Confesiunile unei doamne:

“Care o fi faza cu bătrânețea și tinerețea asta?

Cum o putem preveni pe una și o întâmpina pe cealaltă cu brațele deschise?

Timpul nu ține cont de nimeni și de nimic și tocmai din acest motiv, nu va fi îngăduibil cu niciunul dintre noi. Fie că vrem sau nu, el își va pune amprenta pe noi și ne va schimba într-un fel sau altul.

Problema cea mai este că nu se va face remarcat doar la nivel comportamental, ci și la nivel fizic, pronunțând anumite trăsături și evidențiind, într-un mod direct, aspecte și trăsături pe care le-am prefera a fi ascunse. Nu suntem specialiști, nu suntem controlori ai timpului. El nu poate fi oprit, dar acțiunile lui pot fi diminuate.

Mai mult sau mai puțin, vom ajunge în acel moment și vom da peste o situație când ne vom dori să facem orice pentru a ne ascunde vârsta, căci cine nu ar dori să arate pentru totdeauna la fel de tânăr pe cum era când avea 20 de ani?

Cine nu și-ar dori ca pe fața lui să nu se remarce nicio urmă a timpului?

Cred că este destul de clar faptul că fiecare dintre noi ne-am dori, pe cât posibil, să rămânem aceeași, aceleași persoane, din punct de vedere fizic, care eram la o vârstă fragedă. Nu se poate, vor spune mulți dintre voi. Nu e posibil să te întorci în timp. Dar să fie așa? Este această premisă universal valabilă? Denotativ, da, nu ne putem întoarce în trecut, nu putem recupera și păstra trăsăturile definitorii de altă dată. Ce putem face, însă? Le putem recrea. Le putem îmbunătății pentru ca, mai apoi, să ne bucurăm de ceea ce eram cândva.

Ce facem, totuși, pentru ca o astfel de minune să fie și realizabilă?

La cine apelăm și cât de mult să fi evoluat tehnologia până în prezent ca să putem să ne gândim la ideea de inovare și redefinire? Să spunem doar că există o soluție pentru fiecare problemă în parte. Să presupunem doar că, dincolo de orice dezavantaj al evoluției prezente, există și caracteristici și avantaje menite să ne redea frumusețea.

Când alegi să spui da evoluției, alegi să spui adio tuturor acelor imperfecțiuni care ți-au răpit încrederea de sine. Te alegi pe tine și pe acea persoană care trebuie să rămâne acolo, indiferent de rapiditatea cu care timpul alege să treacă. Cu pași mici, dar siguri, îți vei da seama că merită din plin ca aspectul tău să fie cel de altă dată.

Poate chiar îmbunătățit, căci, dacă tot am ajuns aici, am să îți spun aproape totul despre lifting facial.

Și iată cum, dacă nu știai, am să îți spun că liftingul facial este una dintre cele mai eficiente terapii de împrospătare și întreținere a feței tale. Prin prisma acestei intervenții, așadar, s-au dezvoltat o sumedenie de tehnici care permit întinderea pielii feței sau chiar a gâtului, tocmai pentru a se oferi o fermitate aparte pielii și musculaturii, excesul de piele fiind înlăturat cu foarte mare ușurință.

De aici derivă, așadar, și sfatul meu care își propune să te influențeze în mod pozitiv. Ca urmare, nu lăsa vârsta să îți fure frumusețea!”