In ziua de 20 Decembrie 1989 am plecat spre job , pe la ora 8.30 dar mi-am adus aminte ca trebuia sa cumpar niste benzi de magnetofon. Am ajuns la magazinul de electrice, unde era vanzatore o fosta colega de liceu.”Imi pare rau ca nu te pot ajuta dar s-a furat mult de la noi la magazin, mai ales ca suntem de profil electronice..Pe unii din ei ii stiam, ne erau clienti, ne-au luat magnetofoane ,pick-up-uri, amplificatoare, nu am putut face nimic…au venit si au luat ce le-a placut….daca vine un control noi va trebui sa platim…..”

La acest aspect nu ma gandisem.Pentru mine, si magazinele acelea nevinovate, mi se parea ca fac parte din bratul lung al sistemului.

Ma hotarasem sa nu merg la munca in ziua aceea. Am sunat la job si i-am transmis sefului meu ca am o problema. Spre stupefactia mea nu mi-a zis nimic.

Am inceput sa ma plimb si sa studiez mai bine strada, sa incerc sa antcipez ce avea sa urmeze.Ma uitam atent la detalii, pentru a nu uita.Oricum imaginile acelea mai persista si acum in mintea mea.

M-am intalnit cu un vecin”Armata a inceput sa dea inapoi.Stai pe aici , se va organiza o mare manifestatie. Muncitorii de pe platforma industriala din Calea Buziasului au iesit in mod organizat si se indreapta spre gara”. Eu eram chiar in apropierea Garii de Nord. I-am asteptam . Nu peste mult timp i-am auzit “Romani venit cu noi!” “Azi in Timisoara, maine in toata tara!”.In fruntea coloanei printre multi altii l-am vazut pe tatal fostului meu coleg de banca. Ma vazuse si el, si imi facuse semn.In cateva clipe eram langa el.

Am pornit-o cu coloana de manifestanti spre gara. Acolo, am asteptat trenurile care veneau de la Craiova si din restul Olteniei ticsite cu barbati imbracati in uniforme ale Garzilor Patriotice, Oamenii erau inarmati cu bate de lemn ca cele de baseball dar mai lungi.. Cand au coborat si au vazut demonstratii de pe peron s-au crispat , pentru ca in momentul urmator sa ramana uimiti, au fost primiti cu paine ,rude de salam si carnati.Am asteptat sa mai vina cateva garnituri apoi am plecat cu olteni cu tot spre Piata Victoriei (Operei).Un grup a rammas sa intampine restul trenurilor ce aveau sa vina.Toata lumea scanda “Azi in Timmisoara , maine in toata tara!”

Vazand ultimea de oameni care se alaturasera demonstratilor am plecat pana acasa.In mai putin de o ora am revenit cu cei doi prieteni ai mei precum si cu o prietena de-a noastra, care imi fusese si colega de liceu.

Nu stiu ce capacitate are Piata , stiu doar ca eram om langa om, nu erai stramtorat dar nici spatiu prea mult nu aveai. Nu stiu sa estimez cati oameni eram acolo dar era plin si pe strzile adiacente.

Am inaintat pentru a fi mai aproape de balcon. Acolo m-am intalnit cu alt bun prietenn fost coleg de generala, pe care nu il vazusem de ani buni, desi locuiam in aceasi zona. A trebuit sa se intample grozavia aceasta pentru a ne intalni…

Eram atenti la ce se spunea din balconul Operei.La un moment dat s-a adus un telvizor ce a fost pus pe difuzaorele aflate in centrul orasului.Cand am auzit vocea, mi-a trecut un fior rece pe sira spinarii. “Elemente huliganice, fasciste si agenturile straine au vandalizat Timisoara….” Cuvintele au fost acoperite de huiduieli si de un murmur dezaprobator si de revolta, totusi s-a stat in liniste pentru a asculta ce tembelisme spune conducatorul iubit.

Dupa ce discursul s-a incheiat , am inceput sa strigam “Hotii!” “Unde ne sunt mortii?””Nu plecam acasa, mortii nu ne lasa!”.

