Astazi este ziua in care ii cinstim pe cei care au plecat dintre noi.
Este ziua tuturor sfintilor, ziua spiritelor.
Fiecare din noi, incercam sa ii cinstim mergand si punand o floare sau apinzand o lumanare pe mormant.
Desi mergand la cimitir, cinstim doar niste ramasite pamantesti, cei care au disparut si pe care i-am iubit sunt vii in sufletul nostru, prin spiritul lor.
Primele mele drumuri de 1 Noiembrie au inceput de mic copil cand mergeam in cimitirul parohial din Fratelia, sa imi cintesc strabunicul, matusile si fratele.
Era ceva straniu, deosebit si mereu eram emotionat cand puneam lumanarea aprinsa pe mormant. Mi se parea ca eram in legatura directa cu fratele sau cu strabunicul meu.
Imi amintesc ca de fiecare data inainte de a pleca din cimitir, aveam mereu la mine lumanari in plus, mergeam si aprindeam cate una, la mormintele soldatilor care erau inmormantati intr-un colt al cimitirului. Pe unele cruci scria simplu “Unbekannt” sau “Neccunoscut”, iar pe altele scria “Wilhelm”, “Janos”, sau “Gheorghe”.Insotit de bunic si tata , aprideam la majoritatea cate o lumanare iar bunica si mama mea lasau cate o crizantema. Era un ritual pe care il faceau majoritatea celor veniti la cimitir.
Stiu ca Opa imi spunea mereu:
“Ei au murit printre straini.Cineva si-ar dori sa le aprinda o lumanare intr-o zi ca aceasta, doar ca nu au pe nimeni…Hai s-o facem noi si sa ne rugam pentru spiritele lor”
Mereu emotionat, incercam sa imi imaginez cum aratau respetivii ce facusera, cum cazusera prizonieri …Deoarece acesti soldati nu cazusera pe front, ci fusesera luati prizonieri si apoi omorati de sovietici. Dar asta e o alta poveste…
Acest prilej aduna familile impreuna, vecinii se intalneau si povesteau fapte petrecute demult.Toata lumea cunoastea pe toata lumea.Fiecare cunoastea pe cel disparut din familia cu care se intalnea, se depanau amintiri cu talc sau amuzante legate de cei disparuti, era o atmosfera calda iar colectivitatea era unita.
Acum daca merg in cimitir vad ca Pista baci nu mai este, sau tante Irma a trecut “dincolo”, vad colegi care au luat trenul mai repede si asta ma infioara.
Nu moartea in sine, ci faptul ca incep sa am cat mai putine cunostinte pe aceasta lume.
De cand mi-am pierdut tatal , varul, matusa, si unchiul pe parcursul a cinci zile, legatura mea cu cimitirul a fost taiata. Nu mai suport lumanari aprinse, evit sa merg in cimitir , iar daca o fac, incerc sa merg cand acesta e pustiu.Psihologiste , ceeea ce fac inseamna doliu prelumgit sau negarea si evitarea confruntarii.Da, deoarece inca ma doare.Dupa aproape 16 ani nu am reusit sa trec peste…
La mormantul bunicului meu, reusesc sa imi gasesc pacea si echilibrul, la restul gasesc doar manie nedomolita.Poate tine de relatiile avute in timpul vietii sau poate de modul brutal cum au murit, cand ma asteptam cel mai putin…Nu stiu…..Nu au murit intr-un acident ci de inima, dar au murit pe principiul domino-ului, unul dupa altul in 5 zile…..de durere….
Foarte putina lume stia aceste lucruri, poate nu le-as fi scris, dar lumanarea care arde in camera m-a facut sa marturisesc….
Ca sa vezi ce poate face o lumaare , o carte veche, ceasul bunicului si niste poze gasite accidental….
30
Imi pare rau pentru pierderile tale 🙁 …
Nu stiam de aceasta zi, ca este ziua spiritelor. La noi nu se practica asa ceva, sau poate ca nu toata lumea.
Da, multumesc,a trecut, iar 1 Noiembrie este un obicei catolic,de fapt o sarbatoarea pe care o practica catolicii , luteranii, protestantii in general.
