Acum catva timp am avut prilejul sa urc pe Semenic (un fel de Sinaia a Banatului).Acolo in varf de munte exista o bisericuta foarte simpla dar care degaja o energie pozitiva pe care o resimmti mult timp dupa ce ai plecat din acel loc.
Iesind din bisericuta am fost inconjurat de 5 caini de ciobanesti latosi si mari.Pe unul dintre ei , mai indraznet , nu m-am putut abtine sa nu il ating pe bot.Era negru si umed.Acesta fost inceputul unei prietenii care avea sa imi intareasca ideea,daca mai era nevoie de asta,ca animalele au un simt prin care isi dau seama im cine sa se increada.
– Sunt caini de stana , imi spuse preotul vazandu-ma cum ma joc cu ditamai cainocul.
– Lui nu-i pasa de asa ceva , parinte , spuse a mea mama izbucnind in ras.Dimpotriva , ii plac cainii mari, cu gatul gros si blana sura, cat mai aproape de infatisarea unui lup.
Parintele se uita sui la mine zambind larg.
– Atunci veniti sa va arat ceva !
Il urmaram pe un drum ce fusese parca despicat de o senila a unui tanc sau tractor pana am ajuns la o casa ce avea o tablita pe care scria cu litere de tipar “Parohie”.Dupa ce ne pofti inauntru , preotul imi facu semn sa il urmez undeva in spatele casei, intr-o incapere plina de paie in care se auzeau icnetele unor vietuitoare.
– Priviti!!
O catelusa alapta la san doi puiuti.
– Wowwww,ce draguti sunt.Nu au o luna , am spus eu.Ce culori interesante au, parca ar fi niste lupi in miniatura.
– Pai, asta si sunt, spuse omul punadu-si un sort si luand o sticla cu lapte intr-o mana iar cu cealanta, unul din pui. I-au gasit copiii cand au venit de la scoala, pe o poteca din padure.Probabil lupoaica, mama lor, a cazut victima unui branconier…Din pacate, mai avem si asa ceva in zona.
– Si ce faceti cu ei ? am intrebat eu luand cel de-al doilea pui in brate spre disperarea catelusei.
– Ii voi hrani , iar apoi le voi da drumul in padure.Nu stiu ce sanse am sa am ,dar sper sa reusesc sa nu ma atasez de ei….
– Cred ca este cam tarziu pentru asta, parinte.V-ati atasat deja de ei.Vor ramane dependenti de oameni si de mama adoptiva. Sa speram ca chemarea libertatii si padurea sa le ghideze pasii inapoi spre habitatul lor.
– Doamne ajuta!
Nu stiu ce s-a intamplat cu cei doi lupi, dar sper sa aflu cat de curand cand voi avea timpul sa ma arunc in masina si sa iau drummul ce trece prin Resita, spre Semenic.
Povestea mea este reala chit ca se adreseaza unei duzini de cuvinte, eu fiind la prima participare.
30
Miao, ce frumoşi sunt!
Şi de-abia aştept să aflu ce s-a-ntâmplat cu ei! Să ne povesteşti neapărat!
Griska , prietene, am sa iti aduc vesti despre doar sa ajung acolo !
Ii multumesc prietenei tale, Vero, (am inteles ca la voi la feline nu exista notiunea de “stpana” ( 😛 ) , pentru faptul ca a scris duzina de cuvinte in albastru si mi-au sarit in ochi, altfel la cat de aerian sunt nu reuseam sa gasesc cuvintele si nici nu scriam bunatate de intamplare 😛
O doamne, ce flocoși sunt! Puiuți din ăia de îți vine să îi strângi în brațe și să îți îngropi fața în blănița lor.
Awww. Ce frumos! 😀
Multumesc , Ioana 😛
Bun venit pe blog !
Frumoase Poze!!!
Ma bucur ca iti plac 😛
Bine ai venit pe blog, Erica !
