In ziua a treia a vacantei mele, mi-am planificat sa merg la Paltinis, sa vad casa si mormantul lui Constantin Noica si la Rasinari pentru a vedea casa in care s-a nascut marele Cioran.

Zis si facut. Am pornit-o spre Paltinis parcurgand un peisaj montan de o rara frumusete, in care norii atingeau varfurile copacilor vesnic verzi cu aroma de stejar, care iti gadila narile in aerul incredibil de curat si usor umed.
Constantin Noica, unul din cei mai mari filozofi romani a fost “exilat”in aceasta localitate.El a venit in Paltinis in anul 1977, ocupand o camaruta de 8 mp, a unei cabane numita la vreema respectiva “Vila 12” si in care a locuit pana la sfarsitul vietii sale ,survenit in 1987.

“Oricine nu este din Paltinis trebuie sa se simta exilat ” spunea Noica si intr-un fel avea dreptate, doar ca, de aceasta data, nu era vorba de filozofie ci de un adevar crud si trist.Nicaieri nu exista un indicator care sa te indrume spre “casa lui Noica”.Erau indicatoare catre toate vilele si pensiunile din zona, catre baruri, teleferic , catre orice , mai putin care ce cautam eu.

Nu eram revoltat pentru faptul ca eram nevoit sa caut ceva ce ar fi trebuit sa fie la vedere, deoarece Noica este unic si ar trebui sa ne promovam valorile, eram revoltat de lipsa de respect cu care este tratat marele filozof. Daca in timpul comunistilor a fost redus la tacere prin domicliu fortat si inchisoare, acum este condamnat la indiferenta.

Am inceput sa intreb in stanga si in dreapta: “Nu stitti unde este cabana lui Noica?” , nimeni nu stia nimic, am intrat intr-un bar, aflat nu departe de teleferic si am intrebat barmanita, care m-a ghidat putin.Urmand indrumarile ei ,mi-am dat seama ca eram pe drumul cel bun dar nici urma de un indicator.

Ma enervasem .

Am tras aer in piept si m-am dus la “Informatii turistice”. Aici mi s-a spus :”Cabana lui Noica? E inchisa.””Nu asta v-am intrebat, ci unde este?””Pai, la 600 de metri de aici este pensiunea X , nu departe de ea.””Exista vreun indicator, ceva?””Aaaaa, nu, este pe o creanga de brad dar nu cred ca se vede din masina” Buuuuunn. Am lasat masina si am pornit-o pe jos, in timp ce in urechi imi rasuna “pe o creanga de brad”, doar atat merita Noica?

Mai mult intuiitiv, am apucat-o pe o carare care m-a dus la o cabana , modesta din lemn , micuta dar cocheta. Nu era cabana originala, aceea fusese demolata , era o cabanuta construita de fundatia Humanitas, adica de unul din discipolii lui Noica.

Am rasuflat usurat. In sfarsit calcam prin locurile pe care calcase marele filozof, ii simteam parca geniul plutind in aer.Dupa ce am citit placuta aflata acolo, mi-am zis ca trebuie sa merg sa vad si locul unde a fost imormantat, conform dorintei sale , la Schitul din Patinis.

Am stat acolo cateva minute bune cu imaginatia zburdand; ii vedeam pe Gabriel Lilceanu si pe Andrei Plesu venind si dezbatand ore in sir despre “universul dat de gandire”, despre “sensul” cu care isi pune un om amprenta asupra lumii din jurul sau,despre nemurirea sufletului si esenta sa divina , despre Kant, Platon sau Socrate.

Mi se parea ca, doar stand acolo si mangaind peretii de lemn ai cabanei pot absoarbe ceva din genialitatea lor.
Incarcat cu energia data de aceea cabanuta am plecat in cautarea Schitului .Povestea se repeta , nici un insemn , nimic. Intr-un final am vazut un indicator “Schitul-800m”, am oprit masina, am coborat si fara a mai intreba pe nimeni am inceput sa urc prin padure.

