Acum o luna scriam despre un eveniment ce avea loc intr-un pub din oras, inainte de Valentine’s Day,unde s-au pus in vanzare diverse obiecte (bijuterii din argint, accesorii din piele ecologica, bratari, pandative) ce puteau fi achizionate pentru Ziua Indragostitilor in ideea de a aduna fonduri pentru hrana unor catei fara stapan.
S-au adunat 135 de euro ceea ce poate fi considerat un succes.Dar nu despre acest lucru doream sa scriu, ci despre cat de usor putem fi buni si generosi daca ne dam putin interesul.Pe momemt, nici nu realizam impactul gestului nostru.
La campania realizata de acesti oameni inimosi am ajuns din curiozitate si pentru ca doaream sa ajut, dar nu eram /nu sunt un om implicat direct (din pacate) in problema cateilor fara stapan.Nu spun ca nu imi pasa de ei, sau ca nu ii ajut, dar nu am luat legatura niciodata cu vreo organizatie sa ma ofer voluntar.Cand am scris despre acel eveniment si cui ii era destinat, nu am sperat nici o clipa ca voi primi si altceva in afara de comentarii.
Si totusi….
Cand ma asteptam mai putin, cineva s-a oferit sa ma ajute, sau mai bine zis, sa ii ajute pe cei 25 de catei despre care am povestit in aceea postare .
Maya-Maria m-a contactat si mi-a cerut o adresa.Necunoscandu-i pe ceilalti membri, i-am dat adresa mea. Naiv cum sunt, imi imaginam ca Maya va trimite 3-5 kg de hrana uscata pentru acei catei.
😛 Credeam ca va trimite totul prin Posta Romana.Uneori chiar sunt prostut, dar nah, am si eu scaparile mele 😛
Plecand dimineata in treaba mea, tocmai cand eram la un colt distanta de casa, am auzit telefonul sunand si vibrand in draci.Raspunzand apelului am auzit vocea panicata a mamei mele:
– Hai acasa, ca nu stiu ce ai comandat dar, ai primit cu Fan Curier 7 saci a cate 10 kg.
M-am intors alergand,ajungand la timp pentru a vedea duba ce facea curieratul plecand, vazand-o pe mama mea comandand asemenea unui maresal unor vvecini unde sa puna coletele de 10 kg. Vazandu-ma, le-a zambit celor doi, si multuminndu-le ,le-a spus 😛
– De aici se va ocupa fiul meu, multumesc.
Am carat cei 7 saci, bucurandu-ma ca stau la etajul I al blocului, si entuziasmat ca am reusit sa fac rost de mancare pentru catei.Era un ajutor nesperat.Nu credeam ca textul asternut de mine pe desktop, avea sa produca in inima cuiva o vibratie astfel incat sa reactioneze pozitiv apelului meu.
Dupa ce am conversat cu Maya-Maria, aceasta mi-a relatat un fapt interesant: facand pomana pentru toate fiintele dragi pierdute s-a gandit sa faca acest lucru si pentru catelul ei, Grigore, disparut de acasa de prin luna octombrie.Pomana pentru catelul Grigore erau aceste 70 de kg de hrana uscata trimisi mie pentru cei 25 de catei pe care o mana de oameni ii ingrijeste in Timisoara.
Ce credeti ca s-a intamplat?
In ziua in care hrana a ajuns la destinatie, s-a intors si Grigore acasa.Povestea Contelui Grigore o puteti citi pe blogul Mayei.
Este interesant cum se joaca destinul, Dumnezeu,karma (la alegere), cu vietile noastre.
Dupa ce m-am dezmeticit, am dat zvon in tara ca reusisem sa fac rost de hrana pentru catei.
Dupa ce am vorbit cu toti cei implicati in ajutarea acestor suflete cu patru labute, am inceput sa inteleg complexitatea si tragismul fenomenului. Nu vreau sa par patetic sau sa rostesc cuvinte mari, dar am aflat lucruri de care habar nu aveam.Daca cei 25, stau intr-o forma oarecum organizata, adica sunt ingrijiti de 6-7 oameni care se zbat pentru ei dezinteresat, fara a fi intr-o organizatie gen Vier Pfoten sau altele, ci doar prieteni pe care ii uneste dragostea pentru caini (eu i-am numit “Clubul neconditionalitatii reciproce”) care isi flosesc cunostintele , relatiile, banii pentru a le oferi acestor catei un spatiu pe care il tin ferit de priviri indiscrete, militand sa le gaseasca o casa si un stapan bun.Cat timp acesti catei nu au pe nimeni , aceste 7 persoane suporta totul, de la vaccinuri si tratament, pana la mancare, iar rasplata lor vine din ochii duiosi ai patrupezilor care-i intampina plini de recunostinta.
