In ziua de 18 Decembrie 1989 pe la ora 7.30 plecam spre job.
Din tramvai vedeam magazinele care inca fumegau, in fata unei librarii se veadea un morman de carti fusesera arse (ma rog, ce ramasese din ele), vedeam vitrinele sparte, magazinele devastate si la fiecare intersesctie cate un cordon de militari si militieni doatati cu armament de razboi si cu cate doua – trei TAB-uri alaturi.
Peste tot erai legitimat si daca li se parea ceva ciudat in atitudinea ta, erai perchezitionat.
In Centru, la magazinele mari , se puneau geamurile inapoi. La unele , treaba era deja gata, in interior se vedeau vanzatorii evaluand pagubele. Muncitorii, care lucrau la refacerea vitrinelor, erau supravegheati de soldati si securisti.
In oras se declarase starea de necesitate.
Ajuns la job, unde ma faceam ca lucrez iar ei ma plateau, am fost intampinat de al meu sef care m-a luat la el in birou si m-a intrebat “Ce stii, de ceea ce s-a petrecut azi noapte?””S-a petrecut ceva, sefu’?” “Lasa ca va stiu eu .. Rockeri afurisiti…Ai fost ieri, in oras?”‘ Ieri? Sefu’ eu am fost la chef…am baut vin de casa..doar ma stiti , nu prea am rezistenta” ” Bine , daca aud ca ai fost acolo e vai de tine, m-ai inteles? Du-te, la cei de la cimitire.” Dupa ce am iesit din biroul sefului meu, am retrait toate momentele de o zi inainte , intrebandu-ma ce s-a intampat cu cei care au cazut la Catedrala.
Auzisem de la colegi ca in oras se operasera arestari iar spiatalele erau pline de raniti.Am baut un ceai si am dat telefoanele catre cimitire. Era o problema, administratorul cimitirului din Rusu Sirianu, ma ruga sa trec pe la el , avea ceva sa imi spuna.
Am plecat intr-acolo. Am ajuns cu greu deoarece eram oprit din intersectie in intersectie, pentru a ma legitima, pentru a da detalii, de unde vin si incotro ma indrept. Cand am ajuns , mi-am dat seama ca omul (administratorul de cimitir) era speriat. L-am rugat sa se calmeze si sa imi povesteasca ce se intamplase. A inceput sa imi spuna “A venit o familie , le -a murit fetita.. avea 2 anisori. A fost impuscata.””Poftim?””Da, au iesit la plimbare, duminica, s-a tras si au nimerit-o. Parintii sunt distrusi. Vor sa o inmormanteze dar nu o pot scoate de la morga. Nu le-o dau. Nu stiu ce sa fac , daca ii inregistrez apare ca este un decedat pe ziua de 17.””Da si aici , nu s-a intamplat nimic, nu?”
I-am spus sa se calmeze si sa amane putin oamenii. Nu a mai fost nevoie sa o faca, deoarece din pacate pentru mine, a trebuit sa o fac eu.Am vazut doi tineri distrusi. Le-am explicat situatia, au inteles ca pe moment nu se putea face nimic.Cred ca aceasta experienta, mi-a demonstrat, inca o data, ce profesie trebuie sa imi aleg.
Eram si eu ravasit de ceea ce aflasem; pentru prima data realizam grozavia la care luam parte….
Dadeam sa plec , cand m-a oprit un muncitor, din cimitir si mi-a spus “Cred ca s-au intamplat niste lucruri in cimitir.””Adica?” “Pai, in parcela de la intrarea din spate, sunt urme de cizme. iar gardul e rupt. Cred ca au fost soldati in cimitir.” “Ciudat.”
In mintea mea, legam informatiile in incercarea de face o schema logica.Nu era nimic logic in ceea ce se intampla.Totul devenise mai trist, iar eu ma maturizasem intr-o ora, mai mult decat in jumatate de an.
Am luat-o prin oras, treceam printre cordoanele de soldati, vedeam securistii cu arme automate in mana , imbracati in haine de piele neagra , mi se parea ca sunt rupti dintr-o secventa a unui film de-a lui Nicolaescu.
