Haz de pufosenie

In aceste zile in care Europa sarbatoreste cea mai complexa si mai importanta realizare a sa, Uniunea Europeana, sfarsitul celui de-al doilea Razboi,Independenta de Stat a Romaniei, am avut si noi evenimentele noastre simple dar care ne-au schimbat putin ritmul cotidian.

Sambata a fost adus Teddy, un foarte frumos Bichon Frise a carui prietena bipeda a plecat pentru trei zile la Valencia.Daca in primele ore a fost putin stresat, incepand cu a doua zi a inceput sa ii placa, parca era si el in vacanta 🙂

Tin sa spun ca musafirul meu pufos si stilat s-a dat pe brazda 😛 Acasa nu se joaca,la noi joaca a fost pe primul plan. Ne-am jucat in trei (doua pufosenii si un biped) Tommi s-a sustras preferand sa ne priveasca cu o superioritate felina, ne-am plimbat mult si ne-am distrat copios 😛

Cei doi catei, Teddy, pufosenia alba, si Denis, pufosenia neagra, se inteleg extrem de bine devenind prieteni nedespartiti.S-au obisnuit unul cu celalalt, nu stiu care va fi evolutia lor cand primul se va intoarce acasa.Au inceput sa se comporte ca o trupa, o mica haita 🙂

Observand interactiunea dintre cei doi ,urmarind giumbuslucurile celor doi pot spune ca am avut trei zile decaonectante, am ras mai mult in aceste zile decat in ultimile doua luni.

Am realizat inca o data cata bunadispozitie iti pot crea animalutele care te inconjoara…

Sa trecem la cele 12 cuvinte ale acestei saptamani: complexa, independenta , cotidian, stresat,brazda, stilat, sustras , interactiunea,giumbuslucurile, ras, inconjoara, realizat.

Tema pe care o propun este: Coroana de otel.

Cateva poze cu cele trei pufosenii care-mi populeaza acum casa 😛

Tabelele:

Texte scrise cu 12 cuvinte:

Pe aceasta tema au scris:

Saptamana frumoasa!!

2 Comments

  1. Imi pot imagina usor veselia de la voi! 🙂
    🙂 Pufoseniile latracioase s-au zbenguit si Tommi… a cazut lat de oboseala. 🙂

    • De fapt ,Tommi i-a privit cu ingaduinta si pentru a nu fi derannjat s- a retras in sufragerie pentru a nu fi deranjat de jocul nostru 🙂
      Ueori cand avea chef swe alatura si el jocului….

      Veseli am fost intr-adevar 🙂

Trackbacks/Pingbacks

  1. Elucubraţie dezadvertorializată şi reciclată prin inserarea unei duzini de cuvinte impuse | ropot de secunde... - […] eu am încălecat pe mătura mea şi mi-am realizat interacţiunea cu tabelul lui Eddie prin plasarea unui link către…
  2. Elemente de antropologie si sociologie. | Pur si simplu eu - […] Text scris pentru jocul celor 12 cuvinte. […]
  3. O noapte a regasirii. | fărîme din suflet - […] Acesta este raspunsul meu la provocarea celor 12 cuvinte lansata de Eddie […]
  4. Coroana de oţel | ropot de secunde... - […] mai adineauri habar n-aveam ce să scriu despre coroana pusă în joc de Eddie! Dar întâmplarea a făcut să…
  5. Coroana de oţel | Pur si simplu eu - […] Pentru alte povestiri ale coroanei de otel va invit sa vizitati tabelul gazduit de Eddie […]
  6. Obişnuinţe şi excepţii – La capatul curcubeului - […] brazda, stilat, sustras, interactiunea, giumbuslucurile,  ras, inconjoara, realizat) găsiţi la Eddie în […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

LIKE ME ON FACEBOOK

CATEGORIES

ARCHIVES

Blog Award

Blog Award

Photo Award

Semn spre carte

FOR MYSELF

Copyright

Creative Commons License
Cartim Blog - My Point of View by Caritm is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-ShareAlike 3.0 Romania License.
Based on a work at www.cartim.ro.
Permissions beyond the scope of this license may be available at http://www.cartim.ro/.