Am decis ca acestora sa le dau 80% din hrana primita de la Maya.
Partea de 20% m-am gandit s-o dau celor 4 persoane care hranesc maidanezii de care nimeni nu se ingrijestte si care asemenea unor naluci se ascund undeva la marginea orasului.Mi se pare remarcabil gestul acestor persoane pare hranesc si ingrijesc acesti catei ai nimanui.Uitati de soarta si oameni, cateii aproape salbaticiti, au o incredere oarba in aceste fiinte,lasandu-se dusi la medic, daca este nevoie, si apoi eliberati pana la gasirea unui potential stapan. Hrana, medicul, totul se realizeaza pe cont propriu.
Dupa ce am luat hotararea cum sa impart cu hrana de la Maya, m-am intalnit cu Alex (Alexandru Vladimir Stancovici) cu care am fost la resedinta “celor 25”.
Cand am ajuns acolo s-au auzit latraturi pe 25 de voci 😛 Am zambit.Nu ma cunosteau si ma considerau o aminentare pentru prietenul lor, Alex.Cand am intrat in locatie m-am trezit inconjurat de vreo 10 caini de diverse talii.Fiind crescut alaturi de caini, nu mi-a fost frica iar ei au simtit acest lucru.I-am lasat sa ma miroase.Ma miroseau si latau inabusit dand din coada, ceea ce insemna ca eram pe jumatate acceptat, dupa care unul s-a lasat mangaiat si ostilitatea a disparut ca prin farmec.
Incercam sa ma si joc cu ei , sa-i si fotografiez fara a-i deranja cu blitz-ul.In sufletul meu de iubitor de caini, nu stiam cum sa ma impart deoarece fiecare isi dorea partea lui de afectiune.In sinea mea m-am confruntat cu escaladarea unei revolte fata de cei care le facusera rau gratuit.
M-am imprietenit cu 98% dintre ei , doar cu doi dintre ei nu am avut timpul necesar pentru a le castiga increderea si prietenia.In mijlocul lor m-am simtit ca un copil: acceptat, iubit neconditionat, gata de joaca.Nu doresc sa par ciudat, dar acste senzatii nu le gasesc mereu cand ma aflu in preajma oamenilor, si sunt convins ca daca m-as fi intalnit cu 25 de pesoane nu atingeam recordul de a nu fi placut de doar doi dintre acetsia…..Sunt eu poate mai salbatic sau crescut putin diferit, nu stiu, dar se prea poate.
Mai jos aveti cateva fotografii cu noii mei prieteni.Mai multe din acestea, mi-au fost puse la dispozitie de Alex.
Vine mancarea …
Avem pofta…
Sorin
Valentine
Rocky
John, Luka si Mark
Wayla
Dolly
Mara
Gipsy
Valerie
Ai adus mancare?
Stiu sa zambesc 😛
Casutele..
La aproximativ o saptamana de la aceasta experienta am fost cu Camelia la marginea orasului sa vad “cainii campului”. Ajungand prea devreme, pe la orele 15-16 nu s-a aratat nici unul din cei carora urma sa le parvina hrana. Desi nu i-am gasit , Camelia le-a lasat in locurile de ei stiute, hrana si apa. Ieri a incercat sa faca cateva poze , dar era prea tarziu si nu se prea deslusea mare lucru din ele..
Camelia impartind hrana
PS.Voi ramane mereu legat de aceste animalute,de caini, poate pentru ca atunci cand nu aveam nici un prieten, ei s-au oferit sa imi tina tovarasie fara a cere nimic in schimb.Copil fiind, momentul m-a marcat si am inceput sa inteleg comportamnetul canin, iar dupa ce le-am castigat increderea, le-am vazut devotamentul. Ai mei, mai toti iubeau animalele, deci am crescut in spiritul respectului si dragostei fata de prietenii patrupezi.
Daca exagerez, nu imi cer scuze!
Nimic nu se compara cu dragostea oferita de un catel cand esti un pui de om. Parca nimeni nu te intelege mai bine, nu iti este mai devotat ca blanosul din curte…..
PS.2.Nu are rost sa spun ca recunostinta pentru gestul Mayei se citea atat pe chipurile patrupezilor cat si pe cele ale prietenilor or bipezi.
Multumim mult, Maya-Maria !!