Din Baant si Ardeal, sarbatoarea s-a extins si in alte zone ale tarii.
Este sarbatoarea de care ziceam ca este inaintea Halloween-ului.
Emotionant, intr-o zi plina de stres m-ai facut sa ma desprind de contingent trimitindu-mi mintea inspre oniric. Mnda fara cuvinte . . . poate ca de multe ori uitam, si asta DOARE! 🙁 Respect!
Da, inca mai doare, mai ales in zile din acestea.
Bine ca pot trece peste…
Desi cu (multi) ani in plus fata de tine, am si eu acelasi gen de amintiri despre 1 noiembrie. Acum oamenii merg, lasa flori si lumanari si se grabesc sa plece. Socializarea, in mare parte, a disparut sau se mai vede la grupurile de varstnici. Cel mai trist mi s-a parut cand am vazut cate o persoana in varsta, singura, cu ochii pierduti intre morminte, care se ducea cu flori la cineva…era ca o ultima veriga ramasa pe pamant, pregatit deja de plecare…De la un an la altul, subiectul devine tot mai delicat…
As vrea sa te consolez pentru pierderea ta dar nu pot. Durrerea, mania, revolta nu se sting niciodata, mai ales daca plecare s-a petrecut in graba sau, ca si in cazul mamei mele – paralizata brusc si pierzandu-si darul vorbirii – daca nu ai putut vorbi cu persoana respectiva. In filme vedem de obicei cum se spun acele “ultime cuvinte” intre doua persoane si apoi, cel/cea in cauza moare impacat. In viatareala nu e asa. Timp de 6 luni am asistat la chinulk mamei si nu am mai putut comunica in nici un fel…Cum sa treci peste asta?
Da, ai dreptate , oamenii socializau mai mult din ce tin eu minte.Tipul acesta de socializare il mai vedem in filmele americane, in care colectivitatea merge la biseria iar preotul cunoaste pe toata lumea.
Aceasta e singura mare pierdere de dupa ’89, oamenii aceia care se intalneau la zile festive fusesera eduicati in perioada interbelica, aveau o alta mentalitate si o cu totul alta educatie..
Multumesc pentru cuvintele calde, nu as fi scris …de fapt postarea era creionata altfel, dar a iesit ceeea ce aveam pe suflet.Simt aceste pierderi in zilele de sarbatoare …
Si da, ai dreptate , mania si revolta nu dispar cu timpul, se pot atenua , dar nu dispar….
Brrr… o sa ma prefac ca tremur din cauza ca tin frig in casa ca sa se simta bine ciocolata…
Multumesc ,Brontozaurel 😛 am sa iti cer ciocolata mai tarziu .
1. Odihneasca-se in pace!
2. “…aveam mereu la mine lumanari in plus…”
Exceptional de frumos gestul! Mi-as dori sa fi gandit SI EU asa (atunci).
3. “…oamenii aceia care se intalneau la zile festive fusesera eduicati in perioada interbelica…”
Nu neaparat numai ei (desi pe de o parte in principal ei si pe de alta parte acei altii fusesera educati nu chiar atat de mult dupa al doilea razboi).
4. “…am sa iti cer ciocolata mai tarziu .”
Daca-ti place amareala! (Vezi ca-i place din aia complet neindulcita – sau indulcita cat mai putin.)
La obiect Victior, cum ne-ai obisnuit!! 😛
Da, ii place ciocolata amaruie ? Ciudat, ca si mie 😛
Poate nu te-ai gandit sa pui lumanari la soldatii cazuti pentru ca impactul in familie nu a fost asa mare; la mine in familie doi membrii au fost dati disparuti pe frontull din Serbia, iar strabunica si mai toata familia au sperat ca poate au supravietuit si se vor intoarce….au murit cu aceasta speranta…acel gest al meu era probabil, ceva ce speram ca se intampla si la mormintele alor mei , eram mereu cu gandul mai aproape de ei cand faceam aceste gesturi.
La educatie , tind sa iti dau dreptate, si cei care erau pusi sa aniheleze aceste sarbatori fusesera educati cam in aceasi perioada.
Multumesc pentru cuvintele tale simple dar spuse din suflet..
Scuze cred ca am inversat ordinea raspunsurilor 😛