ma inteleaga si uneori mi-e mai bine sa fiu neinteles.
1. Inteleg ca NU este vorba ca n-ai fi PUTUT sa-ti refuzi prietenul (cum scrisesesi in text), ci ca n-ai VRUT s-o faci (ceea ce – sper sa recunosti – ESTE o oarecare diferenta, destul de semnificativa).
2. SI EU am o fire impaciuitoare si (sper) intelegatoare, SI EU ma straduiesc sa fac (macar din-cand-in-cand) pe placuyl celor apropiati si dragi din jur, chiar daca este vorba despre ceva ce imi displace.
Am insa prostul obicei de a incerca sa tin cumpana dreapta si in acest sens: da, fac altora pe plac; ei insa (aceiasi, nu altii) IMI DOVEDESC faptul ca merita asta facandu-mi SI EI MIE pe plac, chiar daca lor nu le prea surade subiectul? (ACESTA era sensul intrebarii mele.) Nu cantaeresc cu balanta farmaceutica: atat ti-am dat / facut, tot atat trebuie sa rezulte la final si ce mi-ai dat / facut TU – MIE, dar NICI dezechilibre prea accentuate nu sunt bune.
3. Nici mie nu-mi place fotbalul (nu-‘nteleg DE CE doua’s’cinci de oameni maturi alearga toti dupa o singura minge si cand o ajung SI ALEIA ii dau cu piciorul, in loc sa-si ia fiecare cate o minge si sa zburde fericiti; si inca pe cei care alearga ii mai inteleg cat-de-cat, cumva: macar fac miscare (fug dupa o “lobda” in loc sa alerge degeaba, ca altii) – da’ cei care stau invaluiti in fum pe canapea si urla pana ragusesc privind la ei n-au (in ochii mei) nici o scuza…).
Numai ca la mine concluzia practica este alta: am DECENII de cand n-am mai urmarit minute in sir (consecutiv) vreun meci (unul intreg nu-mi amintesc sa fi vazut vreodata) – nici singur, nici intovarasit (am norocul ca nici apropiatii mei nu “se dau in vant dupa” fotbal) – iar swecvente n-am mai urmarit… cred ca tot de decenii (cand inca mai vizionam – la a “enspea” reluare – selectiuni cu cele mai frumoase faze, in principal cele de gol si deposedarile indraznete, dar regulamentare).
4. CUM de te lasa prietenii sa nu vorbesti despre dumneata? Atat de putin interes prezinta persoana dumitale pt ei? (Sunt curios EU – simpla cunostinta virtuala – in privinta preocuparilor si pasiunilor dumitale, cum de nu manifesta si PRIETENII DUMITALE acelasi gen de interes? (Am inteles – unii sunt mai apatici, altii mai discreti – da’ TOTI?NICIUNUL nu-i curios?)
Altfel – vadesti surprinzator de multa intelepciune. CATI ani spuneai ca ai?
(Regrete referitoare la dragii nostri disparuti si la neimplinitele noastre relatii cu acestia cred ca avem cam toti – oricum, toti cei trecuti de o anumita varsta.)
Uite. am sa iti spun ceva ce nu am povestit aici pe blog si nici unor amici de-ai mei. De la 28 de ani procedez astfel , deoarece cand tatal meu a murit , nu ne-am despartit in relatiile cele mai bune…De atunci mi-am promis sa nu refuz, sa nu fiu orgolios sau ranchiunos, deoarece nu stiu cand pot piede pe cineva * doamne fereste)….
Am 41…
De fotbal am fost legat prin tatal meu care a fost angrenat in acest sport timp indelungat, dar nu sunt fan.
Isdeea este ca ei sunt interesari de viata mea dar nu le ofer eu sansa stiie prea multe despre pasiunile mele sau viata mea de familie…deoarece nu ii vad discreti si totul se poate intoarce ca un bumerang .Am doar doi prieteni intimi in care am incredere dar in rest sunt circumspect…
Si mai este ceva. Cand sunt cu ei sunt cu ei ma detasez de munca si asta imi face bine.
Crede-ma , pe tine te cosider mai apropiat decat pe multi sintre ei , ma si cunosti mai bine 😛 Ei nu patrund pe aces blog casa vada pasiuni sau preocupari pe care le am 😛
1. Este EXCELENT faptul ca “ai invatat” (CA si CUM) sa procedezi in acest fel – comentariul meu nu se referea la utilitatea (psihica pt dumneata a) faptului ca procedezi astfel, ci se referea la RECIPIENTII acestei comportari, la DESTINATARII ei: O MERITA ei? SAU o primesc “pe degeaba”, desi n-o merita, in acest fel fiindu-le refuzata intelepciunea pe care ar dobandi-o analizand un refuz?
2. Regret “istoria” cu evolutia relatiei dumitale cu tatal dumitale – am si eu ceva regrete similare legate de tatal MEU, desi nu este vorba propriu-zis de o proasta relatie intre noi, ci de neimplinirea (refuz in scopuri medicinale, nu de rautate) a unor dorinte si pofte manifestate de el in ultima perioada a vietii. (La indicatia medicului sau curant (nu excesiv de preocupat de bunastarea tatalui meu, dupa cum a rezultat ulterior) i-am refuzat bietului taica-miu mancaruri preferate (solicitate) si activitati dorite (ca fiind prea obositoare), si in felul acesta TOT nu i-am salvat viata (odihneasca-se in pace!), dar l-am lasat sa moara cu regrete si “tânjiri”, “râvniri”.)