In acest timp auzisem ca la Consiliul Judetean prim-secretarul Gheorghe Balan si primul ministru Constantin Dascalescu ar dispusi sa negocieze cu noi.In foaierul Operei se redacteaza un document care prezenta cererile timisorenilor, document ce avea sa fie baza unui program si care urma sa fie prezentat si reprezentatiilor de la Bucuresti.

Acesta cuprindea urmatoarele:

• Demisia lui Ceauşescu;

• Demisia guvernului;

• Alegeri libere;

• Infiintarea unui centru de ancheta pentru lamurirea opresiunii de la Timişoara;

• Tragerea la raspundere penala a celor care au dat ordin sa traga în oameni;

• Punerea imediata în libertate a detinutilor politici;

• Mortii să fie dati familiilor lor pentru a fi ingropati crestineste;

• Aparitia la televiziune a lui Ceauşescu în acea seara pentru a informa opinia publica despre situatia reala de la Timişoara;

• Libertatea presei, a radioului şi televiziunii;

• Reforma invatamantului.

Ne-am impartit in doua grupuri mari, unul care urma sa mearga la sediul Consiliul Judetean si altul care avea sa ramana la Opera.Exista pericolul ca cele doua grupuri fiind despartite sa fie mai usor de invins.

I-am insotit pe cei care mergeau la Consiliu Judetean.Au inntrat la negocieri aproximativ 10-15 persoane. La consiliu exista si ceva armata dar fusese anihilata de manifestanti. Cei care au fost reprezentantii timisorenilor au fost inarmati. In timp ce in interior se negocia , in exterior se scanda “Jos Comunismul!”” Jos Ceausescu!””Jos dictatorul!”

Presiunea era fantastica. Nu pot spune cat au stat la negocieri, dar stiu ca s-a dat drumul detinutilor , multi au venit in Piata. Cat stateam acolo in frig , am vazut cum s-a deschis un geam iar de acolo s-au aruncat in strada sute e pachete de napolitane.Am prins doua pachete , unul i lam dat fetei care era cu noi. Cred ca au fost cele mai bune napolitane pe care le-am mancat vreodata.

In tot acest timp se mergea in grupuri cu schimbul la Opera, pentru a vedea care era situatia si inapoi. Se inspectau zonele laturanlnice, fiind lume foarte multa , la o rafala de mitraliera, lumea ar fi cazut ca popicele. Am ramas la Opera.

Mi s-a parut remarcabila solidaritatea din aceea noapte. De la fabrica de paine s-au adus paini care s-au impartit multimii aflate in Piata, din apartamentele care aveau vedere in Piata se dechideau geamurile si se lasau in jos cosuri cu sandwich-uri si ceai.

Am plecat pana acasa. Pe drum ma intalneam cu oameni care mergeau spre Opera. Ajuns acasa i-am spus mamei sa faca de mancare, sa imi puna un termos cu ceai si o sticla cu vin. Cand sa plec, m-am intalnit cu un vecin care mergea tot acolo dar ca sa poata duce mai multe chestii cu el mergea cu masina. I-am zis daca vrea sa o duca si pe mama mea sa vada si ea ce se petrece. Omul m-a convins sa merg cu ei cu masina, ca sa ajung mai repede la prietenii mei.Am ajuns in 10 minute , am impartit catorva oameni mancare , ceai , putin vin si un pic de tuica, de la vecinul meu Marius, “Ca sa se dezmorteasca” cum spunea el.Imi aduc aminte ca i-am spus “Nu e bine ca ai adus bautura, trebuie sa ramanem lucizi” “Ai vazut tu revolta sau revolutie fara bautura, intelectualule ?” “Asta-i drept nu am auzit . Ma duc sa duc si celorlanti intelectuali ca mor de foame si de sete. ” Nu puteam sa cred ca in acele momente ne pastrasem simtul umorului.

Am dus plasele cu mancare prietenilor mei , am impartit din ce aveam necunoscutii de langa noi.Mi-am petrecut toata noaptea acolo, alaturi de prietenii mei de la aceea vreme si cu cativa din copilarie cu care ma mai intalnisem, cantand si scandand cuvinte ca “Libertate!” , “Desteapta romane!”

In aceea seara am devenit cetatean, al primului oras liber de comunism din Romania – TIMISOARA.

It's only fair to share...

Facebook

Twitter

Linkedin

Whatsapp

Pinterest

Email

Tumblr