Sunt deosebit de trist, suparat si frustrat.
Inccerc sa ma incurajez sa-mi spun ca viata e frumoasa si dreapta. Nu, viata e o prostie cat timp nu o putem controla si pierdem fiinte dragi la care tinem ca la ochii din cap….cu atat mai mult cu cat este vorba de fiinte nevinovate care isi pun soarta in mainile noastre.
Filozofez dar imi vine sa sparg monitorul si totul in casa de furie….
Astazi 25 ianuarie 2015 pe la ora 21 l-am piedut pe Yorky. Definitiv.
Micutul meu prieten cu blana aurie si-a dat ultima suflare in bratele mele.
In ultima saptamana a dat semne ca ceva nu e in regula cu el.Era mai apatic, mai altfel.Luni trebuia sa merg la medic cu el …din pacate nu am mai apucat.
Azi a fost relativ bine pana in jurul orei 17. Avea diaree si voma suspect.La sugestia prietenei mele am fost la farmacie si am cumparat medicamente pe care i le-am administrat.Parea ca ii fac bine dar nu a fost sa fie.
Am chemat ambulanta veterinara.In timp ce aceasta era pe drum, Yorky a respirat precipitat si apoi a fost ceva ca un oftat adanc iar bataile inimii sale au incetinit, pana s-au oprit….Am inceput sa il masez in zona toracelui sperand intr-o minune…
Au sosit si medicii care i-au administrat o injectie in inima.A fost degeaba….Yorky ne parasise deja….
Se pare ca a avut un cancer nedepistat si a facut hemoragie interna…
Cineva imi spunea ca poate ca a fost mai bine ca nu i l-au depistat deoarece nu a suferit.
Nu pot sa cred ca nu mai este.A fost cel mai frumos si mai cuminte catel pe care l-am avut…Imi fac reprosuri ca nu mi-am dat seama ca e bolnav.
Am inima impietrita si simt ca nu este drept…Cu ce a gresit aceasta fiinta nevinovata? De ce a trebuit sa moara??? Mai avea ani buni in fata!
Simt ca viata nu e dreapta, stiu ca ne nastem ca sa murim dar de ce ii pierdem pe cei dragi noua.
Nu am cuvinte sa exprim ceea ce simt.Parca ceva din mine s-a rupt….Stau cu zgarda lui in mana si nu pot sa ma impac cu gandul….Era membru al familiei, unul dragalas si intelept. Inteleptul meu….Imi vine tare greu sa ma gandesc ca maine nu ii voi vedea mutrita dragalasa cu ciotul lui de codita, ochii mari si caprui…..
Mi-as dori sa il pot clona doar sa il stiu langa mine in continuare.
Nimic nu va fi la fel fara el….Nu imi plac cliseele dar sper sa fie bine acolo unde este…..
Adio Yorky, micutul meu prieten!!! Sper ca ai fost fericit alaturi de mine.
Acest an a inceut tare prost pentru mine…..
30
Nici nu am cuvinte sa pot comenta; stiu ce inseamna ;au trecut 12 ani de cand a trebuit sa-l “parasesc” Oscar,dar ilamtot timpulin imaginesi plang ptr el. York era favoritul meu.Ca si oamenii, animalutele ne parasesc la unmoment dat.Tu stii celmai bine ce simti acum.
Nu mai am cuvinte nici ganduri nici nimic. Nu pot sa cred ce i sa intamplat. Oricum o sa fie bine si a fost fericit cu cu voi. Cainii traiesc multi ani dar trebuie feriti de orice pericol. Sper sa fie bine acolo unde este.