30
Dragii de ei și dragul de tine! Iți mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase, pentru implicarea ta, pentru poze, pentru tot. Vreau să știi că alături de mine a fost chiar și patronul Peth shop-ului de unde am cumpărat mâncarea. Când Alex Dinu a auzit că vreau să trimit 50 kg de mâncare, a adăugat de la el încă 20 kg, mi-a făcut și reducere de preț, s-a ocupat și de livrare. În numele celor 25 de cuțu fericiți pentru o perioadă, îi mulțumesc eu.
Mi-ar plăcea sa aflu că unii dintre prietenii noștri si-au găsit stăpân, pentru că sunt tare frumoși, iar tu oricând ai nevoie, pentru orice fel de acțiune, dă-mi un semn.
Ii multumesc domnului Alex Dinu , iar daca doreste putina reclama putem scrie despre magazinul dansului.Sunt reconoscator pentru gestul pe care l-a facut.
Se incearca adoptia acestor prieteni blanosi , dar cei care sunt interesati de ei se afla in afara tarii noatre.
Mi-e ciuda ca nu am o casa cu curte,i-as lua pe majororitatea 😛
Iti multumesc Maya, daca va fi nevoie mare de hrana ( nu vreau sa abuzez ),iti voi da de stire.
Eddie, ştiam despre gestul Mariei care îmi dă sentimentul că datorită un uiom ca ea, şi ca tine, mai ţine Dumnezeu pământul. Ca şi tine nu m-am implicat în vreo acţiune de voluntariat, singurul care îl puteam face era să adun, în propria curte, câţiva dintre cei mai puţin norocoşi. Şi totuşi, Dumnezeu are legile lui şi lectiile pe care nu le pricepem la un moment dat: în august 26 2013 câinele lup Zoe fugea de acasă. Acela a fost începutul unei perioade în care văd, pricep şi mă implic atât cât pot, dar am întâlnit oameni care o fac din nimic, cu eforturi enorme, luptându-se cu mentalitatea celor care cred că a avea o asociaţie pentru ajutorarea lor e nevoie să furi, să înşeli, să prosteşti alţi oameni naivi. Am cunoscut oameni, pe care cu drag îi numesc prieteni, care din profitul lor au ajutat animale pe care nu le-ar fi ajutat nimeni, nici chiar eu, cea care spun că le iubesc. De ce? Pentru că uneori nu pot mai mult. Pe Zoe nu am mai găsit-o, dar am luat de atunci alti trei câini. Am cinci în total şi trei pisici. Mica noastră haită, plus cea din pădure, pe care o hrănim periodic. Am luat căţei în foster, dar de când a murit ultimul luat, mi-am zis că e tare greu să te ţii drept şi neafectat. Maria ne-a demonstrat tuturor că legea karmei se poate defini cumva, iar eu după ce am citit această poveste, după o săptămână care nu mi-a fost tocmai prietenă datorită sănătăţii, am speranţa că fetele ce le cunosc implicate pot purta alte nume în Timişoara. Mulţumesc!
Ma bucur ca ti-am inseninat saptamana , Adriana.
Eu ii ajut cumparand hrana si avand asupra mea mereu cate o pungura de bobite.Cred ca nu exista buzzunar de geaca sau blugi care sa nu aiba in el asa ceva.Si in portbagajul masini am mereu cate o rezerva.
Mi-ar place ca oamenii sa respecte aceste animale..Am dat cativa catei spre foster si noi.
Sper sa reusesc sa atrag mai multi oameni in astfel de activitati..
Miao, ce bine că există oameni care iubesc astfel animalele! Ce bine!!!
Lumea începe să pară un loc mai bun decât credeam!
Lumea are o parte buna care trebuie stimulara pentru a iesi la suprafata.
Cred ca oricine doreste sa faca bine , o poate face fara un efort deosebit.
Sper, sa atrag mai multe persoane in acest proiect 😛 Imi doresc xa lumea sa fie un loc mai bun!
este o postare la care nu prea ai ce să comentezi, nu? “dincolo de cuvinte sunt oameni”- acesta este motto-ul grupului nostru, iar eu vă sunt vouă reucnoscătoare de fiecare dată când vă recunosc Oameni prin gesturile voastre. vă mulÅ£umesc Eddie ÅŸi Maria pentru că sunteÅ£i alături de noi, oameni.
Eu iti multumesc ca mi-ai acordat sansa de a face parte din clubul tau.
Nu am facut decat ceea ce am simtit ca este corect.
Va multumim , inca o data, in numele celor 25 de caini de care avem grija <3
Sper sa pot repeta gestul, Lorena .
Felicitari pentru aceste gesturi care ar trebui sa fie normale pentru toata lumea!