Câtă vreme poveștile sunt reale și însoțite de dovezi foto, duzina de cuvinte este un pretext încântător pentru a le scrie ! Felicitări, prima încercare este un succes, după părerea mea.
Despre cei doi lupi de pe Semenic, nu știu ce să zic… Există riscul să nu-și mai găsească locul în natură, atunci când nu vor mai avea loc printre oameni.
Multumesc pentru aprecioeri,Zina, venite de la tine valoareaza foarte mult pentru mine.M-am alaturat grupului prin stapana lui Griska care a puso vorba buna sa fiu primit.
Aceast exercitiu este bun pentu a pune in miscare “micile celule cenusii”, de a nu le lasa sa rugineasca.
Cat despre cei doi lupi , momentan sunt acceptati de comunitaate, sa speram ca vor ramane acolo ….
Cred ca vor deveni caini lupi … sau asa ceva 😉
Nu prea cred ca vor dori sa se reintoarca in natura, si nici ca preotul ii va lasa sa plece.
Ce nebun esti 😛 “Sinaia a Banatului” 😛 poate ai dreptate doar ca pe Semenic avem un peisaj mai salbatic, natura fiind lasata sa se desfasoare.
De lupi am auzit si eu cand am fost acolo.Se integreaza bine , de fapt daca sunt crescuti de mici sansa sa fie blanzi si sa adopte un comportament aidoma celui canin este foarte mare. Sper sa ramana acolo….
Pai inspre Semenic se arunca banatenii la sfatsit de saptamana?? 😛 Adevarat ca peisajul este mai salbatic , nu sunt atat de multe pensiuni ci mai multe case de vacanta.
Da, se poate ca ei sa se imblanzeasca si sa adopte comportament canin, doamne da-i!
Tot timpuul gasesti ceva interesant si frumos sa ne povestesti si sa ne arati, felicitari.Eu imi hranesc sufletul cu astfel de intamplari; despre cei mici,ce sa zic, sunt super.
Ma bucur ca ti-a placut articolul 😛 Sunt bucuros ca iti pot oferi cateva clipe placute pe blogul meu 😛
Sunt tare draguti puii, parca sunt niste jucarii acum:) Si cand te gandesti cum ar putea deveni, cand vor mai creste… Interesant de aflat ce aleg pana la urma: “chemarea strabunilor” sau siguranta de langa casa omului?
Daca se ayaseaza de preot si de oamenii din gospodaria acestuia nu cred ca va mai conta chemarea strabunilor ……..
Tind sa cred ca vor ramane prientre oameni.
dacă nu mi-ar fi plăcut atât de mult ăisicile încât să le “port” numele prin virtual, mi-ar fi plăcut să fiu lup. sanitarul pădurii.
neapărat să ne spui povestea lor pe mai departe. neapărat.
Si mie imi plac lupii 😛
Am sa va tin la curent cu evolutia lor.
Bunicu’ din partea mamei a prins acum multi ani o lupoaica pe camp. A luat-o acasa si a tinut-o pe post de caine de paza. Si da, i-a papat ceva oratanii. Iar eu si cu verisoara mea am invatat ce e aia foame de lup. Drace, parca era sac fara fund…
Ce fain 😛 cred ca a fost o casa foarte bine pazita 🙂
Pai nah, mancau si el , daca ii era foame, iar tu parca ai fost una din eroinele din Game of Thrones 😛
Wow, sunt nemaipomeniti !Am ajuns mai tarziu, dar nu m-am putut abtine sa spun ca iubesc lupii, am citit multe despre ei, caut pe Natura tv.,emisiuni cu aceste animale, diferite dela un continent,tara,la altul, dar de admirat !
Cred ca vor ramane cu oamanii, altfel….
minunat articol si foto…
Da, si eu cred ca vaor raane cu oamenii. Si mie imi plac foarte mult lupii, de aceea am fost bucuros ca am reusit sa ii vad .
Multumesc frumos pentru apreciere 😛