Iti spun eu sigur ca i-a placut cu voi in casa!Era un fel de fratior al tau si intelept,da,ca ildisciplina pe Dudi
cand facea scandal sau avea-ti musafiri canini.Sa sti ca este si un rai al cateilor,pt.ca nu se poate ca sufletelele lor sa ramana undeva in neant…imi pare tare rau de el…
Daca te ajuta cu ceva, mai ai o sora de suferinta. Jami a plecat pe 24 ian, cu o zi inainte. Tot cancer! Diferenta este ca noi am stiut ca are, l-am operat…a fost urata operatia si mare, a parut ca e bine apoi a facut complicatii urate. Oricum pronosticul era unul de cateva luni de dupa.Am renuntat sa il mai chinuim mai mult decat am facut-o. Trebuia sa il hacuim si mai mult.
Tu macar ai putut sa il tii in brate, sa iti iei ramas bun, sa urli pe langa el.Eu nu, eu am stat si am privit in gol, de departe…am privit un monitor si am asteptat vesti.
Tu poti scrie si vorbi despre. Eu nu! Ma doare prea mult.
Asa ca…daca te ajuta cu ceva, putem sa ne plangem ,,copiii” impreuna.
De cand am animăluţele şi pisicile s-au dus, două deja, tremură sufletul in mine, dar refuz sa traiesc ca in povestea drobului de sare. Si totuşi, poveştile voastre îmi confirmă ceea ce gândesc în ascunzişul minţii mele. Nu-mi pot concepe viaţa fără niciunul dintre ei şi pot doar să-mi închipui ce e în sufletul tău. Din păcate, ei trăiesc mult mai puţin decât noi. sta mi-a spus sotul meu când i-am luat pe toţi, gata mari, adulţi, trecuţi cine ştie prin câte nenorociri până au ajuns în oaza noastră de grijă şi linişte. La YORKY al tău nu m-aş fi aşteptat niciodată la un sfârşit atât de fulgerător şi nici nu cred că pot spune prin cuvinte cât de rău îmi pare sau cât de mult sunt cu gândul către tine, către voi. Lacrimile mele nu vor ajuta cu nimic şi azi îmi voi strange mai mult animalele în braţe. Fragil e totul, Doamne. Şi noi, din păcate.
Da nici eu nu mais imagina viata fara catelusul meu. Este groaznic atunci cand iti pierzi cel mai bun prieten.
Te inteleg foarte bine, Eddie. Tu stii cum am pierdut-o si noi pe Cara, la nici 4 ani,. .am scris si eu atunci, pe blog. Imi pare rau ca treci prin clipele astea care sunt indescriptibile. Orice vorbe sunt de prisos, un suflet a plecat dintre noi.
Îmi pare foarte rău, Eddie… 🙁
Eu n-am mai avut un animăluţ cu adevărat al meu înainte de Grişka, nu ştiu cum e când pierzi un astfel de prieten micuţ – mai ales înainte de vreme -, dar pot să-mi imaginez, şi pot să plâng când îmi imaginez…
Dar nu pot să mai spun nimic, nu găsesc cuvinte…
Imi pare foarte rau! Nu stiu cum sa te consolez. In fapt cred ca asa trebuie: sa suferim pentru iubirea primita pentru a nu o uita!
Regrete sincere!
Va multumesc prieteni pentru cuvintele voastre si pentru ca imi sunteti alaturi.
Nimic nu ma consoleaza , am un automatism :ma uit mereu in locul unde obisnuia sa stea….Inca nu pot accepta situatia….
Golul simtit este imens. Nu credeam ca am sa fiu atat de afectat…
‘Toti cainii merg in rai’…. cam asa…. Imi pare tare rau dupa Yorky!
Dupa ce a murit Terry al meu, mi-am luat alti 4 caini. Pe doi din ei i-am luat de la adapost dar golul tot a ramas … hmmm … stiu prin ce treci!
Eu nu te cunosc si am intrat via Griska aici, dar m-am gandit sa-ti las un mesaj ca de la un om care a trecut prin ce treci si tu. Cand mi s-a prapadit pisica Pintza, am crezut ca o sa-mi curga sange din suflet. O aveam de 13 ani si era ca un om. Nu m-am putut consola multa vreme. Nici acum nu prea pot vorbi despre ea. N-am spalat fereastra bucatariei, in zona unde erau urme de la labutele ei, vreo doi ani.
