Cine nu cunoaște încă povestea lui Hachiko, câinele devotat, care aproape un deceniu și-a asteptat stăpânul să coboare din trenul în care urca în fiecare dimineață, călătorind spre serviciu?

Hachi s-a născut pe 10 noiembrie 1923, în apropierea orasului Ōdate din Prefectura Akita, Japonia. Începând din 1924 Hidesaburō Ueno, profesor la catedra de agricultură a Universitatii din Tokio, l-a tinut pe Hachikō ca animal de companie. Pe durata vieții stăpânului său, Hachikō îl însoțea dimineața la Gara Shibuya, iar la întoarcerea acestuia de la serviciu, îl aștepta în același loc din apropierea gării. Cei doi și-au continuat rutina zilnică până pe 21 mai 1925, cand Ueno nu s-a mai întors seara din obișnuita sa călătorie cu trenul, deoarece suferise un atac cerebral. Profesorul a murit și nu s-a mai întors niciodată în gara unde prietenul său îl aștepta și unde a continuat să-l astepte, prin mulțimea călătorilor, timp de noua ani. Hachikō a intrat în posesia altor proprietari, dar a evadat, apărând mereu la vechea sa casa unde fusese crescut de profesorul Ueno.
În cele din urmă, a realizat că profesorul Ueno nu mai locuia acolo așa că s-a dus să îl caute în gara unde îl însoțise de atâtea ori înainte. În fiecare zi, Hachikō a așteptat întoarcerea stăpânului său, dar niciodată nu și-a mai văzut prietenul printre călătorii coborâți din tren.
Prezența sa zilnică și privirea fixă asupra trenului a atras atenția celor care călătoreau frecvent (navetisti) și care văzuseră anterior câinele alături de profesorul Ueno. Aceștia i-au adus alimente si l-au hrănit pe durata așteptării sale. Hachikō și-a asteptat stăpânul timp de nouă ani.
În 1925, un student al profesorului Ueno a văzut câinele in Gara Shibuya si l-a urmărit până la casa lui Kikuzaboro Kobayashi, fostul gradinar al lui Ueno și unde a aflat informații despre istoria vieții lui Hachikō. La scurt timp dupa această întâlnire, fostul student a publicat un recensământ documentat al rasei Akita din Japonia. Din cercetările sale a rezultat faptul că existau doar 30 de exemplare de rasă pură, printre acestea aflându-se și Hachikō din Gara Shibuya. Studentul s-a întors frecvent să-l viziteze pe Hachikō și a publicat de-a lungul anilor o serie de articole referitoare la remarcabilul său devotament. În 1932, unul dintre articolele publicate în unul dintre cele mai mari ziare din Tokio (Tokyo Asahi Shimbun) a plasat câinele în centrul atenției publice.
Hachikō a devenit rapid un simbol național, impresia asupra societății japoneze fiind atât de mare încât profesorii și părinții îl foloseau drept exemplu de urmat copiilor cultivând astfel spiritul loialității familiale. Un binecunoscut artist japonez a executat o statuie a lui Hachikō, iar dezvoltarea rasei Akita a cunoscut un avânt printre crescătorii de animale.

Hachikō a murit pe 8 martie 1935. Trupul său a fost găsit pe o stradă din Shibuya.

Corpul sau împăiat și zgarda sunt păstrate la
Muzeul Național de Științe al Japoniei din Ueno, Tokio.

 

Si o scena din film 😛