In dimineata de 21 Decemcrie 1989, dupa ce am stat toata noaptea in Piata , am tras o fuga pana la munca, era la doi pasi. Ajuns acolo imi vad seful ravasit “Ce ai facut?””Ce am facut?”Unde ai fost, nebunule? Au fost sa intrebe cine lipseste , le-am spus ca esti pe teren.Nu m-au crezut , mi-au cerut datele tale , a trebuit sa le dam datele tale. Ai inebunit? Astia au zis ca eu…””Ca imi sunteti complice? Va scot eu sefu'””Taci, mai , nu realizezi in ce te-ai bagat” “Nu cred ca au sa mai vina , vor avea alte treburi, decat sa alerge dupa mine…””Pleca de aici””Vin maine sa va vad, doriti sa merg sa-i spun sotiei, ca sunteti bine?””Nu,ar fi bine sa pleci.” Am plecat dar nu spre Piata, am tras o fuga pana la cimitirul din Rusu Sirianu sa ma asigur ca acelei victime de 2 ani i se face o inmormantare crestineasca.

Intr-adevar familia Lungu , a primit prima autorizatie cu care isi puteau lua ramas bun de la aceea care a fost fetita lor, victima colaterala, daca putea exista asa ceva in Timisoara…

M-am intors in Piata unde am aflat ca s-au eliberat liniile telefonice. Am ajuns primul acolo, am scos toti banii pe care-i aveam si am zis “Doua convorbiri va rog! Una la acest numar in Bucuresti, iar acesta cu Berlinul”

Am sunat la Bucuresti la Bunicul meu spunandu-i ce s-a intamplat in Timisoara , iar replica lui m-a lasat fara grai si m-a marcat “Eiii na si tu acum, niste golani!”. Initial am crezut ca stie si ca se preface la telefon, ulterior am aflat, ca el era convins de ceea ce spune. Daca el, care mai avea legaturi cu exteiorul, traia cu impresia asta, cat de mare era manipularea in alte zone? I-am spus “Du-te si spune cunostintelor tale ca Ceausescu pica!””Prostii!”

Am sunat la Berlin, unde am dat de unchiul meu care mi-a pus intrebari punctuale: “Cati morti, cati raniti aveti? Die Securitate va urmareste ?” I-am raspuns cat am stiut mai bine , i-am prezentat situatia cum am putut.Era ingrijorat, mi-a spus sa am grija de mine.Mi-a spus, atunci, o treaba care m-a surprins si mi-a dat de gandit “Si Bukarest? A iesit? Stiti ceva despre ce se intampla acolo? Daca ei nu ies , totul va fi mai greu , daca nu, totul va fi fost zadarnic.”

M-am intors in Piata, ingandurat. Fara sa vreau , unchiul imi deschisese ochii, adica a verbalizat ceea ce eu doar gandisem.Imi dadeam seama, ca negarea fata de ceea ce gandeam nu era constructiva, trebuia sa redevin realist si lucid.

In Piata se derulau programe, se nascuse Frontul Democrat Roman; acel program de cu o seara inainte a fost detailat si concretizat in” Rezoluţia finală a adunării populare din Timişoara”. Eram rupti de restul tarii, oltenii care au venit si continuau sa vina, erau hraniti, omeniti si trimisi inapoi pentru a duce vestea mai departe in tara.

Un grup, de aproximativ 150 de oameni , timisoreni, au plecat spre Bucuresti.

In Piata lumea se ruga in geunchi si mii de oameni rosteau o rugaciuune “Tatal nostru”.In momentul acela ne simteam in mana sortii, a destinului, a lui Dumnezeu.”Exista Dumnezeu!” a fost o lozinca foarte des scandata in aceea zi.

Intre timp a fost pusa la punct aprovizionarea oamenilor cu paine si lapte.Eram tinuti la curent, de un batranel pensionar de la etajul 1 al unui bloc care avea vedere in Piata, cu tot ce se spunea la Europa Libera si la Televiziunea Romana, dar si la cea sarba si maghiara.Consulatul Sarbesc ne asigurase ca toate cererile noastre, sau actiunile noastre erau transmise la TV Belgrad 1.Se tineau de cuvant.

Cand ne simteam pierduti, batranelul cu care stabilisem sa ma tina la curent, a iesit la geam si mi-a strigat emotionat “Tinere, tinere” “Spuneti ” “A inceput, a inceput si Bucurestiul!!”Vestea a fost preluata din om , in om ,pana cand a ajuns la cei de la balcon , care au strigat in microfon “Oameni buni , a inceput si in Bucuresti!!!!!!”

In acel moment, oamenii s-au imbratisat, speranta aparuse din nou, mai vie ca niciodata. Era crucial pentru noi sa ramanem acolo , in Piata, uniti, deoarece aveam informatii despre anumite actiuni ale prim-secretarului Gheorghe Balan.

In aceea noapte se dorea ocuparea Poligrafiei, un grup de persoane , fusese selectionat sa mearga sa opreasca acest fapt, ceea ce s-a si intamplat, deoarece peste noapte au fost tiparite manifestele rezolutiei adoptate de FDR.

Erau vremuri foarte tulburi, aveam o situatie incerta , nu dormisem de 48 de ore si ma intrebam care va fi soarta mea si a celorlanti concetateni ai mei, cu care in acel moment, imparteam totul, de la mancare la libertate, de la concepte palpabile, la cele abstracte.

Imi permit sa exprim o parere personala: daca Timisoara nu ar fi rezistat in acea noapte, iar Bucuretsiul, si celelante orase nu ar fi inceput miscarile de strada, astazi 21 Decembrie 2009, nu mai scriam aceste randuri, sau cu putin noroc ,nu le scriam din Romania.

It's only fair to share...

Facebook

Twitter

Linkedin

Whatsapp

Pinterest

Email

Tumblr