Pare ciudat pentru cine nu iubeste animalele, dar pentru noi ei sunt niste membri ai familiei inzestrati poate cu calitati superioare oamenilor, pentru ca ei sunt puri si buni si da, nevinovati.
Acuma … Dumnezeu are ratiunile lui, nu putem noi sa intelegem mereu ce si cum, dar sunt absolut convinsa ca ceea ce vi s-a intamplat are un rost divin si sigur marcat de iubirea Creatorului pentru voi. Consoleaza-te cu ideea ca ceea ce s-a intamplat acum face parte dintr-un plan, nu e o nedreptate. O sa il visezi pe Yorky si o sa vezi ce-ti transmite. Sa-l crezi.
Durerea pe care o simti acum se va estompa, sa stii.
Eddie, îmi pare nespus de rău pentru Yorky și pentru tine. Știu prin ce treci, și noi am trecut prin aceste suferințe de două ori până acum. Gândește-te doar că Yorky a scăpat de dureri, că este în raiul cățeilor și că te privește de acolo. Ar vrea să te vadă că ești bine, ca să-i fie și lui bine acolo. Gândește-te că Junior și Thomas te simt, îi simt și ei lipsa lui Yorky și suferă și ei. Fii tare, toți ne ducem, până la urmă, căței, pisici, oameni…
Nu exista consolare pentru asa ceva. Poate doar gandul ca undeva se afla un alt sufletel canin care ar fi fericit sa-i oferi o sansa la viata. Am trecut si eu prin asta si stiu ce simti. Imi pare tare rau pentru Yorki si sunt alaturi de tine. Curaj! 🙂
🙁
Câtă tristețe…. 🙁
Mi-au dat si mie lacrimile pentru pierderea ce ai suferit-o; saracul Yorky,un mic sufletel de catel,care a plecat in raiul cateilor ,pisicilor….
Bine ca nu a suferit prea mult; si eu am pierdut acum cativa ani, un pisoi, Bonifaciu, care avea 18 ani, se”umanizase” !
Am plans luni de zile, dar nu am mai putut sa-mi iau altul !
Mai ai doua sufletele langa tine,care te vor alina !
Vai….imi pare tare rau si sunt cu totul alaturi de tine. Imi imaginez ce e in inima ta si plang si eu. Sa stii ca pot muri si de la diaree. Cu 2 saptamani in urma catelul meu a avut la fel si am sunat la veterinar ca era moale. Nu se tinea pe picioare si mi-a zis sa vin urgent ca moare de la deshidratare. Si am fost. Stiu. E f f dureros. Sunt alaturi ds tine
Saracutul …nu pot sa cred…imi pare rău 🙁
Cartim, imi pare tare rau!
Yorky va ramane pururi in amintirile noastre
Aceste animale iubite sunt ca niste copii pentru noi, moartea lor ne devasteaza sufletul!
Mi-am pierdut ieri cățelul , aceiași rasă doar că îl chema Danny . Întreaga noastră familie e devastată și îndurerată . De parcă am pierdut un membru al familiei . Mă simt pierdută , era cățelul meu, micul meu curajos și înțelept , a fost cu mine de mic , a trecut prin căsătoria mea , nașterea a doi copii și tot mai avea ani in față de trăit dar , a murit în brațele mamei mele .
Imi pare rau. Stiu prin ce treci, si cat de greu iti este.
nu am mai trecut de mult pe la tine si intrand acum am gasit articolul despre Denis…citind, am inteles ca ceva nu e in regula…asa am ajuns aici…
am un nod in gat pentru ca stiu, cunosc durerea asta…o sa spun doar atat, norocosi suntem noi ca avem sansa ca ei sa ne iubeasca…
Mare dreptate ai ,Pandhora…Nu mi-as fi imaginat vreodata ca ma va afecta atat de mult….Si acum imi lipseste micutul si blondul meu prieten…A fost ceva deosebit.