Comoara regasita (II)

Trei umbre se strecurau in intunercul noptii spre Castelul de pe Stanca.

In penumbra unui copac ii astepta o femeie a carui tinuta trada originea nobila in ciuda vesmintelor de negustoareasa pe care le purta.Parul lung si negru ii cadea bogat pe umeri iar ochii caprui deosebit de ageri ii erau acoperiti de un val.
Francois se indrepta spre frumoasa necunoscuta.

– Nadajduiam sa va intalnesc aici , Doamna, zise el sarutandu-i mana cu respect.
– Stii cavalere ca o mama face orice pentru fiul ei.Asa cum fratele nobilului tau prieten l-a ajutat pe sotul meu, Vlad, sa intre in Ordinul Dragonului, sunt convinsa ca ii va acorda sprijin si fiului meu cand va veni vemea….Momentan, doresc sa ii asiguri paza necesara.Ma tem pentru viata lui…

– Doamna , in jurul printului Vlad stau doi tovarasi de-ai mei de a caror loialitate si curaj garantez cu capul.Unul dintre ei, ii este dascal iar celalant il initiaza in tainele manevrarii armelor.
– Multumesc, domnule de Grandcourt, stiam ca ma pot baza pe domnia voastra.V-am adus ce aveti nevoie pentru a intra fara a avea restrictii in castel, spuse ea scotand de sub pelerina o hartie.Acest document va face contabili si arhivari ceea ce va facilita accesul la toate documentele de aici.In rest sunt sigura ca veti descurca, spuse ea zambind.

– Doamna, v-as fi recunoscator daca ati primi din partea mea acest umil, cadou.Doresc, spuse el pe ton ce admitea un refuz, ca prin el sa va aduceti aminte ca voi ramane slujitorul devotat al domniei voastre.

Scoase din saculetul ce-l purta la curea o caseta de mici dimensiuni pe care era incrustata o floare.

Frumoasa femeie lua caseta rosind usor. Degetele ei fine si delicate o deschisera .Scoase un mic icnet de uimire vazandu-i continutul.In lumina palida a zorilor vazu un colier din perle si safire aruncand licariri jucause dezvlauindu-si originea genoveza.

– Sper sa va inveseleasca in momentele de singuratate.Stiu cat de rau este sa fii singur…

Mladioasa ca o trestie tanara femeie il saruta inainnte ca el sa poata face un gest.La fel de repede se indeparta de el spunand:

– Intr-o ora portile castelului se deschid.Pe un tabel al celor de la poata sunt trecute numele si noile voastre ocupatii.Biletul va va asigura libera trecere iar intedentul castelului va va invita la un pahar de vin. Ai grija de tine, Francois !

Inima contelui de Gradcout tresalta de fericire iar chipul ii era radios.Cu greu se stapani sa para impasibil.

Ii lua mana si i-o saruta.Mana fina ii strecutra in palma un mic inel cu o piatra azurie.Pana sa se dezmiticeasca, ea disparu ca o naluca.In aer putea sa ii mai simta parfumul delicat de liliac.

Oftand se iindrepta spre cei doi prieteni ai sai care in tot acest timp statusera sub un palc de copaci avand caii alaturi.

– Peste putin timp intram in castel.Sa speram ca vom gasi ceea ce cautam.

– Nu stiam ca o cunosti pe sotia lui Vlad Dracul,spuse soptit printul Philippe de Luxemburg.

Francois nu ii raspunse.Ramase adancit in gandurile sale vadit tulburat de intrevederea avuta.Trecusera ani de cand drumurile lor s-au despartit ai sentimentele sale pentru frumoasa domnita erau mai intense , mai profunde….Macar juramantul facut printului si Ordinului, ii tineau mintea ocupata.Era mai sigur ca niciodata ca vor gasi comoara.

Rasarise soarele iar razele lui mangaiau bland turnurile Castelului de pe Stanca.

Vor reusi in misiunea lor? Inca nu stim…