Carerea care ducea catre Schit avea niste”trepte” formate din radacinile crescute ale copacilor, totul in jur avea un aer invaluit in misterul cu care natura se joaca cu noi.

Am ajuns. Mormantul lui Noica era acoperit de flori proaspete iar Schitul era o bisericuta mica si modesta, asa cum ar trebuie sa fie toate bisericile, dar pe cat de micuta era , avea un farmec si un iz de credinta adevarata, de fapt locul avea un farmec aparte.

Am intrat in bisericuta, eram cu aparatul foto in mana , incercand sa fac o poza , cand sa ies am fost oprit de un domn si rugat sa astept o secunda. M-am conformat, omul s-a intors cu doi colaaci; “Pomana pentru d-nul Noica”. Am ramas putin pe ganduri, totusi daca autoritatile nu fac nimic pentru el , unii oameni fac cate ceva.

Am ramas impresionat.Mi-am luat ramas bun, promitand ca intr-o zi , ma voi intoarce si am plecat.

Intors la masina mi-am zis “Poate voi avea mai mult noroc la Rasinari”.

Am parcurs aceleasi minuate peisaje si am ajuns intr-un satuc cochet cu stradute intortocheate , pe care inca mai staruie puternica amprenta germana, casele cu porti mari, sasesti , bisericile (3 la numar), avea , parca, aerul de la 1900 sau aceasta era impresia pe care ti-o lasa , ca timpul a ramas pe loc.

Mi-l imaginam pe copilul Emil Cioran alergand alaturi de fratele sau Aurel, pe deal dupa oi sau jucandu-se. Ma intrebam care deal era cel pe care el il numea “Coasta vacii”.

M-am izbit de aceeasi problema ca la Paltinis.

Am intrebat oamenii loculuii “Casa Cioran, incotro este?” , eu imi imaginam in naivitatea mea ca un astfel de om are o Casa Memoriala, in localiatea sa de bastina. Din pacate m-am inselat din nou.

Am dat de casa in care s-a nascut marele Cioran.Este exect cum spunea el vis-a vis de biserica.In fata caasei este ceva ce se doreste a fi bustul lui Cioran, dar din pacate nu este altceva decat un kitsh din lemn , o caricatura a ceea ce se dorea sa fie.Iar m-am enervat.

M-am enervat si mai mult cand am vazut, cum se numeste strada ,”Str.Protopop Emil Cioran”, cand oricine stie cate ceva despre Cioran, cunoaste faptul tatal sau era intr-adevar Protopop doar ca nu il chema Emil ci Emilian Cioran. Oare primaria din Rasinari stie acest lucru?

Se pare ca pentru cel care a scris “Pe cilmile disperarii” sau “Schimbarea la fata a Romaniei” a fost mai bine ca nu s-a mai intors in tara, pentru ca ar fi constatat ca lucrurile, in Romania , au involuat fata de vremea cand a scris el cartea.
Bine ca este respectat si elogiat in Franta , a doua sa casa. Noi am dat omul, geniul, iar ei culeg roadele.

Ceea ce ar putea sa devina un loc de peleirinaj, pentru multi tineri intelectuali, si o atractie turistica pentru Romania este lasat prada paraginei si uitarii.

De ce ne ingropam valorile? De ce nu le promovam? De ce nu le facem cunoscute?

Se poate sa cauti casele a doua genii: Noica si Cioran si sa nu ai macar un amarat de indicator?

Occidentalii isi promoveaza si cel mai neinsemnat scriitor si noi nu suntem in stare sa facem o Casa Memoriala sau sa punem niste indicatoare la doua genii de talie mondiala? Suntem demni de mila, sau mai degraba de dispret.

Si inca o data vin si spun cu tristete in suflet “Ne meritam soarta” , nu suntem demni de cava mai bun.

O tara care isi respinge valorile este o tara de nimic, iar turismul in Romania este la pamant chiar daca se doreste “Roamania – Land of choice “, cred mai potrivit ar fi “Romania – last choice”

Pana la uramatoarea postare va doresc “Toate cele bune!”