Ati avut sau aveti vreo vedeta de talie mondiala pe care sa doriti s-o intalniti?

Cred ca toti avem astfel de dorinte , chiar daca recunoastem sau nu, acest lucru.

Cam asa mi s-a intamplat si mie.

Era in iunie 2008.Intreaga mea familie dorea sa mearga la Berlin, eu fiind singurul care nu avea chef de un drum atat de lung, de zile de nastere , de shopping. Nu aveam chef si basta. Simteam ca nu ma atrage nimic intr-acolo.

Neavand incotro am facut o introspectie, am stat si m-am intrebat “Ce ma poate atrage pe mine , in Berlin?” Reflectand adanc mi-a picat fisa, iar cei din jurul meu, care nu stiau ca eu reflectez, au ramas surprinsi sa ma auda spunand : “Knut”.  Ca sa ii lamuresc am spus : “Vin cu voi, vorbesc pentru voi, fac de toate , dar o zi, vreau sa ma lasati in pace, sa imi fac de cap.”

Si uite asa, am fost cuprins, brusc , de motivatie 😛  am tradus , am fost la shopping ,unde ,iar am tradus, am facut pe IT specialistul, am reinstalat Kaspersky cu licenta (mi-a tremurat mana cand unchiul meu mi-a dat 45 Euro sa platesc la casa), am mers si am vorbit cu providerul de net , deci m-am achitat de sarcini.

Intr-o seara ,am zis familionului reunit si a celor doi catei :”Maine, plec dimineata si vin acasa cand apuc” “Pai…” Nici un <<pai>>….A venit ziua , cand ati promis ca ma lasati in pace.” Rudele mele germane nu stiau despre ce e vorba, dar li s-a adus la cunostinta ulterior.

Era o zi superba . Mi-am luat picioarele in spinare si am plecat.

Am ajuns la Zoologische Garten, mi-am luat biletul, am admirat hipopotani , lupi, testoase uriase, pinguini, camile, caprioare, elani , ursi furnicari , lei, pantere , tigrii….. ma plimbam de 3 ore deja si nu imi atinsesem obiectivul. Am decis sa intreb o doamna care vindea suveniruri si racoritoare. Mi-a zambit ingaduitor si mi-a dat cateva indicatii.

Am luat-o dupa indicatii, doar ca la un moment dat am ajuns intr-un punct unde nu era nimeni, erau doar niste cladiri si niste domni care ieseau si altii care intrau cu bicicletele, uitandu-ma mai bine am realizat ca purtau aceleasi haine …incepeam sa ma dumiresc ….ajunsesem la sediul  ingrijitorilor si al celor care se ocupau de Zoo. Am facut cale intoarsa , am ajuns la un indicator pe care il ratasem.Dupa 5 minute am inceput sa aud tipete de copii. Am zambit. Eram pe drumul bun.

Deodata am vazut o multime de oameni, aparate foto, blitz-uri, imi fac si eu loc si …..il vad …Knut….Imi plac la nebunie ursii polari, nu vazusem nici unul live, pana atunci. Stateam ca un bleg si admiram frumosul animal , a carei evolutie o urmarisem de cand s-a nascut.Era in asteptare , stia din ce parte a locului urma sa apara omul, care il crescuse si care il ingrijise, sa ii aduca hrana.

Il priveam cu atentie.Era o ciudata combinatie intre salbatic si domestic. Stiu, veti spune ca nu e posibil, si totusi eu asa il percepeam. Avea ambele laturi depinde care din acestea era dominanta. Avea aceea privire tipica animaleleor care facusera un pact cu omul, cu Thomas Dörflein.

Knut s-a nascut la 5 decembrie 2006 fiind primul urs polar nascut in captivitate dupa 30 de ani. Rejectat de mama sa , ursoaica Tosca, el si  fratiorul sau au fost luati de ingrijitori.Dupa 4 zile fartele sau a murit in urma unei infectii.

De marimea unui cobai, Knut, a petrecut urmatoarele 44 de zile de viata in incubator, apoi a fost supravegheat zi si noapte de Thomas Dörflein care l-a hranit cu biberonul (lapte pentru nou nascuti amestecat cu ficat de cod), l-a imbaiat si s-a jucat cu el.

Pe  23 Martie , el a fost prezentat publicului. Era un ghemotoc de blana alba ce pasea nesigur alaturi de tatal sau adoptiv. Isi cucerise publicul de la prima aparitie. Avea sa aibe,pentru inceput, doua aparitii pe zi, in functie de vremea de afara.

In jurul lui, s-a dezvoltat o adevarata industrie, s-au creat ursuleti din plus , brelocuri, au fost emise timbre cu el , monede comemorative de argint , felicitari, a devenit emblema unei campanii impotriva incalzirii globale, alaturi de Leonardo di Caprio. Doar in anul 2007  Knut a adus Gradinii Zoologice din Berlin  cinci milioane de euro.

Knut a devenit simbolul Germaniei si a Zoo Berlin.

Pentru mine , Knut  este un invingator, reusind sa supratuiasca in conditii vitrege pentru el. A reusit sa invinga de doua ori , o data pentru ca a luptat pentru viata sa si pentru ca a invins natura care-i condamna specia.

Cand a aparut Thomas Dörflein cu gustarea, Knut avea ochi doar pentru el.De fapt cred ca nimeni nu conta pentru el, doar dragul lui ingrijitor.

Cand l-am vazut pe Dörflein, l-am invidiat, abia mai tarziu am aflat ca atat omul cat si animalul sufereau pentru ca erau despartiti.Directiunea Zoo , hotarase ca animalul devenise prea atasat de om si nu se putea dezvolta normal, ca animal salbatic.Animalul a supravietuit, omul a clacat ; Thomas Dörflein era in depresie , murind in urma unui atac de cord, in 22 septembrie 2008. A fost o mare prostie, deoarece acest animal nu putea avea niciodata o viata de urs polar echivalenta cu aceea a unuia crescut in salbaticie.

Knut a facut deliciul publicului mancand mere si struguri.Nu primea mancarea deodata ci in etape , pentru fiecare trebuia sa inoate, sa se urce pe stanci, sa prinda merele cu labele , sa ia ciorchinele de struguri , sa nu le piarda in bazin.

I-am facut poze multe, imi vedeam vedeta si eram fericit.

E ciudat sa faci 1.500 km ca sa vezi un animal, dar ce animal 😛 pe Knut, ursul polar.

Knut la primele sale aparitii publice 😛