In 22 Decembrie 1989 eram tot Piata Victoriei alaturi de cei care mai ramasesra acolo.

Ni se alaturase armata.”Armata e cu noi!” strigam atunnci cu usurare in glas.La balconul Operei, luase cuvantul primul militar care se alaturase revolutionarilor : maior Viorel Oancea.Mai tarziu am aflat ca dupa ce coborase din balcon , fusese arestat de oamenii lui Gusa.

Unii oameniii au scos televizoarele in geam , asa am vazut si noi fuga lui Ceausescu. Sentimentul ca am doborat acel sistem ,a fost umbrit de faptul ca stiam si vazusem murind oameni.

Ce simteam atunci nu se poate descrie. Pot spune ca a fost o senzatie unica.

Stiind ca in Bucuresti, grupul care a perturbat mitingul organizat de autoritati ,a fost acela care a plecat cu o zi inainte spre Bucuresti.

Era o atmosfera ciudata, se cantau colinzi de Craciun, se strigau lozinci, se canta muzica folk la chitara.Cineva din multinme a strigat “Iliescu!” Nu stiam cine este , deci nu am strigat. Nu a avut ecou acel strigat, dar multi s-au intors si au intrebat “Asta cine este?” , un domn mai in varsta mi-a spus “A fost secretar la noi, demult.” Am ramas pe ganduri, doar nu am facut grozavia asta ca sa inaintam pe acelas drum? Eram confuz.

Deodata, au inceput sa cada niste fluturasi. Era “Rezolutia” tiparita in patru limbi:romana , maghiara, germana si sarba. M-am bucurat , am pus doua exemplare in buzunar.

Image and video hosting by TinyPic

Usor , usor Piata Victoriei devenise loc de promenada, atmosfera se destinse. Era calmul dinaintea furtutunii. Seara a inceput sa se traga. Nu stiam ce se intampla, nu stiam cine tragea. Oamenii au inceput sa alerge cuprinsi de panica.Dupa trei zile de liniste , nebunia incepuse din nou.

M-am ascuns in pasajul din fata Operei. Am stat acolo pana s-au linistit lucrurile.M-am tarat pe scari, am ieist din pasaj, am luat-o pe langa cladiri pana am ajuns in Parcul Central. Am inceput sa alerg pana am ajuns acasa.

Ajuns acasa , mama mea m-a imbratisat. Stiu ca m-am prabusit in fotoliu si am adormit instantaneu.

Zilele care au urmat au fost confuze, faceam parte din acele garzi revolutionare , care pazeau intersectiile, am prins cativa cetateni inarmati , i-am predat armatei, acestia ziceau ca ii duc in arest , nu s-a mai auzit de ei nimic , niciodata.

Mi-a petrecut Craciunul in strada, in timp ce se trageau rafale de mitraliere.
Nu stiu cine a tras sau de ce.Ceea ce stiu, este ca au mai murit oameni si au murit degeaba.

Inchei aici amintirile mele de acum 20 de ani , si fara sa vreau am gust amar. Nimic din ce am visat atunci, nu s-a concretizat cu adevarat.

Avem poate libertatea de exprimare, dar nu stim cine a tras in noi “16 – 22 cine a tras in noi?”, nu a fost mai nimeni judecat pentru faptele de atunci, un om din esalonul doi al PCR a avut trei (3!!) mandate de Presedinte al Romaniei si continua sa fie un influent politician,toti cei responsabili de reppresalile din Timisoarei au fost eliberati sau nu au fost condamnati deloc, ci sunt prosperi oameni de afaceri.

Nu regret ce am facut atunci, de fapt, nu am facut mai nimic , dar consider ca cei ce atunci au iesit, devenind victime, fie ca au murit,ca au fost arestati ,sau fie si aceia care au fost umili martori ca mine, au dreptul sa stie cine si de ce au tras in populatie.

Timisooara merita un proces real al Revolutiei, nu mascarada care a fost…

Image and video hosting by TinyPic

Image and video hosting by TinyPic