Timisoara era un oras sub asediu.
Seara au venit la mine cei doi amici ai mei.Stiu ca am glumiit cu mama mea cand ne-a rugat sa ramanem in casa “Ce sa ne faca , mama? Ah da, daca ne controleaza securistii afla ca eu am nume german, ca Bruno are acte depuse, iar Razvan va fi bine mersi ca el este UTC-ist, adica garanteaza el pentru noi”.
Am plecat spre Centru dar nu am ajuns prea departe. Ajunsi in dreptul Bisericii Catolice din Iosefin, am auzit rafale de mitraliera si huruitul senilelor. Impuscaturile se auzeau din ce in ce mai aproape. Ca sa nu fim surprinsi, am sarit gardul, ramanand printre tufele din curtea bisericii cateva ore, pana cand am riscat si am plecat de acolo, mergand pe strazi laturalnice si facand mai multe opriri,pana am ajuns acasa.
Era ora 3 noaptea iar noi eram franti fizic si psihic….
Astazi, 18 Decembrie 2009, s-au aprins lumanari pe treptele Catedralei in cinstea celor 40 de tineri impuscati acolo, pentru ca portile bisericii se inchisesera.
Care din actualii preoti ai Catedralei era de servici atunci ? Cum il poti sluji pe Dumnezeu si sa lasi niste tineri sa moara?
30
Diferenta e ca atunci plecat la munca, acum plecati la job
.-= john´s last blog ..Prin zapada, frate! =-.
.-= john´s last blog ..Megalitii din Carpati =-.
felicitari! recunostinta lor, eroilor! si celor care n-au uitat! io-s din bucale, da' tat banatu-i fruncea!
.-= hch´s last blog ..Cata cica: =-.
.-= hch ´s last blog ..57 =-.
Foarte frumos scris. O mărturie grozavă pentru cei care n-au fost acolo.
.-= Doro´s last blog ..Cadouri de Crăciun =-.
.-= Doro ´s last blog ..Equilibrium (2003) =-.
Multumesc pentru aprecieri si comentarii.
Foarte expresiv mod de scriere. Imi -place ca exprimi ce simti. M-ai emotionat cu ce s-a intamplat atunci la Timisoara, una e sa auzi de la Bucuresti ce se petrece si alta sa afli de la cineva care a trait asta. Pariez ca nu ai certificat de revolutionar! Nici eu nu am si si eu am fost in Piata Revolutiei si mi-am riscat viata, zile la rind. Ca acum sa permitem acestor fiinte sa-si bata joc cu totii de noi.
Dumnezeu sa-i ierte pe eroi.
John, eu si atunci tot job ii spuneam locului unde dadeam cu sapa, la modul de exprimare nu mmi l-am schimbat, consideram ca asa ma deosebesc de restul sistemului pe care il detestam.
Certificatu ca certificatu dar scutirea de impozit inseamna niste bani si astia nu sunt niciodata de refuzat, mai ales ca nu faci un compromis in acest caz. Eu ma gandesc sa-l cer acum, ce zici, mai am vreo sansa? Hahahha.
Nu, nu am.
Desi multi mi-au spus sa imi merg si sa imi scot,am refuzat sa fac acest lucru, si ca mine sunt multi.
Am un vecin care a paticipat la modul cel mai activ la evenimente , si ca si mine a zis ca el nu a ieisit pe strada atunci pentru o scutire de impozit si un certificat de revolutionar.
parc-ai povesti un fragment din filmul lui Stere Gulea (bazat pe-o intamplare reala)
.-= zamolxis´s last blog ..Glosar de Religii II – Spornicie =-.
.-= zamolxis ´s last blog ..esentialul este invizibil =-.
Din pacate ceea ce povestesc eu nu e adaptare la vreun film…e realiatatea pe care o povestesc dupa 20 de ani de tacere.
Azazo, nu cred ca mai poti recupera vreun impozit…