3. Multi (si buni!) ani inainte!
4. Viata de familie este una, pasiunile sunt CU TOTUL altceva: prima are (in general) multe “cotloane” care e bine sa ramana (dupa cum spune si vorba stramoseasca) “in familie”, cealalta ar trebui in principiu sa fie susceptibila de a fi facuta (macar cea mai mare parte si macar “in linii mari”) publica.
Indiscretii referitoare la pasiunile dumitale? Atata timp cat nu le comuynici detalii… “nemarturisibile” (spre ex procurarea unei piese despre care STIAI ca este furata), nu vad CE rau ar puta rezulta din cunoasterea lor…
5. Un ANUMIT nivel de… “circumspectie” este meritoriu si de dorit chiar si in cele mai intime relatii. (TARE imi vine sa cred ca optim ar fi sa nu-mi marturisesc NICI MIE INSUMI toate detaliile sordide pe care le cunosc / nu le cunosc despre toate amanuntele vietii mele. Totul este sa stii sa gradezi CE ascunzi CUI, si DE CE – si CAT).
6. “Prieteni intimi”? STII – CARE este asemanarea intre un ciorap si “prietenul familiei”? Amandoi trebuie carpiti la timp…
7. Separarea (completa) de activitatea profesionala este un argument care ma dezarmeaza…
8. Lasa-ma pe mine, eu reprezint un caz “special”: sunt dotat (impotriva vointei mele) cu un ASEMENEA nivel de empatie (capacitate de a te “pune in pielea” preopinentului) incat de multe ori ajung acasa durandu-ma capul din cauza necazurilor pasagerilor care mi s-au destainuit…
Da’ MA BUCUR ca ma consideri ATAT de apropiat…
9. (Si zici ca acei prieteni nici macar nu intra pe net ca sa-ti vada blogurile? Si-i mai numesti “prieteni”? (SAU – refuzi dumneata sa le comunici CARE sunt blogurile dumitale? Si te mai numesti prieten al lor?)
Bun, incerc sa iti raspund dar nu pe puncte :p sperisa nute superi.
Blogul meu nu este cunoscut de “prieteni”.Sau cel putin nu de toti pietenii.Am dat adresa doar celor in care am incredere, ceilalti fiind prea superficiali sa inteleaga ceea ce scriu sau sa imi caute blogul pe net. Din aceasta cauza , nu impartasesc cu ei nici pasiuni, nici viata personala.Daca as fac-o ar stii jumatate de Timisoara.
Practic ei sunt “prieteni” doar pentru ca am crescut impreuna.Rareori merita sa le spun ceva sau sa ma comport cu ei asa cum o fac dar au ramas infantili, nu ma regasesc stand peintre ei , o fac rar si asta dupa multe insistente din partea lor.
Sunt un singuratic, nu imi place sa fiu disecat de nimeni, de aceea nici nu le dau apa la moara desi ei si-ar dori sa afle cat mai multe despre pasiunile mele, chiar daca ei presupun ca acestea exista nu au “dovezi” in acest sens…
Ei nu merita multe dar cceea ce fac este pentru linisrtea sufletului meu.Avand in vedere ca raspund rar unor asemenea invutatii , nu este greu de suportat.Imi face chiar bine, fiind o schimbare de decor.
Daca tu esti obosit dupa ce ti se destainuie clientii , imagineaza-ti ce ibosit sunt eu dupa ce am de-a face cu 8 copii si parintii acestora.Vad si aud lucruri deosebit de grave.
Te consdider apropiat deoarece ti-am impartasit mai multe lucruri decat acestor amici.
DE-AICI aparea neintelegerea: eu pe cei in care n-am incredere nu-i numesc IN NICI UN CAZ “prieteni” (ci cel mult “amici”) – iar pe cei despre care STIU ca imi justifica ne-increderea (isi are si cratima aia rostul ei) nici macar “amici” nu-i mai numesc, ci simple cunostinte intamplatoare (indiferent de durata cunostintei).
(Eu sunt de aceeasi parere cu arabii: daca prietenul tau te insala o data e vina lui, daca te insala si a doua oara este vina ta: DE CE-ti mai este prieten? – si cu asemenea cunostinte intamplatoare eu nu ma asociez in mod programat, ci doar (poate, incidental) intamplator, la vreo “ocazie” (spre ex la vreo coada la fisc), iar in aceste intalniri fortuite subiectul conversatiei este exclusiv din domeniul amintirilor comune (cu cat mai vechi cu atat mai bine) sau dintre cele “neutre” (spre ex “starea vremii”) sau demonetizate prin uz excesiv (spre ex generalitati despre politica).
In opinia mea, la dumneata grav este NU ca “Vad si aud lucruri deosebit de grave” ci ca (aceasta fiindu-ti profesia) le si interpretezi si te framanti sa gasesti solutii la acele situatii grave.
Da, asta e menirea mea, a gasi solutii la probleme.Nu am cum sa nu ma framant, sa nu ma gandesc, , mai ales ca imi iau munca in serios si vreau sa rezolv, pe cat e posibil, problemele.
Incarcatura emotionala este mare si dauneaza.Este greu sa spui unui gand”Opreste-te la usa biroului”, el revine si este greu sa te detasezi.Iar de vorbit, nu am cu cine vorbi pentru a ma descarca, de aceea accept uneori niste intalniri superficiale, desi imi reprosez ca pierd tim aiurea…
Ma refugiez in hobby-uri, carti, seriale si bloguri.