Multumesc Fosile.
Nu toata lumea gandeste in acest mod. din pacate.
John, Luka și Mark? Matei nu era pe acolo? 😀
Și nu, nu eÈ™ti ciudat. Sau dacă eÈ™ti ciudat, nu eÈ™ti singurul – È™tiu destui oameni care preferă compania patrupezilor 🙂
Iti multumesc ca ma consolezi in ciufatenia mea 😛
Din cate stiu , a existat si un Matei, dar din cate mi s-a povestit , acela nu a reusit sa supravietuiasca.Au fost gasiti cand aveau cateva saptamani.
Asteptam sa ne povestesti despre acest eveniment.Felicitari tuturor celor care v-ati implicat in aceasta operatiune.Ma impresioeaza oamenii strazii,copiii parasiti dar,cand vad aceste animalute ,trebuie sa fiu pregatita pentru lacrimi.Inca odata ,tot respectul pentru aportul vostru.
Da,Blue Eyes , de regula , ne impresiomeaza animalele deoarece ele sunt nepuputincioase fata de oamenii strazii care beneficiaza de ratiune si de multe ori nu accepta sa ramana intr0o institutie preferand libertatea strazii.
Mulrumesc pentru cuvintele frumoase .
Să fii sănătos È™i fericit, om bun ! M-ai făcut să plâng, mi-am amintit în ce hal de slabă È™i înspăimântată era Bella atunci când am adunat-o de pe câmpuri È™i ce câine drăgăstos È™i vesel este acum. Mi-am amintit È™i de felul în care am luat-o pe Kory, direct din È™anÈ›, un ghemuleÈ› mic È™i curajos…
Ce bine ar fi dacă ar fi mai mulți oameni ca tine, ca voi !
Multumesc frumos, Zina.
De regula, acesti catei sunt mult mai afectuosi decat cei de rasa.Odata adoptati devin foarte devotati, parca aratand recunostinta.
Ar fi bine daca ar exista mai multe persoane ca tine care sa adopte astfel de catei daruindu-le un camin.
Poate ca s-ar putea si pe la voi ce am reusit noi- sotia mea si cu mine- aici, la Cluj.
Eu am plasat la o institutie trei ciini- noi ne ocupam de hrana si tratamente.Iar sotia mea a plasat unul la ea la servici si unul intr-o curte.Si in aceste cazuri noi ne ocupam de hrana si tratamente.Locuind la bloc n-avem posibilitatea sa-i tinem acasa si avem unul.Asa au un loc al lor cu cusca si padoc.
Dupa noi au mai procedat asa si alti citiva prieteni.
Normal,trebuie discutat cu patronii sau administratorii, iar in cazul particularilor,mai deschisi sint persoanele mai in virsta, singuri in curte-au un ciine care sa-i apere, le mai calca cineva pragul si nu-i costa nimic.
Inca o data, felicitari!
Asa se procedeaza si aici doar ca este greu de gasit oameni dispusi sa faca acest lucru.Pe multi i-am dus in duburbiiile Timisoarei.
In oras aproape toate casele au cate unul , pana si la bloc exista cativa catei care au fost adoptati de asociatiile de locatari.
Daaa,a iesit ceva frumos,ceva bun pt.catei.Ai scris frumos si din inima, intr-adevar e mare lucru sa te accepte 25 oameni,dar uite 25 catei cu cel de-al 6-lea simt al lor au stiut ca esti un Om mare.
Imi acorzi mai mult credit decat merit, Spera.
Multumesc.
Am citit emotionata aceasta pagina de omenie, cu fotografiile sufletelelor patrupede ! Tu si prietenii tai, aratati faptic dragostea fata de aceste animale nevinovate, care au ajuns pe drumuri din vina noastra,a oamanilor,a nepasarii lor, a aruncarii raspunderii in ograda vacina !
Felicitari si sanatate,OAMENI BUNI !
Arashi, Matei a murit , din pacate, la putin timp dupa ce au fost gasiti ( aruncati intr-o cutie de carton).
Noi am facut aceste lucruri doar pentru ca ne sunt drage aceste creaturi.Nu swtiu daca suntem buni sau rai, dar incercam sa facem diferenta, sa schimbam o mentalitate.
Multummesc, Naica.
In data de 03.04.2014 organizam un alt eveniment in speranta de a strange bani si mancare pentru ei. https://www.facebook.com/events/1410025735924488/?ref_dashboard_filter=upcoming
In cazul in care cineva doreste sa ne ajute financiar sau cu mancare asteptam oferte 🙂