Obiceiuri, mituri si credinte despre inelele de logodna si cele de casatorie

Pretutindeni in lume, logodna si nunta reprezinta unul dintre cele cele mai importante evenimente din viata unei persoane. Daca unele datini cu privire la ceremonialele asociate au disparut in negura timpului si nu mai sunt astazi practicate, exista si o serie de obiceiuri care se pastreaza, subliniind universalitatea simtamintelor de iubire ca legamant etern dintre barbat si femeie. In continuare, va prezentam cateva dintre cele mai interesante lucruri legate de inelele de casatorie si cele de logodna.
In unele zone de pe mapamond, femeile primeau in vremurile de demult, in loc de inel de logodna, un degetar. Acest dar era unul foarte practic, deoarece proteja degetele, pentru ca viitoarele mirese sa isi poata coase zestrea. Daca sunteti fascinati de inelele de casatorie care pastreaza un aer traditional, avand gravate in filigran motive desprinse din folclor, dar in acelasi timp se bucura de finisaje moderne, realizate cu tehnologie laser de ultima generatie, va invitam sa admirati modelele noastre din colectia Maya. Un astfel de model reprezentativ il constituie si pereche de verighete aur Claudia cu motive traditionale romanesti ce poate fi reprodusa din aur galben, alb sau roz, in functie de preferintele mirilor si contine pe banda damei trei cristale stralucitoare de zirconiu, ca alternativa la diamante.

Inelele „poesy ring” erau de fapt niste cercuri metalice, nu neaparat modelate din aur, care contineau gravate versuri ale unor poeme de dragoste sau fragmente de text relevante pentru un cuplu de indragostiti pe cale sa isi uneasca destinele.

In prezent, invitatiile de nunta pot fi realizate prin mijloace moderne. In schimb, in trecut, mai precis in perioada Evului Mediu (istoria consemneaza aparitia primelor invitatii in jurul anului 1600), calugarii de la manastiri erau cei care creau invitatiile de nunta, acestea fiind destinate in mod exclusiv nobililor si familiilor instarite. Daca mirii aveau foarte multi oaspeti si, implicit, era nevoie ca mai multe invitatii sa fie trimise acestora, ele trebuiau date la gravat.
Pana prin secolul al XVII-lea, viitoarele sotii purtau in cadrul uniunii religioase cele mai bune rochii pe care le aveau in casa. Totusi, cand Regina Victoria a Marii Britanii s-a casatorit (1840), ea a purtat prima rochie de mireasa in acceptie clasica, iar acest obicei a cunoscut apoi o atat de larga raspandire, incat toate viitoarele mirese au preluat modelul rochiei albe, ca simbol al puritatii.
Un alt accesoriu important din garderoba miresei, voalul alb, reprezenta initial o forma de protectie, aparand impotriva descantecelor. In ziua de astazi, voalul alb este asociat cu puritatea. In orice caz, nimeni in afara de mire nu avea voie sa ridice voalul de pe capul alesei. Tot in vederea alungarii spiritelor negative, in ziua nuntii, se trageau clopotele la biserica.

Este foarte interesant si obiceiul lunii de miere. Se presupune ca acesta a prins contur in Scandinavia. In luna de miere, se obisnuieste ca cei doi miri sa plece la distanta de casa, petrecand timp impreuna in intimitate si consumand multa miere, pentru un efect afrodisiac. Astazi, cuplurile moderne obisnuiesc ca dupa casatorie sa plece catre diverse destinatii, in functie de preferinte, observandu-se o predilectie catre locatiile exotice.

Inca din Antichitate, inelele au fost parte a accesoriilor de podoaba, dar serveau si in alte scopuri: de exemplu, constituiau o forma de garantie a partilor implicate in diverse schimburi comerciale sau intruchipau semne de recunoastere, sigilii etc.